1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

50 de ani de Amnesty International

27 mai 2011

În cei 50 de ani de existenţă, Amnesty International a reuşit să salveze numeroşi deţinuţi politici. Şi filiala germană a Amnesty a avut contribuţia ei. Unii dintre deţinuţii eliberaţi trăiesc în prezent în Germania.

https://p.dw.com/p/11Ovw
Jurnalistul Gerd Ruge, unul din fondatorii Amnesty International GermaniaImagine: picture alliance/dpa

Septembrie 1973, puciul din Chile. Preşedintele socialist, ales în mod democratic, a decedat în circumstanţe neelucidate. Junta militară, condusă de Augusto Pinochet, a preluat puterea, reuşind s-o menţină până la sfârşitul războiului rece. Ruben Ruiz îşi aminteşte în ce situaţie se afla atunci, în septembrie 1973: pus la zid, în curtea şcolii în care preda, de cinci sau şase soldaţi înarmaţi cu mitraliere.

"M-au pus la zid în curtea şcolii şi aparent voiau să mă elimine pe loc. Dar uneori se întâmplă să ai noroc. A sunat clopoţelul, s-a terminat ora şi sute de elevi au năvălit în curtea şcolii. Soldaţii nu au mai îndraznit să tragă, în faţa atâtor martori. Aşa că m-au arestat".

Un an mai târziu, Ruben Ruiz ajunge în Germania, fiind unul din primii refugiaţi politici din Chile recunoscuţi în Germania. Deşi nu se făcuse vinovat de nimic, Ruiz a fost încarcerat, la fel ca mulţi alţi chilieni, încarcerat şi torturat în repetate rânduri. Despre suferinţele şi umilinţele îndurate nu poate vorbi fără oprelişti nici până în ziua de azi. Într-o bună zi, Ruiz a primit, de la un camarad din închisoare, o adresă la care să caute ajutor, într-una din zilele în care deţinuţilor li se permitea să mearga acasă, pentru a fi urmăriţi şi a se vedea cu ce persoane iau contact.

"M-am dus la acea adresă iar persoana aferentă era un episcop, Helmut Frenz. M-a ajutat şi mi-a povestit despre organizaţia sa, de care nu auzisem - Amnesty International. A fost prima dată, la 23 de ani, că am aflat despre această organizaţie. Helmut Franz mi-a mai zis ceva foarte important. Mi-a zis: 'Trebuie să părăseşti ţara pentru că pui în pericol orice persoană pe care o întâlneşti".

Episcopul Frenz l-a condus pe Ruiz la o casă, în care se refugiaseră deja mulţi deţinuţi înaintea lui. Regimul Pinochet i-a permis, în cele din urmă, în 1974, să părăsească ţara, fără niciun document asupra lui, şi cu condiţia de a nu se mai întoarce niciodată. În Germania, Ruiz a fost primit de un grup mare de oameni organizaţi în cadrul Comitetului-Chile.

În prezent, Ruiz este purtătorul de cuvânt al acestui grup şi povesteşte cu mândrie, că filiala Düsseldorf-Ratingen a ajutat, în decursul istoriei sale, la eliberarea a peste 200 de persoane. Organizaţia va depune şi în viitor eforturi similare, deoarece, afirmă el, dacă s-au schimbat teatrele de operaţiuni, situaţia deţinuţilor politici nu s-a schimbat în mod esenţial în ultimii ani, iar munca rămâne aceeaşi.

Organizaţia Amnesty International a fost fondată în scopul ajutorării deţinuţilor politici din toată lumea, indiferent de culoarea lor politică, a protejării libertăţii de opinie şi de expresie. Numai anul trecut, Amnesty International s-a ocupat de 167 de cazuri de pe toate meridianele, acţionând prin intermediul celor trei milioane de membri şi de simpatizanţi pe care-i are pretutindeni.

Autor: Sabine Ripperger/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Petre M. Iancu