40 de ani de detenţie pentru asasinii lui Zoran Djinjic

Djindjic a fost împuşcat în faţa guvernului din Belgrad. Odată cu el a dispărut şi speranţa unui viitor luminos al Serbiei, deoarece Djindjic era orientat către UE şi către desprinderea totală de regimul Milosevic. Cu toate acestea, procesul împotriva sa a fost greoi şi a dezbinat ţara. Ieri s-au pronunţat sentinţele: pedeapsa maximă pentru ambii inculpaţi.

A durat exact trei ani şi cinci luni, până când Milorad Ulemek, supranumit Legija, şi camaradul lui Zvezdan Jovanovic au fost declaraţi oficial autorii crimei împotriva premierului Djindjic. Procesul a fost greoi, în peste 150 de audieri s-au înfăţişat în faţa Curţii peste 100 de martori. Doi martori importanţi au fost ucişi, sora lui Djindjic a fost atacată, iar judecătorul principal s-a retras. Acestea au fost doar o parte a problemelor care au însoţit desfăşurarea procesului. Un proces care poate fi considerat pe drept cel mai complicat din istoria justiţiei sârbeşti, şi care s-a soldat cu pronunţarea sentinţei maxime împotriva celor doi inculpaţi – 40 de ani de detenţie.

Întrebări rămase nerăspunse

În ciuda încheierii procesului, au rămas o serie de întrebări deschise, mai ales în privinţa unor posibili complici, deoarece mulţi observatori susţin în continuare că cei doi condamnaţi nu au făcut, în fapt, decât să execute lovitura organizată de persoane influente. Cu toate acestea, acuzarea pare să creadă ea însăşi versiunea conform căreia fostul poliţist Zvezdan Jovanovic a tras asupra Djindjic, temându-se, altminteri, de a fi acuzat de Tribunalul pentru Crime de Război de la Haga. Pledoaria acuzării nu a fost convingătoare.

Să fi fost intenţia întregului proces de a nu lăsa adevărul să iasă la iveală? Familia Djindjic, aflată de partea acuzării, nu a crezut această versiune, fiind convinsă, asemenea multor observatori, că asasinatul a fost comis din motive politice. Principalul argument în favoarea acestei teze este imposibilitatea practică, ca Legija şi Jovanovici să fi avut capacitatea de a organiza un atentat împotriva premierului, chiar dacă aparţinuseră unei unităţi speciale. Trebuie să fi existat complici mai puternici, iar acest fapt a reieşit clar pe parcursul procesului.

După uciderea premierului Djindjic autorităţile au declarat imediat starea de urgenţă şi au demarat o amplă acţiune poliţienească sub numele de cod „Sabia”. Făptaşii au fost depistaţi foarte curând ca aparţinând unei unităţi poliţieneşti de elită numită „Bareta roşie”, respectiv ai unui grup mafiot, aşa-numitul clan Zemun. Jovanovici, fost membru al „Baretei roşii” a fost arestat şi s-a declarat imediat vinovat. Milorad Ulemek a dispărut în schimb fără urmă.

Schimbare radicală de situaţie

Procesul, deschis pe 22.12.2003 prin citirea declaraţiei de vinovăţie a lui Jovanovic, n-a lăsat prea mult loc pentru o anchetă aprofundată. Totul părea clarificat, nu au existat speculaţii sau scandaluri ulterioare. Până la schimbarea regimului şi a accederii la putere a premierului Kostunica. Începând din acest moment, climatul politic s-a schimbat, iar foştii făptaşi au fost, dintr-o dată, consideraţi eroi. Pe acest fundal, Milorad Ulemek a putut în sfârşit să-şi părăsească locuinţa în care stătuse ascuns 14 luni, sub observaţia foştilor colegi poliţişti.

Dar în loc să i se ofere o celulă, a fost poftit la o întrevedere personală cu ministrul de interne Jocic. Până în ziua de astăzi nu ştie decât un cerc restrâns de persoane ce s-a discutat la ministerul de interne. Ulemek însă, a ajuns totuşi, în sfârşit, la închisoare. Semnificaţia acestui teatru politic însă n-a fost elucidată, la fel de puţin ca aspectul ilogic ca un criminal de calibrul lui Ulemek să se fi predat de bună voie poliţiei.

Familia Djindjic voia să-i vadă pe aceşti politicieni, Kostunica şi protejatul său ministru de interne, Dragan Jocic, în faţa instanţei. Mărturiile lor ar fi putut contribui cu siguranţă la elucidarea motivului crimei şi a instigatorilor reali. Toate aceste întrebări au rămas fără răspuns, şi sunt prea multe răspunsuri, care lipsesc, pentru a putea clasa un dosar atât de important.