1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Între Berlin şi Moscova

27 mai 2011

Problematica Transnistriei nu poate fi soluţionată fără cooperarea Federaţiei Ruse, au declarat unanim participanţii la conferinţa pe tema perspectivelor Republicii Moldova, organizată la Berlin.

https://p.dw.com/p/11OcG
DW-Fotomontage. Symbolbild Dialog Zusammenarbeit EU Europäische Union und Moldawien oder Moldau (offiziell auf Rumänisch Republica Moldova, deutsch Republik Moldau)
Imagine: DW-Fotomontage

Schimbarea politică survenită după alegerile parlamentare din Republica Moldova, în iulie 2009, a deschis o nouă perspectivă pro- europeană Chişinăului. Ţara rămâne totuşi una dintre cele mai sărace din Europa, dar se confruntă şi cu o serie de provocări de natură politică şi socială.

Societatea Germană pentru Politică Externă a analizat la Berlin evoluţia Republicii Moldova în ultimii 20 de ani, de la faza post-comunistă la procesul de integrare în Uniunea Europeană.

„Generaţia tânără - şi aceasta este marea speranţă a politicii moldoveneşti - e deosebit de interesată de forurile europene, de apropierea de standardele europene“, a declarat Ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Aureliu Ciocoi. „Tinerii văd viitorul Moldovei numai în Uniunea Europeana, cât se poate de repede.“

Deutschland Moldawien Ministerpräsident Vlad Filat bei Angela Merkel in Berlin
Premierul moldovean Vlad Filat primit de Angela Merkel, la 19.05.2011Imagine: dapd


Mulţi dintre tinerii moldoveni şi-au găsit însă deja viitorul în străinătate, majoritatea în ţările UE şi în Rusia. Sumele de bani trimise de cei care lucrează în afara graniţelor au avut în ultimii 10 ani un rol major în dezvoltarea economică a Moldovei, reprezentând aproximativ o treime din produsul intern brut.

Dinamică în relaţiile germano-moldoveneşti


Conflictul transnistrean s-a aflat pe agenda conferinţei de la Berlin. Germania şi-a manifestat în nenumărate rânduri angajamentul de a sprijini Republica Moldova în soluţionarea lui. Cea mai recentă afirmaţie în acest sens a fost făcută de cancelarul Merkel, cu ocazia vizitei Premierului Filat în Republica Federală.

Dr. Martin Sieg, consilier pentru probleme de politică externă şi securitate a Bundestagului german, membru în conducerea Forumului germano-moldav, a confirmat relaţiile bilaterale strânse între cele două state:

„Printre membrii Parteneriatului Estic, Moldova are cu siguranţă cele mai mari şanse la o integrare europeană de succes. Relaţiile germano-moldoveneşti au dobândit o dinamică uriaşă. Ne-am luat angajamentul, pâna la nivelul cancelarului Merkel, de a ne implica în soluţionarea conflictului transnistrean. Şi la Bruxelles, interesul pentru Republica Moldova, care până acum era o ţară destul de necunoscută chiar şi în mass media, a crescut semnificativ.“

Moldova nu va putea progresa fără sprijin internaţional, atât din partea Europei, cât şi a Federaţiei Ruse, a mai precizat Sieg:

„Nici una dintre cele două părţi nu e pregătită pentru o reunificare. Nici mental şi nici structural. Chişinăul nu poate reintegra Transnistria. Sistemele politice diferă pur şi simplu prea mult. Pe de altă parte, Transnistria nu e aptă pentru a se reintegra. Cel mai important e ca sprijinul internaţional, pe care Moldova l-a primit şi din partea Berlinului, să-şi păstreze continuitatea."

Nu fără Moscova

Diferendul transnistrean e cel mai mare obstacol în calea integrării europene a Moldovei, iar el nu va putea fi depăşit fără implicarea Moscovei, consideră şi Patricia Flor, responsabilul pentru Estul Europei, zona Caucazului şi Asia Centrală din cadrul Ministerului federal de Externe:

„Conflictul transnistrean e unul politic şi mai puţin etnic, ceea ce sporeşte şansele unei soluţionări. Având în vedere influenţa Rusiei în regiune, o rezolvare nu va fi posibilă fără cooperarea Moscovei.“

Die Republik Moldau (Moldova) und die Region Transnistrien
Imagine: DW

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Ovidiu Suciu