1 Mai şi circulaţia liberă a forţei de muncă

1 Mai trece mai curînd drept o zi care inaugurează deschiderea sezonului turistic. Dacă stînga occidentală au reuşit să introducă această dată în calendrul oficial ca una menită să amintească drepturile care se cuvin salariaţilor, în România perioada comunistă i-a răpit acestei zile orice semnificaţie. Aşa se face că imediat după 1989, 1 Mai a devenit pur şi simplu o zi liberă, o zi a bucuriei domestice, cu totul dezideologizată.

Dar este adevărat că sindicatele româneşti, în dorinţa lor de a fi afiliate unor mari organizaţii sindicale europene, caută să reia semnificaţia originară a acestei zile, după cum caută să se racordeze la teme şi preocupari europene. Asistăm însă uneori la preluări mecanice, care ar putea fi considerate comice dacă nu ar fi împotriva propriilor interese. Dezbaterea recentă referitoare la libera circulaţie a serviciilor în spaţiul UE şi care dobîndise o formă juridică în Directiva Bolkestein, a fost înţeleasă exact pe dos în România, aici unde sindicatele au preluat nemestecat mesajul sindicatelor vestice, care s-au opus aşa numitului criteriu al ţării de origine. Delegaţii ale sindicatelor româneşti au participat la manifestaţii care doreau de fapt, restrîngerea dreptului de a face afaceri în Vest al unor firme provenite inclusiv din România.

Totuşi există o preocupare europeană care ar face să rezoneze în mod autentic pe români care caută de lucru în Vest. Este vorba de libera circulaţie a forţei de muncă. Tratatul de aderare conţine însă perioade tranzitorii care ajung pînă la 7 ani. Aşadar de la data aderării românii nu vor putea căuta de lucru în mod cu totul neîngrădit în ţările Uniunii Eruropene, dar vor putea profita de liberalizările care s-au produs deja. Liberalizarea parţială (sau tacită) a circulaţiei a forţei de muncă este de fapt supapa care a permis României în ultmii 4 ani să regleze marile presiuni sociale care se manifestaseră anterior, îngăduind totodată guvernelor să continuie reformele liberale.

Aşa se face că în România şomajul este extrem de scăzut.

Potrivit celor mai recente date statistice, la sfîrşitul lunii februarie 2006 erau în România 554.600 de şomeri, ceea ce înseamnă, în medie, abia 6,3 % din totalul forţei de muncă. Există şi zone mai afectate de şomaj, dar rata cea mai ridicată nu depăşeşte 12,3 %, aşa cum a fost ea înregistrată în judetul Ialomiţa. Rate înalte s-au mai înregistrat în Hunedoara (10,4%), Harghita (10,2%) şi Mehedinţi (10,0%). Cea mai scăzută rată a şomajului este de 2,4% în judeţul Ilfov, în Bucureşti înregistrîndu-se o rată de 2,6% .

Rata aceasta extrem de scăzută a şomajului, mai ales într-o perioadă în care şi inflaţia a fost într-o continuă şi semnificativă scădere, a fost cu putinţă numai graţie migraţiei forţei de muncă către diferite destinaţii, dar cu precădere către ţările UE, fie pe căi legale, fie clandestine. Potrivit datelor oficiale ar exista 1,5 milioane de români care lucrează în străinătate, dar, potrivit unor estimări neoficiale, ar fi vorba de fapt de cel puţin 2 milioane. Şi e de bănuit că numărul lor o să crească. Aşadar dacă există cineva care să profite de urma liberalizării circulaţiei forţei de muncă, atunci în mod sigur sînt românii.