În cercetare, banii nu aduc fericirea

Abundenţa programelor de finanţare pune la dispoziţia cercetătorilor români fonduri îndestulătoare dar resurse umane insuficiente şi o profundă criză de mentalitate a sistemului.

COMPETIŢII EVALUATE DE INCOMPETENŢI

Competiţiile naţionale derulate cu scopul obţinerii de fonduri sunt subiectul mai multor suspiciuni deoarece granturile de cercetare sunt jurizate doar de către evaluatori români. Conform raportului din 2007 al Societăţii Academice Române asupra educaţiei, o bună parte a persoanelor implicate în procesele de evaluare nu au publicat niciodată în reviste ştiinţifice incluse în circuitul internaţional. Conform informaţiilor oferite de directorul Asociaţiei Cercetătorilor Români Ad-Astra, domnul Răzvan Florian, există posibilitatea financiară de recompensare a unor evaluatori străini şi totodată există anumite instituţii care şi-au exprimat interesul vizavi de o atare activitate, dar lipsa de interes a autorităţilor române împiedică în prezent materializarea unei colaborări.

KAFKA ŞI CERCETAREA ROMÂNEASCĂ

O altă problemă importantă este reprezentată de birocratizarea excesivă a procedurilor de derulare a proiectelor de cercetare. Universul în care trăieşte un director de proiect este cu adevărat kafkian. Rigoarea legislaţiei contabile este aplicată fără discernământ unui domeniu în care rezultatele imprevizibile sunt de cele mai multe ori şi cele mai strălucite. Astfel, un director de proiect se vede pus în situaţia de a prevedea cu doi ani în avans, în ce direcţie se va dezvolta proiectul său, la ce conferinţe va fi invitat şi în ce reviste va fi publicat. Astfel, în loc să faciliteze derularea activităţilor de cercetare, aparatul administrativ nu face altceva decât să sufoce acest domeniu prin excelenţă imprevizibil.

EXODUL CREIERELOR

Însă cea mai mare problemă a cercetării româneşti este continua migraţie a creierelor. De aceea a fost înfiinţat un program care vizează atragerea cercetătorilor români în ţară. Deşi fondurile oferite sunt generoase, birocraţia, lipsa de transparenţă a sistemului universitar şi absenţa unor centre de cercetare recunoscute internaţional, îi impiedică pe mulţi dintre cercetătorii români să revină în ţară. Astfel, potrivit asociaţiei Ad-Astra, două treimi din cercetătorii români competitivi activează peste hotare.

Raul Mureşan, de la Institutul de Cercetare Max Planck din Frankfurt, cocheteaza cu revenirea în cercetarea românească fiind câştigătorul unor granturi CNCSIS elaborate în acest scop. Este mulţumit de fondurile puse la dispoziţie şi ne-a declarat că nivelul de salarizare este unul satisfăcător dar că mobilizarea fondurilor se face cu mare greutate. Astfel, cercetătorii implicaţi în proiectele conduse de el au fost siliţi să supravieţuiască timp de 3 luni fără salarii, în timp ce o bună parte din achiziţiile necesare au fost contractate prin împrumuturi private, deoarece Autoritatea Naţională pentru Cercetare acordă doar 30% din fonduri în avans, restul urmând a fi alocate ulterior. De altfel, reticenţa cercetătorilor de peste hotare este vizibilă în numărul redus de aplicaţii pentru granturile oferite de Autoritatea Naţională de Cercetare, doar 7 propuneri de proiecte fiind înaintate din afara României, în timp ce sute de propuneri elaborate de cercetătorii rămaşi în ţară aşteaptă o eventuală aprobare.

Situaţia prezentă a cercetării în România poate fi rezumată cel mai bine de dictonul care spune că „banii nu aduc fericirea”. Monştrii cu care trebuie să lupte cercetătorii români sunt mult mai redutabili decât lipsa de fonduri, pentru că ei ţin de mentalitatea şi modul de funcţionare a unui sistem îmbătrânit în 17 ani de subfinanţare şi incompetenţă.