1 Mai fără ideologie

Anul acesta a avut loc o dispută între liderii PSD cu privire la stilul sărbătorii de 1 Mai. Unii, stimulaţi de criza economică, au susţinut că ar fi venit momentul ca 1 Mai să devină o manifestare mai « serioasă », una ideologică, care să mobilizeze sindicatele ca în vestul Europei. Integrarea europeană a României şi intimizarea cu organizaţiile stîngii au contribuit la rîndul lor la această intenţie de a recupera sensul originar al sărbătorii.

PSD are însă şi un evident interes strategic de a prelua, pe viitor, în contul său o eventuală manifestare de 1 Mai, care să coaguleze forţele stîngii într-o politică mai clar polarizată.

Dar se pare că aceste intenţii nu au avut un ecou real nici în propriul partid, acolo unde domneşte mai curînd perspectiva populară şi convivială a unui Marian Vanghelie, un organizator de serbări populare foarte preţuit şi care, în plus, nu ascunde că nu are nici o legătură cu ideologia şi cu discursul anticapitalist.

Serbările primarului Sectorului 5, cu bere şi mititei gratuiţi, i-au adus o mare popularitate şi el a ştiut să o utilizeze în scopuri politice.

În această ambianţă cu totul relaxată, ziua de 1 Mai poate fi speculată şi de dreapta politică cu aceeaşi naturaleţe.

De fapt 1 Mai în România, prilej pur de vacanţă, arată mai clar şi care este structura partidelor româneşti. PSD, partid afiliat la PSE şi la Internaţionala Socialistă, e departe de a fi preponderent un partid al salariaţilor, al muncitorilor, al săracilor şamd. Nu există mărturie ma elocventă decît relatarea fostului prim ministru Adrian Năstase care îşi mărturisea stingherela pe care o încerca în diferite întruniri ale Internaţionale Socialiste dominate de discursul tiersmondist, antiamerican şi anti-NATO.

În realitate, PSD este deopotrivă un partid al micilor sau marilor întreprinzători, al celor cu bani (care achită nota de plată a mititeilor « gratuiţi ») şi, prin urmare, ideologizarea mai pronunţată a partidului nici nu este cu putinţă. Ion Iliescu a încercat fără succes să facă acest lucru şi a sfîrşit prin a pierde, la un moment dat, alegerile în propriul partid.

Pe de altă parte mulţi salariaţi cu venituri modeste, pensionari şi săraci se găsesc printre simpatizanţii dreptei politice (atît la PD-L cît şi la PNL) din motive mai curînd culturale. De altfel, destui intelectuali dintre cei mai proeminenţi din societatea bucureşteană au declarat că ar milita la stînga, dacă ar găsi un partid mai bine articulat din punct de vedere ideologic, fără legături cu trecutul comunist, nepătat de atîtea scandaluri şamd.

Se pare aşadar că societatea românească nu s-a decantat încă suficient. Taberele politice sînt eterogene şi reticente la un discurs mai bine conturat ca doctrină. Iar în această ambianţă de « non-combat » ideologic, 1 Mai ca sărbătoare cîmpenească pare să fie singura variantă.

H.P. DW-Bucureşti