1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Între Washington, Haga şi Simferopol

Petre M. Iancu24 martie 2014

Conducerea ucraineană a ordonat retragerea trupelor ei din Crimeea. Anterior, forţele ruseşti au luat cu asalt una din ultimele baze militare din peninsulă ale guvernului din Kiev. Iar preşedintele SUA a ajuns în Olanda.

https://p.dw.com/p/1BUqe
Baza navală ucraineană Feodosia
Baza navală ucraineană FeodosiaImagine: picture-alliance/AP Photo

Concomitent, Victoria Nuland, adjuncta şefului diplomaţiei americane s-a folosit de ocazia împlinirii a 10 ani de la aderararea României la NATO spre a da asigurări românilor.

La Haga, şeful statului american urmează să ia parte la o întâlnire a G-7, convocată chiar de el. Fără participarea Rusiei, desigur.

Spre supărarea unor oficiali şi experţi germani, care mizează în continuare pe dialogul cu Putin, ca şi cum Moscova n-ar fi comis nicio agresiune şi nu şi-ar fi alipit fraudulos teritoriul unui stat străin, Rusia nu mai face parte din grupul celor mai puternice state industrializate.

Ca atare, G-8 a încetat să existe, iar acest fapt e pe cale de a se oficializa. Preşedintele american a declarat în context că Rusia va trebui să înţeagă „consecinţele politice şi economice” ale faptelor ei.

Unii analişti occidentali consideră că, date fiind orgoliul, ambiţiile şi vanitatea liderului de la Kremlin, expluzarea din grupul celor opt îi provoacă fostului KGB-ist din Dresda substanţiale iritări.

La Haga urma să aibă loc o conferinţă pe teme de securitate nucleară, comunitatea internaţională fiind de multă vreme îngrijorată de eventualitatea terorismului nuclear, ca şi de soarta arsenalelor atomice sovietice. La reuniune vor participa 50 de state.

Rusia nu va mai fi în măsură să contribuie, probabil, la aplanarea temerilor legate de acest arsenal. În schimb, Kremlinul alimentează în continuare îngrijorările statelor vecine ameninţate de agresiva politică neoimperială a Rusiei.

Spre a le aplana pe cele româneşti, Victoria Nuland, subsecretar de stat al Departamentului de Stat american, a transmis un mesaj de felicitare Bucureştiului, cu prilejul împlinirii unui deceniu de la aderarea României la NATO.

Vice-şefa diplomaţiei americane a ţinut să reamintească nu doar de cooperarea militară a celor două ţări în "Balcani şi Afganistan, în Marea Neagră şi Marea Mediterană" (uitând să menţioneze Irakul), ci şi de angajamentul solemn (de într-ajutorare militară) conţinut în prevederile articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic. În context, Nuland a ţinut să reafirme "în faţa poporului român că Statele Unite îşi respectă angajamentele".

Tensiunile se menţin la cote înalte şi în Ucraina, după ce trupele ruseşti, susţinute de elicoptere, au deschis focul şi au luat cu asalt baza militară ucraineană Feodosia, în care militarii ucraineni aşteptau neînarmaţi să fie luaţi prizonieri. Alte baze fuseseră ocupate de ruşi la finele săptămânii trecute.

Pe de altă parte, autorităţile pro-ruse au acuzat Kievul de a fi întrerupt alimentarea cu energie electrică a Crimeii. Ucraina şi-ar fi redus la jumătate livrările de curent electric, a declarat şeful autoproclamatului guvern rusesc al Crimeii, Rustam Temirgaliev.

Un pic de întuneric nu va pune însă cu siguranţă pe butuci armata de ocupaţie rusă din Crimeea şi, fireşte, nici actuala conducere de la Kremlin.

Dar unitatea vestului i-ar putea veni de hac, la fel cum i-a venit cândva şi Uniunii Sovietice. Rămâne de văzut dacă preşedintele Obama va reuşi s-o obţină, ştiut fiind că nici măcar la capitolul sancţiuni economice statele occidentale nu sunt de aceeaşi părere.