1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

În UE se va putea telefona din avion

Christopher Plass / Ioachim Alexandru8 aprilie 2008

Comisia Europeană intenţionează să introducă telefonia mobilă în aparatele de zbor, propunând o procedură unitară la nivel european. Recomandarea nu are caracter obligatoriu, dar poate asigura o cooperare eficientă.

https://p.dw.com/p/Ddt0
În curând o imagine obişnuităImagine: BilderBox

Iată că libertatea de a telefona nestingherit e pe cale să cucerească şi spaţiul de deasupa norilor. Este o veste bună pentru neobosiţii oameni de afaceri sau pentru ziariştii care doresc să poată fi contactaţi oricând şi oriunde. O veste dezagreabilă, însă, pentru cei care, înghesuiţi în avion, vor trebui să suporte discuţii interminabile.

Totul este teoretic, deoarece companiile europene de zbor vor putea instala şi oferi la bordul avioanelor un serviciu de telefonie mobilă. Companiile nu vor fi însă obligate s-o facă. Piaţa va fi cea care va decide - se arată la Bruxelles. Comisia Europeană a dat luni lumină verde pentru armonizarea tehnică, la nivelul întregii UE, şi pentru o procedură unitară de obţinere a aprobărilor necesare. O aprobare acordată de un stat membru ar fi valabilă pe întreg cuprinsul Uniunii.

Aspectul „securitatea zborului” nu mai este astăzi periclitat, susţin experţii de la Bruxelles. Înainte, telefonia mobilă la bordul avioanelor putea să pună în pericol aparatura din cabina piloţilor din cauza interferenţelor care apăreau. Astăzi, situaţia este diferită. Martin Selmayr, purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat: „Pe viitor, potrivit noii decizii, la bordul fiecărui avion va exista o reţea de telefonie mobilă proprie, care va fi conectată la sol prin satelit. Astfel, riscul apariţiei unor interferenţe este exclus. În plus, în cazul unor turbulenţe sau a altor riscuri de siguranţă, căpitanul aeronavei va putea oricând să închidă sistemul printr-o simplă apăsare de buton.”

DW-World Screenshot mit Handy
Imagine: DW

Doar la peste 3000 de metri

Convorbirile telefonice vor fi permise de la 3000 de metri înălţime în sus. Astfel, decolarea şi aterizarea nu vor fi stânjenite. Mai multe companii de zbor au testat deja noile sisteme. O companie din Orient oferă deja aceste servicii pe ruta Dubai-Casablanca. Interes au manifestat şi AirFrance, compania portugheză TAP şi o serie de operatori low-cost. În schimb, responsabilii din cadrul companiei germane Lufthansa s-au arătat sceptici. Un purtător de cuvânt al firmei este de părere că oamnii nu vor să fie deranjaţi în timpul zborului, şi de aceea Lufthansa intenţionează să-şi extindă oferta pentru internet.

Martin Selmayr, purtătorul de cuvânt al CE a declarat că instituţia sa nu este chemată să decidă cum poate fi asigurată liniştea pasagerilor. Există însă şi asemenea iniţiative: „Sunt companii care au anunţat că nu vor tolera decât sms-urile şi email-urile. Alte companii vor permite însă şi convorbirile telefonice. Pe viitor, companiile se vor departaja în funcţie de aceste două servicii. Cu siguranţă, aceasta se va reflecta şi în preţul biletelor de zbor. Şi astăzi este la fel. Unele companii oferă pasagerilor numai bomboane, altele dejunuri complete.”

Se aşteaptă ca transportatorii aerieni din Europa să ofere aceste servicii deja în lunile care vin. Şi în Germania există deja cadrul legal aferent. Comisia a avertizat operatorii de telefonie mobilă să nu perceapă taxe exorbitante pentru aceste servicii. Cu toate acestea, directiva europeană care reglementează roaming-ul, deci convorbirile din afara ţării de provenienţă a abonatului, nu se aplică deasupra norilor. De aceea nu este exclus ca preţul biletelor la companiile care vor permite telefonia mobilă să crească simţitor.