1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

2010 şi noua miză politică a Moscovei pentru Moldova

22 decembrie 2009

Forţele politice necomuniste de la Chişinău au reuşit în 2009 să înlăture de la guvernare miza electorală a Moscovei pentru Republica Moldova – Partidul Comuniştilor.

https://p.dw.com/p/LAbD
Imagine: AP Graphics/ DW

După alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie, patru partide democratice au creat Alianţa pentru Integrare Europeană, iar comuniştii s-au pomenit în opoziţie. Coaliţia de guvernare este, însă, destul de fragilă în condiţiile în care anul 2010 se anunţă a fi unul plin de surprize politice, inclusiv electorale...

În pofida diferenţelor doctrinare, Alianţa pentru Integrare Europeană, care deţine 53 de mandate din totalul de 101 în actualul Legislativ de la Chişinău, este sortită să rămână deocamdată unită, deoarece are un oponent încă puternic – Partidul Comuniştilor.

Dacă nu se va reuşi modificarea Constituţiei prin referendum, astfel încât şeful statului să poată fi ales din a treia încercare de către actualul Legislativ, dar cu majoritate simplă - în 2010, vara, actualul preşedinte interimar Mihai Ghimpu ar urma să dizolve Parlamentul şi să stabileasă noi alegeri parlamentare anticipate.

Probabilitatea ca aceasta să se întâmple este destul de mare, de aceea partidele partenere în cadrul actualei coaliţii de guvernare caută să profite la maximum de poziţiile pe care le au în piramida puterii, pentru a-şi crea pârtie electorală.

Această concurenţă internă pare, pe alocuri, hazlie. De exemplu, dacă până acum fosta guvernare comunistă era gata să-i bage la puşcărie pe cei care pledau pentru demolarea gardului de sârmă ghimpată de pe Prut – astăzi trei lideri ai coaliţiei de guvernare se ceartă pentru că fiecare vrea să-şi asume demolarea gardului de sârmă ghimpată dintre cele două state româneşti.

Preşedintele Parlamentului, liderul PL Mihai Ghimpu, susţine că aceasta trebuie să se facă printr-o decizie a Legislativului, premierul Vlad Filat, lider al PLDM, vrea ca gardul să fie distrus prin hotărâre de Guvern, iar unul din fruntaşii Alianţei Moldova Noastră, Veaceslav Untilă, a spus că dărâmarea gardului trebuie să fie decisă de către autorităţile publice locale.

Şi asta pentru că preşedintele raionului Ungheni, în perimetrul căruia a mai rămas sârmă ghimpată pe Prut, face parte din AMN.

Pe dreapta eşichierului politic moldovenesc lupta se dă între PL (condus de Mihai Ghimpu) şi PLDM (condus de Vlad Filat), iar pe stânga - între PCRM (condus de Vladimir Voronin) şi PD (al cărui lider este ex-comunistul Marian Lupu).

În acelaşi timp, PD se află în rivalitate evidentă şi cu PLDM pentru poziţia de lider în cadrul actualei coaliţii de guvernare. Deocamdată, potrivit sondajelor, Marian Lupu se află pe prima poziţie în topul popularităţii liderilor politici.

Este firesc, pentru că a fost mediatizat intens în ultimele luni în contextul alegerilor prezidenţiale - Marian Lupu fiind unicul candidat la funcţia supremă în stat. Alegerile, însă, au eşuat! În lipsa unei funcţii publice vizibile şi pe fonul unor posibile performanţe ale Guvernului Filat, este de aşteptat ca popularitatea lui Lupu să scadă în favoarea lui Vlad Filat.

Cele mai spectaculoase evoluţii se aşteaptă, însă, pe stânga eşichierului politic moldovenesc în 2010. După eşecul suferit de Partidul Comuniştilor în ultimele alegeri parlamentare, Moscova a rămas fără o miză electorală certă în Republica Moldova. Prin urmare, mai mult ca sigur că va pune la cale noi proiecte politice, promovând oameni dispuşi să-i apere interesele.

În acest sens merită să urmărim evoluţia grupului de deputaţi desprinşi recent de fracţiunea comuniştilor care au anunţat că vor constitui propriul partid de stânga. De asemenea, să nu uităm că şi multi-milionarul de la Lukoil-Moldova, Nicolae Ciornîi, a anunţat zilele trecute că vrea să-şi facă partid... Şi tot de stânga.

Analistul politic, Anatol Ţăranu, consideră că Kremlinul va căuta să controleze mai multe partide de stânga din Republica Moldova, inclusiv Partidul Democrat, dar fără a se distanţa de Partidul Comuniştilor:

„Rusia cu adevărat are interese în Republica Moldova şi încearcă să-şi promoveze aceste interese. Eu cred că Kremlinul continuă să mizeze pe comunişti. Moscova nu a avut alţi parteneri influenţi în Republica Moldova. În ultimul timp începe să se profileze figura lui Lupu în calitate de un posibil partener, dar deocamdată Lupu nu are poziţii politice serioase în Republica Moldova. El nu este factor de decizie!

DW: - Dar care ar fi rostul ca Moscova să mai mizeze acum pe comunişti?

- Trebuie să înţelegem Moscova de astăzi. Până nu demult, Moscova miza în totalitate pe anumite forţe politice care promiteau că Republica Moldova nu va merge în NATO. Eu cred că Moscova nu doreşte astăzi ca Partidul Comuniştilor să se destrame şi să dispară totalmente”.

Un alt analist politic, Petru Bogatu, consideră că „în urma regrupărilor de forţe care se prefigurează la orizont, în viitorul apropiat stânga va înceta, probabil, să fie un monolit în Moldova. În locul unui partid mare, vor exista câteva mai mici care vor intra în combinaţii sau, după caz, se vor război reciproc.

Chiar astăzi în Parlamentul de la Chişinău există, de fapt, trei entităţi politice de stânga: PCRM, PD şi “grupul Ţurcan” desprins de partidul lui Voronin.

Autor: Vitalie Călugăreanu
Redactor: Medana Weident