Între legal şi ilegitim

Ciprul şi motivele pentru care soluţiile europene preconizate pentru această ţară ar putea arunca în aer economia şi Uniunea Europeană domină copios, tematic, presa apuseană.

Concomitent, o serie de observatori continuă să mediteze la pericolele planând asupra statelor de drept din fosta Europă comunistă, în speţă în România şi Ungaria. Die Welt deplânge "revenirea (Ungariei) la economia centralizată", de tip comunist. Ziarul reliefează că, în ciuda culorii politice (de dreapta) a executivului de la Budapesta, puterea are, în Ungaria, o stranie înclinare spre intervenţionism etatist, spre centralism, dirijism şi planificare economică, iar "naţionalismul economic al lui Viktor Orban nu e o strategie de asigurare a bunăstării".

Că imensele pietre în care s-a poticnit democraţia în fosta Europă comunistă nu ţine de orientarea de stânga, USL-istă, a puterii româneşti, sau de dreapta, de tip Fidesz, de la Budapesta reiese şi dintr-un alt interesant editorial despre Ungaria, apărut marţi în Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Prestigiosul şi influentul cotidian de dreapta, care semnalează, în aceeaşi ediţie, şi punerea în libertate a ui Adrian Năstase şi arestarea judecătoarelor "spăgare", scoate în evidenţă de ce politica premierului maghiar, Viktor Orban, nu poate fi calificată drept „conservatoare” (deci de centru dreapta, în termeni vesteuropeni, fireşte).

Sigur, pe de o parte, majoritatea constituţională din Ungaria crede că zdrobitoarea ei victorie în alegeri „ar legitima declanşarea unei revoluţii” (menite „s-o completeze pe cea din 1989”). Această revoluţie a dus la modificarea constituţiei. Totodată, aceiaşi majoritate se arată absolut incapabilă să înţeleagă obiecţiile occidentale la o răsturnare care nu s-a impus prin ghilotine iacobine, ci paşnic şi prin vot, fără să se violeze, aparent, nici un principiu al democraţiilor liberale.

În fond, potrivit lui Orban, chiar dacă anumite grupuri de interese (cum ar fi homosexualii) se opun ideii ca dreptul familiei să se întemeieze pe relaţia dintre un bărbat şi o femeie, nu e oare dreptul unor majorităţi constituţionale să-şi transpună voinţa legislativă?

A nu le acorda perechilor homosexuale aceleaşi drepturi precum cuplurilor heterosexuale nu e o încălcare a drepturilor omului. Nici restrângerea drepturilor grupurilor religioase, bunăoară a „sectelor” nu pare a fi o violare a lor, din punctul de vedere al puterii de la Budapesta, aşa cum, empatic, îi rezumă poziţia cotidianul din Frankfurt.

Deci, unde e problema, dacă în Ungaria nu se restrânge libertatea presei sau a expresiei, care constituie piloni sacrosancţi ai canonizatului sistem de drept european?

Problema, potrivit ziarului german, e restrângerea independenţei justiţiei. E graba, „nerăbdarea revoluţionară”, viclenia trimiterii la pensie (printr-o şmecherie legislativă) a magistraţilor de peste 62 de ani, precum şi repartizarea unor funcţii de judecători supremi la Curtea Constituţională unor clienţi politici. Totuşi, Curtea a rezistat ispitei de a se subordona total puterii politice, astfel încât i s-au restrâns drepturile prin modificarea legii fundamentale.

Pe scurt, problema e că şi în Ungaria s-a atentat grav la separaţia puterilor. Or, după cum pe bună dreptate relevă FAZ, un ziar german de centru-dreapta, care a tins iniţial, în baza orientării sale politice, să ia apărarea FIDESZ şi guvernului de la Budapesta, „nu orice e, formal, legal, este şi legitim”. Iar o „ordine resimţită că ilegitimă este casabilă”, este uşor de fracturat ori demolat, mai consideră, perfect întemeiat, ziarul din Frankfurt.