2012. Sfârşitul lumii aşteaptă în anticameră

Şi-a câştigat această reputaţie când, în 1996, a acceptat să regizeze Independence Day. Cea mai recentă producţie a sa, intitulată, simplu, "2012", a avut luni, la Berlin, premiera europeană.

Scriitorul Jackson Curtis - interpretat de John Cusack - nu mai prea poate face mare lucru. S-a grăbit să-şi salveze fosta soţie şi copiii însă, între timp, de sub California se porneşte spre suprafaţă un cutremur. Desigur, unul devastator. Şi nici Superman să mai salveze lucrurile nu se arată.

Acţiunea filmului porneşte într-o mină din India, undeva prin 2009. Acolo, în subteran, nişte cercetători descoperă că temperatura miezului fierbinte al pământului a crescut şi continuă să crească. De vină sunt nişte radiaţii prăvălite în urma unei explozii solare. Consecinţele: cutremure, erupţii vulcanice, valuri uriaşe. Scenariu născut pentru a se suprapune cu aşa zisele profeţii ale civilizaţiei Maya?

"Ştiam că există acel calendar Maya, ştiam că se încheie brusc dar nu ştiam că anul este 2012. Am descoperit", povesteşte regizorul şi producătorul german Ronald Emmerich, "în internet un grup dedicat anului profeţiilor Maya. Până la urmă, maiaşii au fost singura civilizaţie care oferă o dată atât de precisă pentru sfârşitul lumii. Am folosit acest detaliu pentru filmul nostru".

Harald Kloser este co-scenaristul alături de care Emmerich a scris "2012" - doar cel mai recent dintr-o serie lungă de filme cu parfumuri apocaliptice ale producătorului născut în 1956 la Stuttgart. La absolvirea şcolii de film din München a ieşit în evidenţă cu filmul de licenţă "Principiul Arca lui Noe"; urmează "Moon 44", filmul despre sfârşitul atmosferei respirabile care, de fapt, i-a deschis poarta Hollywood-ului. Emmerich îşi pigmentează peliculele (Stargate, de exemplu) cu secvenţe din teoriile lui Erich von Däniken, despre vizitele extratereştrilor care, în trecut, au contribuit la salturile înainte ale civilizaţiei pământene, dar marea lui pasiune rămân ameninţările la adresa omenirii - şi nici nu e vreun zgârcit în a ilustra vizual variaţiunile pe teme apocaliptice. Cine a văzut Godzilla, Independence Day sau The Day After Tomorrow ştie.

"E mult pesimism, în vremea din urmă. Oamenii nu mai cred într-un viitor strălucit. Aşa că ipotezele despre sfârşitul lumii au mare trecere", crede Emmerich, care explică: "Personajele mele nu au de ce să fie altceva decât oameni normali. Poate singura lor calitate aparte este apetitul pentru supravieţuire. Şi asta face acţiunea atât de fascinantă".

Aşa se întâmplă şi în "2012". Jackson Curtis este un scriitor ratat care îşi câştigă existenţa ca şofer.

Cu "2012", Emmerich plonjează într-o altă dimensiune a efectelor speciale. Care sugrumă, însă, spaţiul de manevră al personajelor. A, şi mai este şi optimismul care, desigur, nu poate lipsi dintr-un asemenea film - care trebuie să aibă succes la Hollywood. Căci, prevăzători, puternicii planetei au pus mână de la mână şi au construit nişte nave uriaşe cu care este salvată omenirea. Principiul Arca lui Noe. Şi un discurs de final fără de care s-ar fi putut supravieţui: "Suntem, astăzi, o singură familie. În momentul în care vom renunţa să luptăm unii pentru alţii ne vom pierde umanismul".

Autori: Bernd Sobolla/Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu