1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

În căutarea vinovaţilor şi victoria internetului contra minciunii

27 iulie 2010

Tema care domină şi astăzi paginile ziarelor germane, şi nu numai, este tragedia petrecută sâmbătă în timpul Loveparade de la Duisburg, soldată cu moartea a 21 de persoane şi rănirea a aproximativ 500.

https://p.dw.com/p/OVfZ
Imagine: AP

Multe cotidiane indică drept cauza a tragicului incident nu doar greşeli grave comise de organizatori şi de responsabilii pentru securitatea evenimentului, ci pur şi simplu lăcomia, dorinţa de profit. Aşa de pildă Neue Zürcher Zeitung, Westfälische Nachrichten sau Die Welt din Berlin.

Cotidianul berlinez atrage atenţia că, înaintea începerii Loveparade, existaseră destule semne de întrebare şi avertismente, pe care responsabilii le-au ignorat. Între timp, numărul răniţilor a crescut de la 340 la 500, iar unul dintre cei grav răniţi a decedat. Die Welt critică şi decizia organizatorilor capitalei culturale Ruhr 2010 de a include în program acest festival techno. "Nu aşa - consideră Eckhard Fuhr în editorialul său - poţi cosmetiza cultural mizeria postindustrială din această regiune şi cu atât mai puţin s-o ridici la rangul de metropolă".

Süddeutsche Zeitung

din München consacră o pagină întreagă dramei de la Duisburg şi subliniază, la rândul său, că aceasta "nu a fost provocată de o catastrofă naturală. Deşi mulţi au avertizat asupra riscurilor pe care le implică organizarea unei Loveparade, responsabilii nu vor să mai ştie acum de nimic. Dacă spun ceva, atunci caută doar scuze".

Şi Frankfurter Allgemeine Zeitung este preocupat de întrebarea: putea fi prevăzut un astfel de incident sau altfel spus, putea fi el evitat? De gândit dă faptul că arealul pe care s-a desfăşaurat sâmbătă Loveparade era suficient doar pentru 250.000 de persoane şi se ştia că vor veni peste un milion de oameni. Cotidianul supraregional mai atrage atenţia că, în ciuda criticilor masive cu care este confruntat aparatul adminstrativ al oraşului Duisburg, primarul Adolf Sauerland nu are de gând să-şi depună mandatul.

Westdeutsche Zeitung

din Düsseldorf e şi mai ferm şi solicită demisia primarului, iar Nürnberger Nachrichten adaugă acestui imperativ "indiferent dacă Sauerland a ştiut sau nu de riscurile existente". În sfârşit, Main-Post din Würzburg face apel la "transparenţă şi onestitate".

De la Madrid, El Pais constată că la conferinţa de presă organizată după tragicul incident, responsabilii au ratat şansa de a recunoaşte că s-au comis greşeli şi de a prelua răspunderea pentru cele petrecute.

Forţa lui www

Cotidianul eleveţian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung vorbeşte în ediţia sa de astăzi despre "forţa internetului", cu referire la dezvăluirea documentelor secrete ale armatei americane privind războiul din Afganistan.

La rândul său, Berliner Morgenpost notează: "Războiul din Afganistan era considerat a fi cel bun, faţă de cel rău - din Irak. Iată cum cel bun se prezintă acum drept un adevărat dezastru. Un război care probabil n-ar fi trebuit început niciodată, dar care trebuie, acum, câştigat."

Der Standard

din Viena este convins, însă, că acest lucru nu va fi posibil. "Criticile cu privire la misiunea riscantă a forţelor internaţionale vor spori în ţările implicate" şi "în ciuda tuturor apelurilor oficiale de a rezista în ţara de la poalele Hindukuşului, e de mult limpede că acest război e de necâştigat." Cotidianul austriac mai atrage atenţia asupra paralelelor dintre acestă intervenţie militară în Afganistan şi războiul din Vietnam, în contextul dezvăluirii pe portalul Wikileaks a conţinutului brizant a peste 90.000 de documente secrete.

La Repubblica

constată că "fosta administraţie de la Washington, condusă de George W. Bush, a învăţat bine lecţia războiului din Vietnam, reuşind să prezinte misiunea din Afganistan sub o formă aseptică". Învăţămintele trase ar fi că "o bătălie trebuie câştigată mai întâi pe câmpul opiniei publice, abia apoi pe cel de luptă". Ziarul care apare la Roma conchide că dezvăluirea documentelor secrete reprezintă o "victorie a mijloacelor de informare asupra minciunii".

Revenim la Viena, unde Die Presse analizează situaţia din ţările răsăritene, marcate de criză. "În timp ce disputa dintre Budapesta şi Fondul Monetar Internaţional ia amploare, România şi Slovacia speră să fie tratate mai cu blândeţe de creditori" observă ziarul citat.

Autor: Medana Weident
Redactor: Cristian Ştefănescu