22 august 1992 - Rostock în flăcări

Imaginile din 22 august 1992 au făcut ocolul lumii: un grup format din cetăţeni furioşi şi tineri xenofobi a asediat un bloc de locuinţe din cartierul Lichtenhagen, oraşul Rostock. Clădirea a fost atacată cu pietre şi cocktailuri Molotov. În tot acest timp se strigau lozinci xenofobe. Fiecare fereastră spartă era acompaniată de uralele vandalilor, majoritatea tineri. Într-un final, blocul numit "Casa soarelui" datorită picturilor murale de la exterior a fost cuprins de flăcări.

Incendiul s-a extins etaj după etaj în clădirea care, după reunificarea Germaniei, a servit drept Centrul pentru preluarea solicitanţilor de azil al landului Mecklenburg Pomerania Anterioară (ZAST). Responsabilul pe probleme cu străinii, Wolfgang Richter, se afla în sediul instituţiei când au izbucnit violenţele. "Pentru ei n-a contat faptul că în clădire se puteau afla atunci o sută de oameni, care ar fi putut muri în incediu", îşi aminteşte Richter.

"O mână de ajutor"

Printr-o minune, nicio persoană nu a fost rănită. Străinii din clădire şi funcţionarii instituţiei s-au salvat în ultima clipă. S-au refugiat sus, pe bloc. Protestele violente din faţa centrului de la Rostock au ţinut două zile şi două nopţi. Într-un târziu s-au gândit şi politicienii să reacţioneze, iar străinii au fost transportaţi într-un loc sigur.

Apoi, frustrarea, vandalismul şi ura s-au revărsat asupra unor muncitori vietnamezi rămaşi în imobil şi asupra poliţiştilor. 30 de poliţişti au încercat să le ţină piept celor 300 de protestatari furioşi. Ulterior, trupele de menţinere a ordinii publice au fost suplimentate. Dar poliţiştii erau slab echipaţi şi nu erau antrenaţi pentru asemenea intervenţii.

Neonaziştii au profitat pe loc de haosul creat: printre locuitorii care protestau şi tinerii violenţi care distrugeau tot ce le ieşea în cale au început să se amestece mulţi simpatizanţi ai extremei drepte. Nu după mult timp, în faţa "casei soarelui" se găseau o mie de persoane.

De fapt, ceea ce părea a fi o explozie spontană de violenţă avusese deja o prefaţă: cu câteva săptămâni înaintea evenimentelor de la Rostock, câteva sute de străini înnoptaseră în corturi pe pajiştea din faţa Centrului (ZAST). În timp ce aşteptau să-şi depună cererile de azil, canicula cuprinsese oraşul. Oamenii din cartier dăduseră vina pe străini pentru gunoi, mirosuri neplăcute, zgomot şi furturi.

Tensiunea s-a amplificat din cauza faptului că, în cartier, fiecare al cincilea german rămăsese şomer după Reunificare. În loc să aplaneze conflictul, liderii politici au pus gaz pe foc - susţine Wolfgang Richter: "Peste tot se vorbea despre valuri de imigranţi şi se spunea că barca s-a umplut, se vorbea despre criminalitate din cauza solicitanţilor de azil".

Excesul de violenţă a fost permis în mod deliberat

Acum, ca şi atunci, pe buzele multora persistă întrebarea: cum s-a ajuns în această situaţie? În opinia lui Hajo Funke, cercetător în domeniul rasismului la Berlin, excesul de violenţă din august 1992 a fost consecinţa unui lanţ de eşecuri: "Conducerea oraşului, a landului şi, parţial, chiar statul german au permis violenţele de la Rostock, nu au luat măsuri". Hajo Funke este de părere că voinţa politică a lipsit: "În acest sens, autorităţile au permis în mod conştient o tentativă de pogrom".

44 de agresori au fost trimişi la închisoare. Pedepsele au fost de maximum trei ani după gratii. Primarul de la vremea respectivă a demisionat. La fel a făcut şi ministrul de interne al landului Mecklenburg Pomerania Anterioară. Nici în ziua de azi nu se ştie cine poartă răspunderea pentru intervenţia haotică a trupelor de poliţie. Neputincioşi în faţa protestatarilor, poliţiştii trimişi să-i apere pe străini s-au retras. Astfel, vânătoarea de imigranţi a continuat netulburată. Situaţia a scăpat de sub control.

Hajo Funke crede că, în prezent, asemenea incidente n-ar mai fi posibile. Deşi xenofobia şi rasismul nu au pierit nici pe departe, aceste fenomene îmbracă acum alte forme. În loc de demonstraţii în masă şi atacuri violente, extremiştii de dreapta acţionează din umbră.

De la nefericitele evenimente petrecute la Rostock, în atenţia opiniei publice au intrat şi discriminarea sau modul trivial în care autorităţile tratează acest fenomen. Acestea sunt formele "rasismului instituţional" - spune Hajo Funke. În ziua de azi, specialistul observă o altă tendinţă: "Sunt situaţii în care poliţiştii nu se mai uită, ci îşi îndreaptă privirea în altă parte, în care primarul nu vede ce ar trebui să vadă şi în care presa decide că e mai bine să nu abordeze subiectul".

Joachim Gauck, pe vremuri pastor în Rostock, acum preşedintele Republicii Federale, doreşte să menţină vie amintirea evenimentelor din cartierul Lichtenhagen. Pe 26 august, în faţa "Casei soarelui", Joachim Gauck va ţine un discurs. La 20 de ani de la publicarea imaginilor cu geamuri sparte şi cocktailuri Molotov, alte fotografii din oraşul Rostock vor face ocolul lumii.