În numele celuilalt

Când, în 1970, Germania Federală şi Polonia şi-au dezgheţat relaţiile diplomatice, serviciile secrete erau pregătite pentru un nou tip de război. Aşa cum făcuseră şi sovieticii în anii '20, poliţia politică din sateliţii Moscovei au recurs la identităţile unor orfani pentru a-şi plasa spionii în Occident. Scenariul se derula astfel: copiii proveneau de fapt din familii germane şi aveau, undeva, în Vest, o familie de care se pierduseră.

Recrutarea

Operaţiunea începuse încă din anii 60, când centrala securităţii statului polonez transmisese o directivă către toate zonele în care existase populaţie germană: trebuiau create baze de date cu identităţi pe care agenţii acoperiţi să le poarte când le venea vremea să plece spre Occident. În Republica Federală, un polonez cu rădăcini germane era credibil şi avea şanse de integrare rapidă, povesteşte Wladislaw Bulhak, istoric la Institutul Memoriei Naţionale. Deblocarea relaţiilor diplomatice dintre Varşovia şi Bonn avea să uşureze operaţiunea de infiltrare a spionilor, completează Slawomir Cencjiewicz, tot istoric.

Alegerea cârtiţelor nu fusese nici ea o operaţiune simplă. Pentru astfel de misiuni speciale era nevoie de oameni speciali. În primul rând, era nevoie de o bună cunoaştere a limbii, astfel că studenţii de la germanistică erau primii vizaţi. Pe Jerzy K., securitatea Republicii Populare Polone l-a recrutat cu gândul de a-l trimite să studieze la Leipzig. A acceptat oferta, aşa că a primit şi o altă identitate: a primit numele german al unui copil abandonat de părinţii care au fugit din Pomerania. Copilul, crescut de o familie de polonezi, botezat Heinz dar numit în familia adoptivă Janusz, a aflat abia târziu despre adevărata sa poveste.

Dramele

Trei ani a fost şcolit noul Heinz, devenind un fel de 007 polonez. Doi ani de zile a lucrat, apoi, sub noua identitate în Polonia ca profesor. În jurul personajului se făurea, ca atare, o legendă. A început, apoi, căutarea mamei - prin Crucea Roşie. Operaţiunea, încununată cu succes, a avut, totuşi, un final tragic: emoţionată, femeia avea să moară de pe urma unui infarct. Autorităţile, în schimb, l-au recunoscut drept fiu legitim şi l-au primit la Bremen, un oraş cu tradiţii social-democrate şi cu o puternică imigraţie poloneză şi sovietică. "Heinz Arnold" s-a angajat la biroul local pentru imigranţi şi a predat germana la şcoala populară. A intrat în Partidul Social Democrat şi a fost activ în organizaţii umanitare. A început să se intereseze de industria germană a armamentului şi de exporturile federale. Dar şi despre testele aplicate azilanţilor din blocul sovietic era curios să afle cât mai multe; informaţiile despre diversele capcane erau utile serviciilor secrete comuniste pentru a-i pregăti pe viitorii spioni. Evident că a pătruns şi în cercurile opoziţiei poloneze care, din exil, sprijinea sindicatul Solidaritatea; iar prin natura serviciului, în biroul pentru imigranţi avea acces la datele personale ale fiecărui polonez.

Janusz, adevăratul Heinz, rămas în Polonia şi pus în faţa adevăratei poveşti a vieţii sale, nu înţelegea de ce nu i se dă voie să părăsească ţara şi, mai ales, de ce îl tot hărţuieşte miliţia militară. În 1984 se adresează Crucii Roşii, astfel că autorităţile germane observă că existau două persoane ce pretindeau aceeaşi identitate. Falsul Heinz Arnold este arestat în martie 1985; câteva luni mai târziu, în iunie, adevăratul Heinz Arnold moarte în condiţii suspecte, în Polonia.

Moştenirea Războiului Rece

A durat ceva vreme până când vest-germanii au decis ce se va întâmpla cu spionul dat în vileag. Era anul în care, la Moscova, se instala Mihail Gorbaciov. Ca şi acesta din urmă, germanii îşi doreau spionii capturaţi de tabăra adversă. Fie şi pentru că o captivitate prelungită a spionilor deconspiraţi era un element demoralizator pentru agenţii aflaţi încă în misiune.

După zece luni în arest, agentul polonez Jerzy K. (alias "Heinz Arnold") a fost, la rândul lui, subiectul unui astfel de schimb de spioni, petrecut pe celebrul pod Glienicker ce lega cele două sectoare ale Berlinului. În aceeaşi zi, pe 11 februarie 1986, avea să fie lăsat să plece înspre Vest, peste acelaşi pod, şi cunoscutul disident rus de origine evreiască, Anatoli Şaranski.

În anii ce au urmat, Jerzy K. a lucrat în serviciul secret polonez în domeniul comerţului exterior. Ce foloase a adus incursiunea lui în Germania poliţiei politice poloneze nu se ştie. Nici dacă are pe conştiinţă vreuna dintre victimele securităţii comuniste, alta decât adevăratul "Heinz Arnold". Nici măcar dacă arhivele serviciilor secrete ale Republicii Populare au fost distruse sau sunt păstrate undeva în mare taină, nu este foarte clar.

Treizeci de ani mai târziu, spionul a fost pus în faţa trecutului în cadrul unui documentar. Întrebat de ce a ales acastă carieră, a motivat cu un amestec de poftă de aventură şi interes material. Iar colegii săi cu identitate falsă, neprinşi în timp, sunt încă operativi în intertesul unora sau altora, crede Jerzy K. Ar fi naiv să susţii că lucrurile stau altfel, conchide fostul agent al poliţiei politice poloneze.