Ţăranul român – un proces verbal de punere în posesie

El, ţăranul român, se gîndeşte de bună seamă să nu-l prindă cumva „Uniunea” cu vechile ferestre în canaturi din lemn. Iar oficialii, de la primar la ministru de resort, îl încurajează şi îl ajută să îşi cheltuiască banii pe prefabricate. Băncile îi acordă cu mare greutate un credit pentru o investiţie în agricultură, zootehnie, agroturism, etc. Dacă însă ţăranul român cere un împrumut pentru termopane, chestiunea e rezolvată cît ai bate din palme. Clientelismul acesta mizerabil dintre proprietarii de bănci şi producătorii de termopane – desigur, e un termen generic ce descrie tot sclipiciul pe care îl vînd geambaşii de sticlă colorată şi ipsos – a condus şi el la turmentarea post-decembristă a ţăranului român.

Oamenii de la sate nu au însemnat în ultimii 17 ani decît nişte buletine de vot pentru primărie, parlament, preşedinte. Agricultura României este şi acum una de subzistenţă, iar principala cauză eu cred că rămâne în continuare manipularea statutului proprietăţii. Altfel spus, sute şi sute de mii de oameni de la sate nu au nici acum pămîntul lor cu acte în regulă. Nu pot vinde, nu se pot asocia din proprie iniţiativă, nu pot, într-un cuvînt, să dispună de proprietatea lor după cum consideră de cuviinţă. Satele româneşti îmbătrînesc implacabil, iar moştenitorii de la oraş cu atît mai puţin vor limpezi statutul încurcat în tribunale al proprietăţilor părinţilor ori bunicilor lor.

Avem peste zece milioane de hectare de teren arabil, dar nu reuşim să atingem decît jumătate din producţia medie a ţărilor europene. Importăm în continuare produse agricole în proporţie de peste 50 la sută din piaţa de consum. Asta, în timp ce sîntem pe locul doi în Europa în ceea ce priveşte populaţia activă din agricultură, cu 40 de procente.

Sociologii avertizează că populaţia de la sate va avea reacţiile adverse cele mai puternice faţă de procesul integrării atunci cînd vor fi aplicate în mod real politicile europene în domeniul agricol. În momentul de faţă, personal nu cred că ţăranul român ştie ce îl aşteaptă odată cu integrarea lui în Europa comunitară.

Am mai mers pe la ţară în ultimul timp şi am văzut că ţăranul român e neschimbat – îşi pune şi acum palma streaşină la ochi dimineaţa devreme şi se uită lung în zare: dar nu pentru a vedea cum îi va fi ziua de muncă, dacă o să-l plouă sau nu de sus, ci pentru a urmări în lungul şoselei dacă nu mai vin niscaiva orăşeni, în maşini luxoase, să-i cumpere ceva pămînt.

Ştire la Radio România Actualităţi:

Ţăranii de pe Tîrnava Mare, din Mureş, vor primi de la Uniunea Europeană pentru fiecare hectar de fîneaţă cîte trei milioane de lei. Singura condiţie e să cosească iarba. Amănuntul semnificativ este următorul: mulţi dintre sătenii de aici nu au titlu de proprietate pe pămîntul lor. Statutul proprietăţii s-a oprit la stadiul de proces verbal de punere în posesie.

Cam aşa e şi agricultura României în momentul de faţă: în stadiul de proces verbal.