20 de ani de la prăbuşirea blocului comunist - est-european

Reapariţia acestei terminologiii denotă o crescîndă nervozitate a liderului de la Bucureşti, speriat de schimbările intervenite în unele ţări încă "socialiste". Noţiunea de "luptă de clasă", de pildă, aruncată în România peste bord deja cu ani în urmă, a fost scoasă din nou la lumina zilei din cutia de naftalină a "Cursului scurt" (al partidului bolşevic), bine asimilat de către Ceauşescu. La Plenara C.C. al P.C.R. din iunie 1989 el denunţă aşa numitul "socialism de piaţă", fără a ataca însă direct reformiştii din ţările "frăţeşti". În acelaşi timp critică încercările de revenire la un sistem pluripartinic.

"Lupta de clasă" o prezintă ca pe o lege socială şi ştiinţifică şi viitorul congres P.C.R. este anunţat anticipativ drept "congresul marilor victorii socialiste". Exact aşa a fost prezentat şi cel de-al 17-lea congres al P.C.U.S. (B.) de către marele "tătuc" Stalin în anul 1934. Denunţarea destul de moderată a pactului Molotov-Ribbentrop făcea parte din arsenalul diversiunii naţionaliste. Trimiterea la acest pact reapare apoi şi la ultimul congres P.C.R., în noiembrie 1989.

Se pare că şi intensificarea contactelor cu liderul est-german Honecker a contribuit într-o oarecare măsură la reîmprospătarea memoriei lui Ceauşescu în ceea ce priveşte terminologia stalinistă, niciodată abandonată în R.D.G.

In cursul vizitei oficiale a lui Ceauşescu în capitala Germaniei Răsăritene, în noiembrie 1988, liderul român este distins cu ordinul „Karl Marx“. Marcînd evenimentul ca un simbol al prieteniei româno-estgermane, mass-media răsăriteană relatează emfatic despre concordanţa existentă între politica lui Honecker şi Ceauşescu. Televiziunea est-germană a transmis pe data de 17 noiembrie 1988 largi fragmente din cuvîntarea lui Ceauşescu, rostită cu prilejul ceremoniei acordării distincţiei. În stilul său inconfundabil, Ceauşescu îi mulţumeşte lui Honecker: „Vreau să-mi exprim cele mai calde mulţumiri pentru înaltul ordin ‚Karl Marx‘ ce mi-a fost acordat astăzi.“

Erich Honecker a reliefat cu acelaşi prilej apropierea dintre cele două ţări, afirmînd: „Atît în ţara dumneavoastră cît şi în a noastră se fac mari eforturi în vederea realizării ideilor lui Marx, Engels şi Lenin.“

Cu prilejul vizitei în Berlinul de est, între cei doi lideri are loc un schimb de păreri care seamănă cu o discuţie particulară. Din stenograma discuţiilor nu se desprind chestiuni senzaţionale. Discuţiile relevă însă încercările celor doi de a forma un front comun împotriva ofensivei reformismului.

In discursurile publice, atît Honecker cît si Ceauşescu foloseau, în locul noţiunilor de "perestroika" şi "glasnost", eufemismele "restructurare" şi "deschidere" (sau transparenţă). Din stenograma amintită rezultă, că amîndoi erau conştienţi de valenţele explozive ale celor două noţiuni, devenite sinonime pentru reformele iniţiate de Gorbaciov în Uniunea Sovietică. Bineînţeles că Ceauşescu susţine şi în faţa lui Honecker că "deschiderea şi restructurarea" s-au produs în România deja "cu 20 de ani în urmă".

„Nesfînta alianţă“ româno-est-germană urma să se concretizeze într-un proiect comun de salvgardare a socialismului. În discuţiile purtate în 1988, tandemul Ceauşescu-Honecker însă se limita la confirmarea reciprocă a unor pozitii ideologice comunce. Amîndoi au pornit de la premisa că "sistemul socialist" este încolţit de "duşmani interni şi externi". Ceauşescu recunoaşte că şi în România există "probleme interne", fără să precizeze natura lor. Alunecă rapid în cunoscutul său stil eufemistic şi aluziv, precizînd că organizaţiile de masă create în România exprimă pe deplin "democraţia socialistă". Mai mult: El compară "Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste" cu o "organizaţie larg-politică", care "îndeplineşte rolul şi funcţia unui partid politic".

