1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

În războiul din fâşia Gaza, Israelul îşi asumă mari riscuri

Clemens Verenkotte / Ioachim Alexandru12 ianuarie 2009

După vizita în Orientul Apropiat a ministrului german de externe, care şi-a comfirmat renumele de politician pragmatic, Berlinului îi va fi greu să mai califice ofensiva militară din Gaza drept autoapărare legitimă.

https://p.dw.com/p/GWW0
Imagine: picture-alliance/ dpa

Ministrul german de externe, Frank Walter Steinmeier, cunoscut pentru pragmatismul său, ştia din capul locului că nu poate obţine mare lucru în urma discuţiilor cu trio-ul israelian de conducere. Cu patru săptămâni înainte de alegerile parlamentare din Israel şi la începutul celei de-a treia săptămâni de la debutul operaţiunilor militare care transformă fâşia Gaza în praf şi pulbere, şeful diplomaţiei germane ştia că va primi informaţii diferite şi contradictorii de la premierul Ehud Olmert, de la omologul său Tsipi Livni şi de la ministrul apărării, Ehud Barak; informaţii contradictorii despre ţelurile politice şi militare pe care Israelul le urmăreşte în Gaza precum şi legate de perspectivele încheierii operaţiunii „Plumb Topit”, care terorizează şi traumatizează din aer, de pe mare şi de pe uscat populaţia civilă palestiniană, între care se numără şi 750.000 de copii.

Olmert este de părere că nu se poate declara câştigător incontestabil al operaţiunii militare câtă vreme tirurile palestiniene cu rachetă asupra teritoriului israelian continuă, şi încetarea totală a acestora mai poate dura un timp. Livni, candidatul de frunte al partidului Kadima, se arată a fi o adeptă hotărâtă a tezei că organizaţia Hamas trebuie distrusă şi împiedicată să mai joace un rol în fâşia Gaza, un teritoriu pe care oricum politiciana vrea să-l cedeze Egiptului. Iar ministrul apărării, Barak, ştie că momentul retragerii timpurii din acest conflict care câştigă în intensitate a fost ratat iar situaţia trupelor israeliene, din punct de vedere al securităţii, se va înrăutăţi în lipsa unor noi şi noi atacuri.

Pentru conducerea lipsită de scrupule a Hamas, care a respins de la depărtare sigură, din Beirut şi Damasc, recenta rezoluţie ONU, afirmând că este insuficientă, şi care pare total dezinteresată de suferinţele populaţiei civile din Gaza, fiecare zi ce trece este o zi fastă pentru cauză. Fiecare zi în care luptătorii fanatici ai Hamas atrag şi mai adânc în interiorul localităţilor Gaza, Chan Iunis, Beit Hanun şi Beit Lahia ucigaşa maşinărie de război israeliană pentru a mări numărul victimelor în rândul populaţiei total nevinovate, este o victorie răsunătoare.

Ministrul de externe Steinmeier, care a urmărit de pe partea egipteană dar din apropiere imediată efectele unui bombardament israelian în Rafah, şi-a confirmat reputaţia de politician pragmatic. El a explicat trio-ului de conducere din Ierusalim, că pentru a impune cu mijloace militare o aşa-zisă linişte în sud, Israelul pune la bătaie, din punct de vedere al politicii externe, tot ce a obţinut în ultimii 10 ani - adică apropierea de ţările arabe şi islamice moderate.

Pentru premierul turc Recep Taiyp Erdogan, care nu se mai referă la operaţiunea din Gaza decât ca la o "ruşine", capitolul Israel este încheiat. Liderii egipteni şi iordanieni se confruntă în ţările lor cu o opinie publică radicalizată politic şi emoţional pe fundalul imaginilor şocante transmise neîncetat din Gaza. Procesul de la Annapolis – deci încercarea de a convinge o conducere palestiniană moderată că împărţirea Cisiordaniei ocupate şi îndiguirea fâşiei Gaza ar fi o soluţie echitabilă pentru crearea statului Palestina – nu mai este de actualitate. Iar guvernului german, şi mai ales cancelarului Angela Merkel, îi va fi greu să califice în continuare acţiunile israeliene în fâşia Gaza drept legitimă apărare după întoarcerea lui Steinmeier, şi mai ales după ce va fi primit raportul acestuia legat de discuţiile avute cu reprezentanţii Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, o organizaţie care este împiedicată să ofere populaţiei civile palestiniene protecţie şi ajutor.