Între zidurile închisorii Zenica

Oraşul Zenica, din inima Bosniei-Herţegovina, are 130.000 de locuitori. În închisoarea din Zenica sunt peste 800 de deţinuţi. Este cel mai mare penitenciar al ţării, dar nu suficient de încăpător. Capacitatea acestuia este de 640 de locuri. Mai mult, persoanele condamnate nu sunt separate după vârstă şi gravitatea faptelor comise. În celulele din cele opt pavilioane ale închisorii sunt "cazaţi" laolaltă infractori tineri, agresori, hoţi şi criminali.

Nihad Spahic este directorul penitenciarului. De ani de zile, se străduieşte să apropie condiţiile din închisoarea de la Zenica de standardele la nivel european. Lipsa unui spaţiu adevcat nu este singurul inconvenient. Într-un raport de anul acesta, Comitetul european împotriva torturii vorbea despre abuzuri şi tortură: "Acum trei sau patru ani a existat un caz. Un deţinut a fost bătut în celulă. A fost depusă o plângere, s-a pronunţat o sentinţă judecătorească, iar paznicul care a comis fapta a fost condamnat", se apără Spahic.

Situaţia în penitenciar s-a îmbunătăţit, adaugă el. "Cu 30-40 de ani în urmă nici măcar Crucea Roşie nu pătrundea în această instituţie. Ce se întâmpla după gratii ştiau numai pereţii închisorii. În ziua de azi vă asigur că nu mai au loc abuzuri, bătăi sau acte de tortură."

Cu "ruşii" în celulă

Dar pentru că violenţa este la ordinea zilei, numai anul acesta a fost suplimentat personalul cu încă 50 de gardieni. Principala grijă a acestor angajaţi este propria lor siguranţă.

Admir Karic lucrează de multă vreme în penitenciarul din Zenica. Bărbatul se plânge că problemele cu care se confruntă la serviciu îi afectează şi viaţa personală. "Am insomnii, iar comunicarea cu soţia şi copiii a devenit greoaie. Nu e uşor, dar trebuie să-mi fac meseria."

Niset Ramic, condamnat la 30 de ani de detenţie pentru crime de război, face haz de necaz pe seama igienei precare din penitenciar. "În clădirea în care suntem închişi există atât deţinuţi, cât şi gândaci de bucătărie cărora le spunem ruşi pentru că nu au limite; pur şi simplu ne-au invadat şi s-au instalat în încăperile noastre. În timp ce dormi se plimbă peste tot, inclusiv pe feţele noastre. Când deschidem cutiile cu alimente ies de acolo. După ce se face curăţenie generală, dispar pentru scurtă vreme. Dar de fiecare dată se întorc...", povesteşte Niset.

Visând la libertate

Mirzet Arsenovski s-a născut în 1977 în oraşul german Ravensburg. A fost condamnat de mai multe ori pentru delicte cu droguri. În urmă cu zece ani a fost expluzat din Germania. A ajuns după gratii la Zenica:

"În Germania sunt condiţii mai bune, pentru că celulele sunt ocupate de cel mult doi deţinuţi, dar aici am mai multă libertate. Toată ziua muncesc în curte şi mă pot deplasa oriunde în perimetrul închisorii. În Germania n-ar fi fost posibil lucrul acesta", spune Mirzet.

Fiecare deţinut se pregăteşte cum poate mai bine pentru ziua în care va deveni un om liber. Unii aleg să muncească pentru sume simbolice, alţii învaţă câte o meserie. Măcar activitatea face ca zilele între zidurile cenuşii ale închisorii să pară puţin mai scurte.

Autori: Belma Fazlagic-Sestic, Claudia Ştefan
Redactor: Ovidiu Suciu