Nu uită să amintească în acest context cele "14 comunităţi religioase" reprezentate în acest for, concluzionînd: „La noi asta e o realitate de mai bine de 22 de ani. Nu avem în acest sens nici un fel de problemă. Fiecare se preocupă de propriile sale probleme, dar cu toţii trebuie să participe la dezvoltarea României. Fiecare se poate ruga, dar trebuie să respecte legile. Noi nu avem probleme. Cu cîţiva dintre ei [adică reprezentanţii cultelor - W.T.] chiar avem relaţii foarte bune."

Honecker pare satisfăcut de relatarea roză a lui Ceauşescu şi se opreşte asupra relaţiilor tensionate cu Uniunea Sovietică, afirmînd în acelaşi jargon de activist: "Nu se ascunde de fel încercarea unei anumite părţi de a băga un fitil artificial între noi şi P.C.U.S., acuzîndu-ne că noi refuzăm să introducem perestroika şi glasnost-ul. Ne-am bucura, dacă Uniunea Sovietică ar fi atins acelaşi stadiu de dezvoltare socială ca şi noi; fără a nega greutatea pe care o are în viaţa internaţională şi care rezultă din faptul că a fost primul stat din lume în care s-a construit socialismul. Pînă şi în unele ziare care apar la noi, aceste fapte sînt contestate. Purtătorul acestei propagande este Occidentul şi o parte a bisericii evanghelice din R.D.G. Spun de aceea o parte, fiindcă există mulţi protestanţi, care susţin statul nostru socialist, mormonii, baptiştii, membrii ai comunităţii evreieşti, biserica catolică ş.a.m.d. De curînd am citit ultima declaraţie a conducătorului bisericii evanghelice, episcopul Leich. El a susţinut într-un interviu că partidul din Republica Democrată Germană încă n-a înţeles noile întrebări ce decurg din perestroika. Ca să ne înteleagă, i-am spus deja săptămîna trecută pe ce pozitie se situiază. In fine, aproape că nu există vreo ţară socialistă în care libertatea religioasă e atît de mare ca-n R.D.G. La noi Biblia niciodată n-a fost considerată o carte contrarevoluţionară. In afară de aceasta, biserica evanghelică dispune de o editură specială proprie. Asta numai cu titlu informativ. Dacă biserica evanghelică...".

Nelăsîndu-l să-şi termine fraza, orgoliosul Ceauşescu îl întrerupe pe Honecker, cu o scurtă replică: "Dar voi nu sînteţi singurii." Oarecum ironic, Honecker pariază: "Pe voi însă v-a bătut norocul să-i mai aveţi şi-n Adunarea Naţională".

Trecînd din nou la obsesiva problematică ivită în urma reformelor declanşate în U.R.S.S., Honecker îl atacă pe Şevardnadze, pe atunci ministru sovietic de externe. Acesta a sugerat „ţărilor frăţeşti“ să permită înfiinţarea unor "grupuri Helsinki" şi să desfiinţeze schimbul valutar obligatoriu pentru cetăţenii occidentali. Liderul estgerman respinge aceste propuneri prin argumentul că prin astfel de măsuri "suveranitatea R.D.G.-ului ar fi îngrădită", "deschizîndu-se porţile acelor cercuri, care ar dori jefuirea" ţării.

În continuare cei doi lideri discută necesitatea intensificării colaborării economice, încercînd astfel să depăşească izolarea tot mai accentuată a ţărilor lor. "Noi întotdeauna am fost pentru o reînnoire", spunea Honecker interlocutorului său din Bucureşti. "In cuvîntarea pe care o voi ţine în faţa Comitetului Central, o să afirm: Noi sîntem partidul înnoitorilor." La acest punct Ceauşescu îl întrerupe pe Honecker cu remarca: "Da, şi eu voi spune acelaşi lucru." Imediat Honecker adaugă: "Noţiunea vine de la Lenin."

Ceauşescu nu se lasă mai prejos, replicînd: "O reînnoire pe baza principiilor socialiste." Honecker e de acord şi se apucă de teoretizarea conceptului: "Corect, o reînnoire pe baza principiilor socialiste, ceea ce înseamnă, în acelaşi timp, aplicarea materialismului dialectic şi istoric. Deci, ne-am înţeles, putem să considerăm asta drept o afacere încheiată?". "Da", încuviinţează prompt Nicolae Ceauşescu.

Autor: William Totok, Berlin

Redactor: Robert Schwartz

Bibliografie:
- SAPMO-B Arch, ZPA, J IV/939 [Stiftung Archiv der Parteien und Massenorganisationen der DDR im Bundesarchiv (SAPMO-B Arch), Zentrales Parteiarchiv (ZPA)].

- SAPMO-B Arch, ZPA, IV. 2/2. 039/290.