Între Sever Voinescu şi Cristian Preda

De cîteva zile presa şi blogurile au fost înviorate de polemica stîrnită de deputatul european Cristian Preda şi continuată de deputatul de Ploieşti Sever Voinescu. Cristian Preda atrăgea atenţia asupra riscului ca PD-L să devină prizonierul unei oligarhii cu mulţi bani, în contextul candidaturii lui Honorius Prigoană în Colegiul 1 din Bucureşti, în timp ce Sever Voinescu, favorabil lui Prigoană, s-a arătat, dimpotrivă, preocupat de transformarea PD-L într-un veritabil partid al dreptei. În opinia sa un partid nu este un simplu vehicul electoral, ci o organizaţie care privilegiază explicit o anumită categorie de cetăţeni. S-a înţeles prea bine că Sever Voinescu admite faptul că PD-L este un partid eterogen şi că nu a reuşit nici pînă astăzi să asume cu limpezime o anumită direcţie doctrinară. Cristian Preda remarcase şi el de altfel această ezitare şi îşi exprima convingerea că lucrurile se vor remedia la Congres.

Partidele se comportă ca simple vehicule electorale

Dar ceea ce este de reţinut este faptul că amîndoi, în ciuda diferenţelor de opinii, par să accepte că PD-L are o politică de cadre oportunistă şi că se comportă ca un simplu vehicul electoral. Dacă la PSD ar putea avea loc o dezbatere similară, cu siguranţă, concluziile ar fi aceleaşi. PSD se comportă la rîndul său preponderent ca un vehicul electoral. Or acest lucru explică foarte bine de ce ambele partide sînt apte să reprezinte, în mod natural, şi pe săraci şi pe bogaţi şi stînga şi dreapta. Dar de aici derivă şi confuziile numeroase, de ordin doctrinar, afectiv şi electoral. Discuţia ar putea fi dezvoltată şi pe alte planuri cum ar fi ideile religioase, morala tradiţională, relaţia dintre public şi privat şamd.

Dar cum este cu putinţă acest lucru ? Dezbaterea din aceste zile asupra Bugetului pe 2010 a pus mai bine în lumină o situaţie surprinzătoare: în fiecare partid există o componentă de stînga şi una de dreapta. PSD, de exemplu, deşi se declară partid de stînga, deşi este membru al Internaţionalei Socialiste şi al Partidului Socialiştilor Europeni, are o solidă componentă liberală. Cunoscutul militant PSD, Dan Matei Agathon, a oferit o exemplară mostră de liberalism comentînd, sarcastic, la un post de televiziune declaraţia ministrului de Finanţe Sebastian Vlădescu referitoare la impozitarea marilor averi sau tipul de politică practicat multă vreme de guvernele socialiste din Suedia.

PSD are o solidă componentă de dreapta

Dan Matei Agathon nu este singurul pesedist cu legături solide în mediile de afaceri, l-am mai putea aminti aici şi pe fostul ministru al Sănătăţii, Ionuţ Bazac, poreclit „ministrul Ferrari“, şi pe mulţi alţii. Nici Mircea Geoană nu a făcut paradă de stîngism socialist şi de altfel, mai în glumă mai în serios, Dinu Patriciu spunea despre el că, în inima sa, este un liberal. În orice caz, asocierea sa cu PNL în campania prezidenţială a pus în lumină multe componente liberale din registrul politic al PSD. Nu întîmplător, fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, spunea recent că PSD nu va putea face o opoziţie puternică dacă nu îşi regăseşte identitatea de stînga. Ion Iliescu, cel puţin tot spunea acest lucru încă de pe vremea în care şeful Guvernului era Adrian Năstase.

PD-L nu s-a desprins cu totul de originea sa socialistă

Dimpotrivă la PD-L vom putea întîlni foarte multe componente socialiste, ba chiar surprinzător de multe la un partid care se declară a fi singurul partid de dreapta din România. Campania insistentă a PD-L pentru mărirea salariilor profesorilor din toamna lui 2008, o campanie pe care nici pasiunea socială a PSD nu a întrecut-o, arată că la PD-L a continuat să se manifeste după schimbarea oficială a doctrinei şi a cîmpului politic, o puternică componentă de stînga, care a reprezentat de altfel stratul orginar al partidului. Un om ca primul ministru Emil Boc, născut într-o familie de ţărani săraci – şi care nu a făcut niciodată afaceri – are o firească şi onorabilă propensiune spre stînga, care se vede clar în dificultatea de a aborda temele dreptei. De altfel el s-a distins mai curînd printr-un discurs axat pe ideea de justiţie socială decît pe tema dezvoltării şi creşterii economice.

Partidele româneşti au această trăsătură, care le dă o aparenţă de complexitate, că reprezintă de fapt, cu mici diferenţe, cam aceleaşi categorii sociale. De aceea lupta politică nu are niciodată legătură cu doctrinele şi viziunile despre societate. Partidele nu au viziuni diferite, ele sînt mai ales echipe de întreprinzători politici finanţaţi din umbră de oameni cu foarte mulţi bani. Uneori este firesc să ne întrebăm de ce anumite grupări se arată atît de grăbite să aprobe proiecte îndoielnice ca cel de la Roşia Montană sau de ce alte grupări insistă, în ciuda tuturor contraindicaţiilor, pentru reducerea TVA la alimente.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz