1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

65 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial

8 mai 2010

Capitularea Germaniei naziste, acum 65 de ani, a însemnat încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

https://p.dw.com/p/NJK3
Oraşul german Dresda, distrus în timpul celui de-al Doilea Război MondialImagine: AP

Ziua de 8 mai este una istorică în destinul omenirii. Acum mai bine de şase decenii lua sfârşit o conflagraţie mondială care a curmat 55 de milioane de vieţi omeneşti şi a lăsat cea mai mare parte a continentului european în paragină.

Odată cu tăcerea armelor, ieşea la iveală chipul monstruos al catastrofei pe care războiul o lăsa în urma lui. Oraşele germane fuseseră în mare parte distruse, milioane de oameni îşi pierduseră casele şi patria, iar zeci de mii de bărbaţi, cei mai mulţi dintre ei taţi, au sfârşit ca prizonieri de război.

Germania, îngenuncheată

Deutschland Geschichte Schlachtschiff Bismarck Adolf Hitler
5. Mai 1941 - Adolf Hitler la bordul navei de război "Bismarck"Imagine: ullstein bild - SV-Bilderdienst

Forţele ocupante au început să-şi împartă rapid sferele de influenţă. Fiind deja îngenuncheată, Germaniei i s-au aplicat loviturile de graţie, atât din punct de vedere militar, cât şi politic şi moral. Dintre toţi cei care i se opuseseră Germaniei lui Hitler, Uniunea Sovietică a plătit cel mai consistent tribut de sânge în lupta cu naziştii. Nu mai puţin de 27 de milioane de sovietici şi-au dat ultima suflare pe front, înfruntând naţional-socialismul.

Armata Roşie avea să învingă însă Wehrmacht-ul pe frontul de est, punând capăt crimelor din lagărele de concetrare de la Auschwitz. Victoria ruşilor a consolidat şi extins puterea lui Stalin, fapt de pe urma căruia au avut de suferit în anii care au urmat, statele din centrul şi sud-estul Europei.

Pe 25 aprilie 1945, armata americană, care avansaseră considerabil în lupte, s-a întâlnit cu cea sovietică la Torgau, pe râul Elba, la nord-est de Leipzig. Câteva zile mai târziu, pe 2 mai, înconjurat fiind, Berlinul capitula. Adolf Hitler îşi pusese însă deja capăt zilelor în buncărul său cu două zile înainte de capitulare.

Capitulare necondiţionată

60 Jahre danach - Josef Stalin
Imagine: AP

Cartierul general al generalului american Eisenhower aflat în oraşul francez Reims, avea să devină locul în care, pe 7 mai 1945, şeful armatei germane, generalul-colonel Jodl şi amiralul Hans-Georg von Friedeburg au semnat capitularea necondiţionată a Germaniei. Înaltul comandament al armatei germane se obliga să dea ordin imediat de încetarea a oricăror lupte.

La dorinţa expresă a lui Stalin, în noaptea de 8 spre 9 mai 1945, procesul de capitulare a Germaniei a fost reluat în cartierul general al armatei sovietice din Belin-Karlhorst. Fascismul era astfel învins. Mulţi germani au resimţit însă înfrângerea ca pe o catastrofă. Percepţiile germanilor aveau să se schimbe abia după democratizarea şi crearea Republicii Federale. Expresia acestei noi viziuni a constituit-o discursul ţinut pe 8 mai 1985 de preşedintele federal Richard von Weizsäcker, care a descris sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial ca fiind o "eliberare".

Autor: Daniel Scheschkewitz / Vlad Drăghicescu
Redactor: Robert Schwartz