Ţapul ispăşitor al UE

În ultimele săptămâni a devenit ţinta criticilor. Jean-Claude Juncker ar fi ratat şansa unui nou început în Uniunea Europeană, ar fi lipsit de viziune, ar vrea prea multă Europă, n-ar vrea destulă Europă. Angela Merkel ar vrea să scape de el. La fel și est-europenii. Juncker n-ar fi pentru o Europă socială şi solidară. El erodează Pactul de Stabilitate. El poartă răspunderea declinului economic al ţărilor din sud. Şi, înainte de toate, mulţi cetăţeni comunitari resping UE. Multe dintre aceste reproşuri se exclud reciproc. În prezent nici măcar un înfăptuitor de miracole la conducerea CE nu i-ar mulţumi pe toţi.

Imediat după decizia britanicilor de a părăsi comunitatea celor 28, Juncker a reacţionat emoţional. Ca "om şi european" a mărturisit că este afectat. În acelaşi timp el a afirmat că Europa va trebui să-şi urmeze calea politică şi că separarea de Marea Britanie ar trebui făcută cât mai repede posibil pentru a fi evitată instabilitatea şi pentru a preîntâmpina orice "pericol de contaminare" sub aspect politic sau economic. Astfel Juncker s-a arătat pe aceeaşi linie cu Parisul, dar s-a intersectat cu atitudinea prudentă a Berlinului.

Dilema lui Juncker

După referendumul din Regatul Unit, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a cerut mai multă integrare, mai multe responsabilităţi comune pentru Europa. Apelul i-a fost atribuit, de asemenea, şi lui Juncker, căci Schulz este camaradul său politic. În orice caz, în prezent, orice modificare a Tratatului UE ar eşua şi ar echivala cu sfârşitul acesteia. Ca atare, Jean-Claude Juncker a transmis mesajul de "a continua". Îndemnul i se potriveşte bine Comisiei, care intenţionează să analizeze abia în septembrie urmările Brexit-ului.

De aceea criticii îi reproşează preşedintelui CE lipsa unei viziuni europene. Totodată guvernele ţărilor membre, mai ales est-europene, dezaprobă ideile măreţe ale Bruxelles-ului. "Juncker se află într-o dilemă", a conchis preşedintele grupului liberal al Parlamentului European, Alexander Graf Lambsdorff.

Mai multă eficienţă sau mai multă democraţie?

După summitul prilejuit de referendumul Brexit, Juncker şi-a făcut cunoscută următoarea decizie: acordul comercial cu Canada (CETA) va fi ratificat numai de către Comisia Europeană şi de către Parlamentul European. Ca formă şi moment ales, a fost o greşeală politică. Dar ca şi conţinut? Comisia urmăreşte mai multă creştere economică în Europa şi mai multe locuri de muncă. Din această perspectivă, implementarea rapidă a CETA şi extinderea comerţului au sens.

Totuşi, ministrul federal al Economiei, Sigmar Gabriel, şi preşedintele Bundestag-ului, Norbert Lammert, au cerut ca parlamentele naţionale să decidă asupra acordului cu Canada. Iar Juncker a cedat imediat. În consecinţă, CETA va porni pe lunga cale a ratificării în parlamentele naţionale. Or, în forma deja stabilită, acesta nu va fi aprobat niciodată. Analiştii economici se tem că aceeaşi va fi şi soarta acordului transatlantic cu State Unite (TTIP).

Austeritate sau creşterea cheltuielilor?

Comisiei Europene i se reproşează atitudinea prea relaxată faţă de nerespectarea Pactului de Stabilitate. Franţa, Portugalia şi Spania beneficiază mereu de clemenţă când deficitul bugetar sare de cele trei procente din PIB. Juncker pledează pentru o politică de stabilitate rezonabilă, câtă vreme ţările depun eforturi să-şi consolideze bugetele şi să implementeze reformele. El este pentru păstrarea Greciei în zona euro.

La polul opus, ministrul federal al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, cere drepturi şi îndatoriri egale pentru toate statele membre. În cele din urmă Comisia a cedat, iar Spania şi Portugalia se pot aştepta la sancţiuni. De Franţa încă nu se spune nimic.

Politica de austeritate este o sursă de "frustrări şi temeri" pentru mulţi europeni, a conchis preşedintele american Barack Obama cu ocazia vizitei sale în Spania. Nu numai economiştii americani sunt contra politicii de stabilitate puternic marcată de Berlin, ci şi ţările mediteraneene cer de multă vreme să li se permită contractarea unor noi credite în scopul stimulării economice.

Ar trebui consolidate bugetele şi sacrificată competitivitatea? Sau ar fi mai potrivită creşterea cheltuielilor şi obţinerea creşterii prin investiţii? În orice caz, un guvern european a decis să-şi stabilească singur strategia - guvernul de la Londra.

Mai mult şarm?

Către sfârşitul carierei sale în UE, în urmă cu doi ani, fostul premier bavarez Edmund Stoiber devenise un european convins. Acum Stoiber cere "mai mult şarm în politica europeană".

Cei doi politicieni europeni parţial carismatici, Jean-Claude Juncker şi Martin Schulz, nu prea sunt într-o conjunctură favorabilă. Pesemne şefa executivului de la Berlin se impune până şi aici. Şarm da, dar numai în proporţia admisă de Angela Merkel.