1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Şapte ani de la atentatele din New York

Claudia Ştefan, Laurenţiu Diaconu-Colintineanu9 septembrie 2008

La 7 ani de la atentatele din New York americanii declară că s-au obişnuit cu imaginile turnurilor gemene prăbuşindu-se. Chiar dacă 11 septembrie a ajuns uneori subiect de glumă, pericolul terorist este real.

https://p.dw.com/p/FEiQ
Imagine: AP

9/11: nici prea aproape, dar nici pe deplin istorie

La şapte ani de la devastatoarele atentate teroriste din New York, în conştiinţa americanilor s-a instalat o oarecare distanţă. Un fapt demonstrat până şi de glumele pe care politicienii americani au ajuns să le facă pe seama datei de 11 septembrie. De exemplu, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA, senatorul Joe Biden, l-a descris pe fostul primar al New York-ului Rudolph Giuliani ca având un discurs format din trei cuvinte: un substantiv, un predicat şi 9/11.

Mai multă distanţă îşi doreşte şi mama unui bărbat decedat în urma atentatelor asupra turnurilor gemene. Diane Horning spune despre Rudy Giuliani că "nu pot trece două cuvinte fără ca acesta să spună ceva despre moartea fiului meu". Pentru Diane s-a instalat normalitatea. Acum nu-şi mai doreşte decât ca dărâmăturile ce încă domină priveliştea pe Ground Zero să fie strânse şi depozitate într-un spaţiu denumit explicit "cimitir". Cathy Faughnan, al cărei soţ Christopher şi-a pierdut de asemenea viaţa la 11 septembrie 2001, a luat viaţa în piept şi a pornit din nou la drum. S-a recăsătorit şi s-a mutat în Colorado, dar nu înseamnă că a uitat evenimentele tragice. Anul acesta a vizitat pentru prima dată Ground Zero împreună cu cei trei copii ai ei pentru a le arăta unde a murit tatăl lor. "Atunci le-a devenit limpede copiilor care au fost proporţiile dezastrului provocat de atentatele teroriste", spune Cathy.

Lucrările pe Ground Zero tărăgănează

USA New York Ground Zero Streit um Ahmadinedschad Besuch
Ground ZeroImagine: AP

Turnurile gemene, simbol al New York-ului, vor fi înlocuite cu trei clădiri înalte, iar impresionanta construcţie urmează a fi finalizată înainte de 2012. Deşi cei trei zgârie-nori se vor număra printre cele mai impozante clădiri din SUA, aceştia nu vor depăşi "Turnul Libertăţii" (Freedom Tower), memorialul dedicat victimelor atentatelor de la 11 septembrie, ce va avea o înălţime de 541m. Construcţia Turnului Libertăţii a început cu trei ani în urmă. Valoarea proiectului depăşeşte 12 miliarde EUR. În luna iulie, autorităţile au anunţat că finalizarea acestuia va mai dura între unu şi trei ani. O nouă amânare ar putea face ca memorialul sa nu fie gata nici în 2011 când se vor împlini zece ani de la atentatele din 11 septembrie. Consorţiul uriaş implicat în realizarea acestuia, din care fac parte 18 instituţii de stat, 33 de birouri de arhitectură şi 101 firme de construcţii, are sens - susţine primarul New York-ului, Michael Bloomerg: "Şi peste 50 de ani trebuie să putem spune că am făcut o treabă bună."

Un argument destul de slab pentru familiile celor aproape trei mii de victime: "Încercăm să nu ne pierdem răbdarea, dar aşteptarea devine tot mai grea cu fiecare an care trece" - spune mama unei victime.

La şapte ani de la atentatele din 11 septembrie, Ground Zero arată ca o rană deschisă. Locuitorii New York-ului nu par a mai avea înţelegere faţă de ritmul lent în care se lucrează şi faţă de birocraţia care împiedică finalizarea lucrării: "Tot ce se poate vedea este o gaură mare în care nu lucrează nimeni". "Construcţia trebuia să fie gata de multă vreme!". "Ar fi trebuit să conceapă un monument mai pe înţelesul tuturor, pentru familiile victimelor".

