30 de ani de luptă împotriva discriminării femeilor

De aceea, o bornă de hotar în istoria mişcării feministe este adoptarea, de către Adunarea generală a Naţiunilor Unite, la 18 decembrie 1979, a înţelegerii pentru eradicarea oricărei forme de discriminare a femeilor. Iată un bilanţ al situaţiei, la 30 de ani de la semnarea acelui document.

Progrese sunt în domeniul educaţiei. În Madagascar, fetele au acces la şcolarizare. Progres există şi în Yemen, unde guvernul a hotărât ca la alegerile viitoare, o cotă de 15 la sută din fotoliile parlamentare să fie rezervată femeilor.

Suedia este elogiată pentru faptul că în 2007 a mărit de 10 ori bugetul alocat egalităţii şanselor. Kârgâstanului i se cere să ia măsuri pentru a stopa furtul miresei, un obicei care duce adesea la căsătorii silite.

Comisia ONU pentru înlăturarea discriminării femeii, prescurtat CEDAW, monitorizează ce se întâmplă la acest capitol în întreaga lume.

Beate Schoepp-Schilling, preşedinta acestui organism, explică despre ce este vorba:

"CEDAW se evidenţiază prin faptul că, în baza articolelor 2f şi 5a, cere statelor semnatare ale convenţiei să modifice sau abroge toate obiceiurile, tradiţiile, opiniile, practicile, modelele comportamentale, bazate pe ideea că femeia este inferioară bărbatului. Aceasta presupune modificări în sfera ideilor, dar şi schimbări la nivelul instituţiilor."

Acordul de eliminare a discriminării femeilor a fost ratificat între timp de 186 de state. Dacă ţările semnatare nu întreprind nimic pentru îndreptarea abuzurilor semnalate, femeile se pot adresa direct CEDAW prin intermediul unui aşa-numit protocol facultativ. Anterior însă, ele trebuie să se fi adresat justiţiei din ţara lor.

Această posibilitate este însă puţin folosită, fiindcă acordul internaţional nu este prea cunoscut mai ales în ţările musulmane unde dreptul islamic are prioritate absolută. Apoi, mai există şi un alt aspect.

Profesoara Malika Benradi, apărătoare a drepturilor femeii din Maroc a explicat:

"În perioada crizei financiare şi a globalizării, femeile sunt pentru economiile naţionale slabe o armată de rezervişti. În plus, statul nu face nimic pentru ele. Astfel, multe femei ajung neprotejate într-un sector informal, care nu este controlat şi nici organizat de către stat. Aceste condiţii precare, sociale şi economice, le împiedică pe femei să îşi ceară drepturile familiale şi politice."

Chiar dacă acordul CEDAW a fost semnat practic de toate ţările lumii, 80 dintre acestea au invocat cereri de exceptare din raţiuni ce ţin de specific cultural şi religios.

Beate Rudolph, profesor de drept internaţional la Universitatea Liberă Berlin nu este de acord cu aceste excepţii şi consideră că:

"Adesea, argumentul că drepturile omului trebuie diferenţiate în funcţie de diversele spaţii culturale este invocat de elitele aflate la putere, care definesc cultura aşa cum le convine. Aceste guverne sunt adesea formate exclusiv din bărbaţi care se referă la cultură sau religie pentru a cimenta pe plan intern raporturile de forţe care le convin."

În consecinţă, Beate Rudolph redactează un compendiu internaţional în limba engleză, menit să ajute guvernele, societatea civilă, experţii dar şi judecătorii, să transpună mai fidel în practică prevederile acordului CEDAW.

Aceasta fiindcă şi la trei decenii de la adoptarea convenţiei de către Adunarea Generală ONU, discriminarea femeilor continuă să fie o realitate în multe colţuri ale lumii.

Autor: Ulrike Mast-Kirschning / Ioachim Alexandru
Redactor: Rodica Binder