Între dreapta practică şi dreapta retorică

Dezbaterea de la ISP pare prima tentativă de a pune faţă în faţă principalele curente de idei care animă Partidul Democrat Liberal. Vorbitorii înscrişi în program, Sever Voinescu, Cristian Preda şi Teodor Baconschi, exprimă, cel puţin declarativ, ideile conservatoare, liberale şi creştin-democrate care sunt, în principiu, ataşate dreptei politice. Organizatorii dezbaterii au anunţat însă că încearcă de astă dată să definească un fuzionism românesc.

Noţiunea este nouă în România, fiind preluată din tradiţia politicii americane. Fuzionismul exprima la un moment dat, prin anii 60-70 ai secolului trecut, încercarea de a împăca pe libertarieni cu tradiţionaliştii religioşi cu scopul de a constitui în Statele Unite o majoritate politică de orientare conservatoare. O vreme fuzionismul a funcţionat, aducând la putere pe Ronald Reagan, dar ulterior curentele (niciodată deplin integrate) s-au separat iarăşi, fiecare grupare revenind la sursele sale originare. În epoca neoconservatoare, de exemplu, a administraţiilor Bush, dreapta tradiţionalistă a făcut o opoziţie puternică fiind mai apropiată în anumite privinţe de stânga liberală. În orice caz, Valeriu Stoica şi colaboratorul său apropiat Dragoş Paul Aligică se străduiesc în cadrul ISP să preia pareta bună a experienţei americane şi să creeze o platformă capabilă să aducă laolaltă toate curentele dreptei.

Dificultăţile sunt de la bun început evidente. În primul rând nu este deloc limpede în ce măsură principalii combatanţi exprimă cu adevărat ceea ce declară că exprimă. Sever Voinescu, de exemplu, s-a definit mereu conservator într-un sens destul de neclar, dar slăbiciunea cea mai mare a poziţiei sale este că, deşi a intrat în al 3-lea an de mandat parlamentar, nu a avut nici cea mai mică iniţiativă conservatoare.

Cristian Preda este cu siguranţă mai bine articulat, dar liberalismul său bate discret către stânga prin preferinţa pe care o manifestă faţă de mecanismele anticorupţie instituite de stat. Moralismul etatist inaugurat în România de fostul ministru de Justiţie Monica Macovei îşi are cu siguranţă valoarea sa locală bine determinată, dar, în principiu, să acorzi prerogative atât de largi unor instituţii publice (cum este ANI) nu merge bine cu ideile politice bazate pe libertate. În termeni liberali corupţia ar trebui limitată nu atât prin proliferarea organismelor de supraveghere, ci prin diminuarea statului.

Cît priveşte contribuţia lui Teodor Baconschi ea este, în pofida aparenţelor, cea mai săracă. Bun vorbitor în cheie solemnă, Baconschi pare bine aşezat în rolul de promotor al ideilor creştine în politică, dar dincolo de cuvinte, el nu a avut nici cea mai mică luare de poziţie în chestiunile curente. De pildă un tradiţionalist creştin ar fi reacţionat foarte puternic la politica de astăzi a guvernului care, prin măsurile de austeritate prost orientate, sacrifică în mod vădit interesele familiei.

A doua dificultate rezidă în legătura slabă între ideile formulate în articole, cărţi sau conferinţe şi acţiunea politică propriu-zisă. În România pare să nu existe o continuitate între gând şi faptă.

Elita politică românească chiar şi atunci cînd se autodefineşte conservatoare se deosebeşte foarte mult de tradiţionaliştii creştin americani la care se face adesea aluzie, deoarece evită să preia teme explozive cum ar fi avortul, dar nu are prea multe în comun nici cu creştin democraţia europeană, foarte ataşată de tradiţiile provinciale şi de ideea de subsidiaritate. În România creştin democraţii sau conservatorii par să fie mai curând intelectuali nostalgici care nu îndrăznesc să dea urmare practică ideilor pe care le profesează. La ungurii din Ardeal există o mai bună legătură cu o creştin democraţie de tip occidental, există de asemenea o tradiţie comunitară mai bine consolidată, dar ei nu sunt chemaţi să contribuie.

În concluzie se pun două întrebări de ordin general: Au actorii dreptei politice o viziune clară despre ce fac ei înşişi? Şi dacă au, sunt ei pregătiţi să asume ideile profesate în practica politică cu toate riscurile? Cu alte cuvinte există o dreaptă de convingeri sau doar una de retorică electorală?

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu