125 de ani de la naşterea lui Franz Kafka

Un visător melancolic, chinuit de conflicte familiale şi complexe de inferioritate: aceasta este imaginea lui Kafka pentru majoritatea cititorilor. Celebra scrisoare din 1919 adresată tatălui său reflectă suferinţa autorului, cauzată de duritatea, dispreţul şi lipsa de afecţiune a tatălui. Mulţi critici au redus opera lui Kafka la o interpretare strict biografică, bazată pe aceste conflicte, însă cel mai modern biograf al autorului, Reiner Stach, a reuşit să creioneze o imagine mai diferenţiată a vieţii lui Kafka.

Scriitorul născut în 1883 la Praga într-o familie de negustori evrei a studiat dreptul din dorinţa tatălui său şi a ajuns să lucreze într-o societate de asigurări. Biograful Reiner Stach corectează în acest context imaginea visătorului timid Kafka, subliniind că autorul era şi un negociator abil şi curajos, care ieşea învingător din fiecare conflict juridic. Funcţionarul conştiincios lucra ziua la societatea de asigurări şi îşi scria noaptea nuvelele şi romanele. În acelaşi timp, Franz Kafka visa să-şi desfăşoare activitatea de scriitor la Berlin şi să trăiască alături de logodnica sa Felice Bauer. Potrivit biografului Reiner Stach, doar războiul l-a oprit să-şi realizeze aceste planuri. Mulţi colegi plecaseră pe front, motiv pentru care Kafka era nevoit să-şi dubleze volumul de muncă. În aceste condiţii, nu a reuşit să finalizeze romanul "Procesul", ci s-a concentrat asupra textelor de proză scurtă, precum "Un medic de ţară" sau "Podul".

Kafka era un perfecţionist convins. Nefiind niciodată cu adevărat mulţumit de scrierile sale, nu a publicat decât foarte puţin. Cu toate acestea, concepţia că autorul ar fi suferit de grave tulburări psihice reprezintă un clişeu al interpreţilor, este de părere biograful Reiner Stach:

"Kafka avea obiceiuri foarte ciudate, ştia însă acest lucru şi era chiar în stare să se amuze de propriile tabieturi. Nu este însă vorba de tulburări grave, care ar fi făcut imposibilă viaţa alături de el, chiar dacă mulţi susţin contrariul."

În relaţia cu femeile, Kafka se temea de o apropiere prea mare care i-ar fi putut periclita echilibrul şi liniştea de care avea nevoie pentru a scrie.

La scurt timp înainte de a muri de tuberculoză în 1924, autorul i-a cerut prietenului său Max Brod să ardă toate manuscrisele nepublicate. Se pare că îşi dorise să rămână invizibil, atât ca scriitor, cât şi ca persoană. Din fericire pentru posteritate şi pentru întreaga literatură universală, Brod nu a îndeplinit ultima dorinţă a prietenului, ci a publicat fascinanta operă kafkiană.