1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

În Mexic debutează noua reuniune ONU pe teme de mediu

29 noiembrie 2010

La un an de la eşuata reuniune de la Copenhaga, reprezentanţii a peste 190 de ţări se reunesc în oraşul mexican Cancun, pentru marea întâlnire anuală consacrată luptei împotriva transformărilor climatice.

https://p.dw.com/p/QL97
Imagine: picture alliance/dpa

În condiţii severe de securitate, conferinţa ONU îşi va deschide lucrările într-unul din marile hoteluri ale oraşului balnear, printr-un discurs al preşedintelui Mexicului, Felipe Calderon, un inamic declarat al cartelurilor de traficanţi de stupefiante.

Negocierile, care vor dura până pe 10 decembrie, sunt percepute de numeroşi observatori drept ultimă şansă în vederea restabilirii încrederii într-un lung şi complex proces, lansat de Naţiunile Unite în urmă cu 18 ani şi menit să identifice răspunsuri la schimbările climatice.

Conferinţa de la Copenhaga, de acum un an, percepută drept răsunător eşec, a avut, totuşi un modest rezultat, şi anume un acord semnat de aproximativ 20 de şefi de stat, prin care a fost fixat drept obiectiv limitarea la două grade a procesului de încălzire, fără a se stabili un calendar în acest sens şi fără a se numi mijloacele care urmează a fi folosite.

Responsabila pentru climă în cadrul ONU, Christiana Figueres, a declarat ieri în faţa presei că "lecţia probabil cea mai importantă dată de reuniunea de la Copenhaga, este că nu există un acord miraculos care să rezolve problema schimbărilor climatice. Pur şi simplu, aşa ceva nu există". Responsabila Naţiunilor Unite a şi dezvăluit noua strategie care călăuzeşte negocierile viitoare: "Înaintăm pas cu pas, construim un acord după altul."

Figuerez a adăugat însă: "Chiar dacă planeta noastră este generoasă, noi nu-i putem cere să aştepte încă mult timp de acum înainte. Urgenţa se accentuează pe zi ce trece". De aceea, reprezentanta ONU le-a cerut părţilor să dea dovadă de "angajament" şi de "disponibilitate pentru compromis." Potrivit oficialului citat, se va putea vorbi despre un succes la Cancun dacă va exista un "joc echilibrat al deciziilor", care va servi drept bază pentru un regim eficient de luptă împotriva transformărilor climatice.

Sunt considerate posibile succese anumite progrese în dosare cum ar fi cel referitor la lupta împotriva defrişărilor de pădure, sau cel privind crearea unui "fond verde", prin care să fie virată o parte din ajutorul de 100 de miliarde de dolari anual, bani promişi în intervalul 2010-2020, celor mai sărace ţări de pe glob.

La Cancun nu este însă garantat, însă, de pe acum niciun succes, fie acesta cât de mic. SUA şi China, principalii protagonişti ai prezentelor negocieri dar şi ţările care degajă cel mai mare volum de CO2 în atmosferă, au părăsit în octombrie ultima reuniune preliminară pe teme de mediu, desfăşurată la Tianjin, în nord-estul Chinei, acuzându-se reciproc de obstrucţionarea tratativelor.

Autori: AFP/DPA/Ioachim Alexandru
Redactor: Cristian Ştefănescu