1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ştiri economice

27 octombrie 2003
https://p.dw.com/p/B2lm

În oraşul mexican Morelia, situat la 200 de km vest de capitala Mexico-City, s-a deschis ieri reuniunea anuală a miniştrilor de finanţe şi ai şefilor Băncilor centrale din statele membre ale grupului G-20. Pe marginea lucrărilor, a căror principal scop este asigurarea creşterii economice continue şi echilibrate, ministrul american de finanţe, John Snow, a cerut reluarea negocierilor vizând comerţul mondial, deşi subiectul nu figurează pe ordinea de zi. Dezbaterile pe această temă au fost întrerupte în luna septembrie, la summit-ul de la Cancun. Din grupul celor 20 de state fac parte, pe lângă ţările G-7 plus Rusia, şi Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, China, Coreea de Sud, India, Indonezia, Mexicul, Turcia, precum şi statele UE.

Compania poloneză de transporturi aeriene LOT face parte începând de ieri din conglomeratul "Star Alliance", al cărui nucleu este concernul german Lufthansa. În urma asocierii, cea mai mare alianţă aeronautică din lume va efectua curse regulate pe 680 de aeroporturi din 127 de ţări. LOT este cel de-al 15 membru al Star Alliance, înfiinţat în 1997. Membrii săi încearcă să reducă cheltuielile de exploatare a flotelor printr-o serie de măsuri, între care se numără folosirea în comun a ghişeelor pentru check-in şi armonizarea planurilor de zbor.

Lanţul de magazine C&A, al cărui sediu central se află la Duesseldorf, intenţionează să-şi stopeze deocamdată expansiunea pe pieţele din străinătate. Potrivit şefului firmei, Dominic Brenninkmeyer, C&A este deja prezent în 12 ţări, pentru următorii cinci ani nefiind prevăzute alte investiţii majore. Concernul are la nivel european 540 de filiale şi aproximativ 30.000 de angajaţi. Lansarea în ultimii doi ani pe pieţele poloneză, cehă şi ungară a fost încununată de succes, a mai precizat Brenninkmeyer, urmând ca în perioada următoare să fie extinse activităţile din Franţa şi Spania.

Arestarea magnatului din domeniul petrolier, Michail Kodorkowski a provocat vânzarea în masă a acţiunilor pe piaţa rusească. Tranzacţile au fost suspendate temporar la bursa din Moscova. În cazul în care concernul petrolier Yukos, al cărui preşedinte este Kodorkovski, va fi plasat sub controlul statului pe durata anchetei, experţii avertizează că Rusia se poate confrunta cu un masiv exod de capital. Amintim că Michail Kodorkovski, cel mai bogat om din Rusia. a fost arestat sâmbătă, fiind bănuit de evaziune fiscală şi de înşelăciune.

Concernul italian Fiat va putea vinde lui General Motors cel devreme în 2005 segmentul său producător de maşini, afectat în prezent de o criză severă. Ambele concerne au căzut ieri de acord asupra amânării tranzacţiei, pentru intervalul cuprins între anii 2005 şi 2010. Fabricantul american de autovehicule General Motors deţine deja 20 % din segmentul constructor de maşini al grupului Fiat şi, potrivit înţelegerii anterioare, trebuia să preia restul de 80 % din acţiuni în perioada 2004-2009. Cele două părţi au recunoscut, totodată, că există unele diferenţe în privinţa valorii totale a tranzacţiei.