1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

În Irak au început negocierile în vederea formării unei coaliţii

29 martie 2010

Observatorii sunt de părere că tratativele vor fi îndelungate fiindcă sunt posibile aproape nenumărate alianţe.

https://p.dw.com/p/MgdL
Fostul premier irakian, AllawiImagine: AP

În Irak totul se învârte acum în jurul celor doi lideri politici principali, unul mai ambiţios decât celălalt - Ijad Allawi, şeful listei al Irakija, care a obţinut cele mai numeroase mandate ( 91) şi Nuri el Maliki, premier în exerciţiu şi şef al aşa-numitei Alianţe pentru Statul de Drept, care a obţinut cu doar două mandate mai puţin în viitorul legislativ. Ambii au recurs în campania electorală la mesaje laiciste şi naţionaliste. De aceea, politologul Ghassan al Attiyah, membru al "Iraq Foundation for Democracy and Development", crede că o alianţă a acestor doi lideri ar fi soluţia cea mai bună. "Ei sunt principalii câştigători. Maliki reprezintă mai ales electoratul şiit pro-iranian, în vreme ce Allawi este sprijinit mai ales de arabii sunniţi. O coaliţie a celor doi ar fi şi ideală şi logică. Ştim însă că ura şi duşmănia dintre cei doi împiedică un asemenea proiect."

Irak Parlamentswahlen 2010
Premierul în exerciţiu, el MalikiImagine: AP

Maliki ar putea fi tentat să se împace cu fostul partener, Alianţa Naţională, o uniune de orientare şiito-religioasă, care a obţinut 70 de fotolii în viitorul Parlament. Prime tatonări au avut deja loc, însă Attyah avertizează: "O coaliţie fără Allawi şi fără susţinătorii acestuia nu promite nimic bun. Într-o asemenea eventualitate, sunniţii ar crede că, deşi de această dată au participat la alegeri şi la procesul politic - ceea ce nu s-a întâmplat cu cinci ani în urmă - sunt din nou trădaţi şi nu le mai rămâne decât să revină la violenţă. La fel ar fi şi în cazul în care Allawi ar forma o coaliţie fără Maliki. Provinciile şiite care îl sprijină pe actualul premier s-ar simţi trădate şi ar spune că în Irak au revenit la putere oamenii partidului Baath, al lui Saddam Hussein. Aceasta ar însemna începutul unei noi perioade de frământări şi nelinişte."

Un rol decisiv ar putea să revină alianţei Kurzilor. Aceasta l-a ajutat în urmă cu cinci ani pe Maliki să vină la putere, însă de atunci raporturile cu premierul s-au deteriorat. Rămâne de văzut dacă populaţia kurdă apreciază că interesele îi sunt mai bine apărate printr-un parteneriat cu Allawi. Divergenţe există deja de vreme ce kurzii vor regiuni puternice, iar Allawi, dimpotrivă, un guvern central puternic.

Nici influenţa predicatorului şiit Muktada el-Sadr nu e de neglijat. Aderenţii săi au obţinut un rezultat surprinzător de bun la alegeri. Cu al Maliki, el Sadr s-a certat deja în urmă cu mai mulţi ani. Este însă posibil ca rezultatul de la urne să-i reapropie pe cei doi lideri şiiţi.

Autor: Carsten Kühntopp / Ioachim Alexandru
Redactare: Alexandra Sora