Şansa televiziunii: un program de natură etică

Care este proiectul lui Stelian Tănase noul director al TVR? Iată chiar cuvintele sale: „TVR nu e televiziune guvernamentală. Cred că rolul meu e să asigur acest lucru şi să fiu şi crezut. Sper să fac asta şi să menţin televiziunea echidistantă.” Nimeni nu ar putea cere altceva de la un nou director al televiziunii publice. Fiecare doreşte să se regăsească acolo, indiferent de opţiunile sale politice. Marea încercare a lui Stelian Tănase va fi aceea de a demonstra că nu răspunde unor comenzi de partid şi că va avea puterea de a imagina o platformă mai largă, care să permită şi prezenţa partizanilor lui Traian Băsescu. E o misiune grea, căci tema „loviturii de stat” e ireductibilă. Pentru prezidenţialişti, tema este chiar mai importantă decât orice altceva, căci este singurul argument pe care se mai bazează îndoielnica supravieţuire politică a şefului statului. Aşadar e clar că nu vor ceda niciun pas şi vor pretinde expunerea acestui punct de vedere la televiziunea publică. Vedem, aşadar, ce sarcină grea a asumat noul director!

Dar, la drept vorbind, TVR nu ar putea fi cu adevărat echidistantă nici în împrejurări mai bune. E imposibil să fii echidistant, atunci când asumi un punct de vedere sau altul. Acum ca întotdeauna, echidistanţa ar trebui înţeleasă mai curând ca un fapt de civilitate, ca o artă de a trăi în societate, reuşind să menţii raporturi acceptabile cu toată lumea.

Există desigur mai multe variante: stilul amoebă, inform, fără personalitate, politeţea jignitoare în cele din urmă prin uniformitatea ei, dar există şi calea unei fermităţi civilizate. Să-ţi asumi, de pildă, riscul de a fi dezaprobat, fără să fii repudiat. O echidistanţă a mesajului politic nu este cu adevărat posibilă şi multe false dispute despre misiunea televiziunii publice se trag din această neînţelegere. TVR sub vechea administraţie nu era nici ea echidistantă. De fapt o televiziune în mod riguros echidistantă nu-şi poate avea sediul decât pe o planetă îndepărtată, de unde să realizeze reportaje antropologice.

Nu ar trebui aşadar să ne facem iluzia că vom intra într-o eră a păcii. Ba dimpotrivă, lucrurile se pot agrava, căci anul viitor vor fi două rânduri de alegeri dintre cele mai încordate. Ceea ce putem cere ca spectatori de la televiziunea publică este să fie nu atât „echidistantă” cât corectă, să păstreze nealterat simţul adevărului, să nu mistifice faptele, să se ţină strâns de un program mai curând de natură etică.