În loc de bilanţ al JO de la Beijing

Nu puţini sunt cei care consideră că actuala ediţie a Jocurilor Olimpice este cea mai politizată de până acum. Pentru ţara gazdă, China, vehement criticată din cauza faptului că nu respectă drepturile omului, Jocurile Olimpice au reprezentat un bun prilej de etalare a potenţialului de mare putere economică şi, desigur, sportivă.

Exclude potenţa economică şi sportivă a Chinei reactivarea unor reminiscenţe? Multe voci sportive şi nu numai au răspuns negativ la această întrebare. Cu două luni înainte de ceremonia de deschidere a Olimpiadei, fostul antrenor al echipei de gimnastică a Statelor Unite, Bela Karoly, îşi exprima convingerea că episodul olimpic Beijing 2008 va semăna în multe privinţe cu cel de la Moscova din 1980. Asemenea ruşilor în, care au influenţat prin jocuri de culise acordarea de medalii, chinezii vor avea tot interesul să obţină cât mai multe avantaje de pe urma evenimentului sportiv organizat la ei în ţară.

Olimpiada de la Beijing a fost îndelung mediatizată încă înainte de începerea ei. Conflictul din Tibet şi înăbuşirea brutală de către forţele de ordine chineze a protestelor călugărilor tibetani, avea să ridice primele semne de întrebare cu privire la disponibilitatea regimului chinez de a-şi reevalua politica. Apoi, în vreme ce preşedintele Bush conversa cu premierul rus, Vladimir Putin, în tribunele stadionului olimpic „Cuib de pasăre”, izbucnea conflictul din Georgia.

S-a discutat despre perspectiva boicotării Jocurilor Olimpice în numele principiilor democraţiei şi ale libertăţii. Dincolo însă de orice precepte morale sau politice se află interesul economic şi, de ce nu, interesul politic. Oricât de greu ar fi de digerat această realitate, într-o lume globalizată şi globalizantă, a te lipsi de parteneriatul Chinei este aproape o utopie.

Secretarul general al Organizaţiei Reporteri fără Frontiere, Robert Menard, deplângea acum câteva luni sacrificarea principiilor libertăţii în numele interesului comercial şi îndemna comunitatea internaţională, odată în plus, la boicotarea Jocurilor Olimpice. Doleanţele lui Robert Menard şi a altor persoane ca el s-au lovit însă de zidul politic al chinezilor. Şi nu doar al chinezilor.

Extrem de detaşat, preşedintele american, George W. Bush declara că va merge la Beijing pentru a asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Promisiunea este promisiune, a menţionat Bush. Alături de Bush, la Beijing s-a dus şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, care a ignorat sugestia făcută de Parlamentul European, care pleda pentru boicot. Regimul comunist chinez va intra în istorie prin folosirea în scopuri propagandistice a Jocurilor Olimpice. În contextul politic internaţional actual, dimensiunea campaniei de PR politic a chinezilor, o recidivă a trecutului, este însemnată.

Multe medalii, multe interese economice şi politice la Beijing. Dar şi multe recorduri olimpice şi mondiale. Departe de culisele politice, sportivii oferă un alt tip de spectacol.