9/11 - Parc de distracţii?

T-Shirts mit Osama bin Laden und George Bush
Imagine: AP

Şapte ani nu este o comemorare rotundă. Pentru mulţi americani este mai degrabă un stadiu intermediar: 11 septembrie 2001 nu le mai este atât de aproape, dar nici nu a devenit istorie pe deplin. Când imaginile cu turnurile arzânde prăbuşindu-se vor fi arătate din nou la televizor, probabil că mulţi vor retrăi acele momente dureroase şi înspăimântătoare. Cu toate acestea, majoritatea cetăţenilor SUA a declarat în sondaje că s-a obişnuit deja cu acele imagini.

Nimeni nu se îndoieşte de faptul că în America nimic nu va mai fi la fel ca înainte de 9/11. "Naţiunea noastră s-a schimbat în multe privinţe după atentate", constată istoricul Alfred Goldberg, angajat până de curând la Pentagon. El se referă la efecte economice şi psihologice. Acestea au condus la personificarea răului în figura reţelei teroriste Al-Quaida şi la atriburiea unui statut de omniprezenţă, chiar dacă percepţia ameninţării este, poate, deseori exagerată.

În afară de New York şi Washington, evenimente comemorative vor avea loc şi în Somerset County din statul Pennsylvania, unde s-a prăbuşit aparatul de zbor în care se pare că pasagerii i-au împiedicat pe atentatori să-şi atingă ţinta. În fiecare an, locul atrage mii de vizitatori, iar acum se prefigurează şi un parc de distracţii.

"Lumea poate admira monumentul dedicat victimelor, dar posibilităţile sunt mult mai numeroase", spune Brian Whipkey, redactor şef al cotidianului local. "Avem ski nautic, centre de închiriere biciclete, un roller coaster şi multe altele"...

Campanie electorală: fără 9/11 ar fi banal...

USA Wahlen Kombo Barak Obama John McCain
Imagine: AP Graphics/DW

Cei doi candidaţi la preşedinţia SUA, democratul Barack Obama şi republicanul John McCain, nu puteau rata prilejul comemorării atentatelor pentru a demonstra, cel puţin, că au o echipă de consilieri bine pregătită. Astfel, odată cu împlinirea a 7 ani de la 9/11, cei doi rivali politici plănuiesc să apară împreună la două ceremonii organizate la New York. "Vom participa, toţi, nu în calitate de republicani sau democraţi, ci în calitatea noastră de americani", se arată în declaraţia comună a celor doi candidaţi pentru şefia Casei Albe.

Prima apariţie comună a celor doi va fi la Ground Zero, apoi liderii celor două tabere politice se vor adresa profesorilor, stundeţilor şi specialiştilor de la Columbia University pe tema obligaţiilor cetăţeneşti şi a problemelor de securitate în America modernă.

SUA sunt în continuare vulnerabile la atacuri teroriste

Chiar şi la şapte ani după atentatele de la 11 septembrie, pericolul unui atac masiv din partea organizaţiilor teroriste este considerat extrem de realist. Cele mai recente tensiuni cu Rusia au sporit chiar riscul unui asemenea eveniment dezastruos, a declarat parlamentarul Lee Hamilton cu ocazia publicării unui studiu independent la Washington.

Documentul avertizează în special faţă de pericolul unui atac nuclear sau chimic şi critică faptul că administraţia americană a slăbit eforturile de restricţionare a intrării de materiale şi tehnică nucleară pentru fabricarea de bombe. Mii de fabrici din SUA ar fi neprotejate în faţa acestui risc. Studiul a fost elaborat de organizaţia "Parteneriat pentru America", din care fac parte şi liderii comisiei de anchetă a atentatelor de la 11 septembrie 2001. "Pericolul unui nou atentat terorist de proporţii asupra SUA este, în continuare, cât se poate de real".