În vizorul serviciilor secrete

Cum au prigonit-o Securitatea şi STASI pe Herta Müller află cititorul german din paginile cotidianului DIE WELT.

Amplul documentar, publicat chiar în ziua în care la Stockholm, scriitoarea germană originară din România îşi ia în primire Premiul Nobel pentru Literatură, se încheie cu următorul citat: Tenativele ambelor servicii secrete de a reduce la tăcere vocile critice au eşuat în cele din urmă. Prigonirea Hertei Müller de către ambele servicii secrete comuniste,au constituit pentru Herta Müller şi pentru colegii ei (…)încă un motiv în plus de a nu se abate de la scopul lor: acela de a-şi comunica experienţa de viaţă în texte de factură realistă, mai mult încă, de a crea o literatură care-i emoţionează profund pe cititori. Nobelul care -i revine Hertei Müller trebuie înţeles şi ca o distincţie pentru această neînfrîntă verticalitate.

În discursul rostit în avanpremiera decernării Premiului Nobel, Herta Müller s-a referit nu doar la interogatoriile la care a fost supusă de Securitate, în fabrica unde a lucrat ca traducătoare, la înjosirile, la ponegririle, la marginalizarea ei, la frica de moarte – scrie săptămînalul DIE ZEIT şi continuă:Ea i-a pomenit şi pe bunicii ei, pe fiii acestora care de bună voia s-au înrolat în SS. Rezumînd istoria familiei sale, ea a afirmat că scrisul s-a născut din tăcere. Autorul articolului, conchide făcînd aluzie la un alt laureat german al Nobelului pentru literatură, care însă şi-a trecut sub tăcere propria sa apartenenţă la SS în tinereţe. Cititorii ştiu despre cine este vorba: Günter Grass.

Cu citarea unei mărturisiri publice a culpabilităţii, a colaborării cu Securitatea, făcută de un scriitor german originar din România, începe articolul publicat în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG. Sunt aşadar cineva care nu a putut rezista pînă la capăt tentativelor de intimidare la care am fost supus de Securitate – ar fi spus Werner Söllner, adăugînd: stăm aici cu dosarele noastre, sau măcar cu fragmentele de care dispunem şi încercăm să umplem golurile. Memoria nefiind, cum scria Nabokov decît umbra lungă a adevărului pe care o aruncă razele soarelui la apus. Articolul se referă pe larg la dezbaterile care au avut loc la München în cadrul conferinţei „Literatura germană din România în oglinda deformatoare a dosarelor Securităţii”.

Manifestarea a fost organizată de Institutul pentru Cultura şi Istoria Europei de Sud-Est de pe lîngă Universitatea Ludwig Maximilian din München, în colaborare cu CNSAS.

De cîtă putere au încă parte pînă azi foşti activişti ai fostului aparat represiv din perioada comunismului, rezultă - scrie autorul articolului - şi din minciunile sfruntate, obscene pe care fostul şef adjunct al Securităţii din Timişoara, alias Radu Tinu, le-a răspîndit despre Herta Müller, în paginile unui cotidian, după ce a aflat că ea este laureata Nobelului pentru Literatură. Azi, fostul securist este şeful unei companii de asigurări ceea ce nu constituie o excepţie ci dimpotrivă regula a ceea ce s-a întîmplat cu cei care s-au pus în slujba unui sistem represiv, fără să regrete nici pînă azi acest lucru, pe scurt nimic.

Cererile repetate care s-au făcut auzite din public, de a plasa dosarele într-un context temporal mai larg, de a stabili corelaţii cu celelalte servicii secrete din fostele ţări comuniste, de a căuta răspunsul la întrebări fundamentale, au fost pe cît de legitime pe atît de inoportune: se pare că este încă prea devreme. Elucidarea acestui capitol al istoriei româneşti abia a început, conchide autorul textului apărut în cotidianul bavarez citat.

O sală plină de răni vechi – la München scriitorii germani din România vor să discute despre dosarele lor întocmite de Securitate.Unul dintre ei îşi dezvăluie brusc trecutul de fost colaborator - Werner Söllner, scrie FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG în şapoul unui articol consacrat tot conferinţei menită să contribuie nu doar la reconciliere ci şi la înţelegerea celor întîmplate. Dar fiecare din cei prezenţi în sală a înţeles ce a făcut Werner Söllner şi cum de a acceptat să colaboreze cu Securitatea. Despre împăcare nu vorbeşte nimeni. Nimeni nu-l condamnă pe Söllner şi nimeni nu vorbeşte despre ceea ce ar fi trebuit să apese mai grav conştiinţa victimelor: Söllner a răstălmăcit pe înţelesul Securităţii textele prietenilor şi colegilor săi.

Mare este neîncrederea scriitorilor faţă de noile vechi structuri ale Securităţii în fosta lor patrie şi slabă speranţa că otrava care de atîta vreme a fost răspîndită, şi-ar putea pierde vreodată tăria - este fraza cu care se încheie articolul apărut în cotidianul german citat.

Despre o altă dezamăgire mai scriu ziarele azi, referindu-se la Nobelul pentru Pace pe care preşedintele Obama îl ia în primire la Oslo. Este o perversă ironie ca la o săptămînă după ce a decis trimiterea a încă 30.000 de militari în Afganistan, în ţinuturile bîntuite de război, un preşedinte să ia Nobelul pentru Pace.

Comitetul a apreciat că Obama a făcut gesturi amabile unor persoane neprietenoase scrie THE TIMES şi adaugă: este posibil ca o parte a acestor gesturi să fi făcut lumea ceva mai sigură dar nici unul dintre ele nu merită Nobelul pentru Pace.

Adio, scrie ziarul francez L'INDEPENDENT. Pentru toţi, cu excepţia unor fani incorigibili, Obama-mania s-a spulberat. Dar aceasta nu este vina lui, ci a Comitetului Nobel care a confundat intenţiile cu faptele atribuindu-i Premiul.

Dezamăgire şi pentru cei care sau sperat că odată cu victoria lui Traian Băsescu la cel de-al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor, criza politică şi economică din România va lua sfîrşit. Ea ameninţă să dureze scrie NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, după ce contracandidatul social-democrat, Mircea Geoană, a cerut Curţii Constituţionale, anularea rezultatelor, invocînd masive fraude electorale.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Medana Weident