1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

95 de ani de la genocidul din Armenia

24 aprilie 2010

Între 1915 şi 1916 trupe turceşti şi poliţişti, secondaţi de bande kurde şi de criminali eliberaţi au pus pe fugă, din propria lor ţară, circa două milioane de armeni. Un milion şi jumătate de persoane au foste ucise.

https://p.dw.com/p/N39T
Imagine: AP

Pe 24 aprilie, armenii din întreaga lume, comemorează 95 de ani de la începutul genocidului. Poporul armean încă mai aşteaptă scuze din partea guvernului Turciei.

"Puteţi înţelege ce înseamnă să vezi toate acestea, să nu poţi face nimic şi să trebuiască să trăieşti în continuare."

"Aceşti oameni au fost smulşi din casele lor şi alungaţi în deşert. Mii de copii şi femei şi-au pierdut viaţa şi nu din cauza foamei sau de epuizare, ci pentru că au căzut victime ale cruzimii gărzilor care îi însoţeau."

Într-un documentar difuzat de postul public de televiziune german ARD, mai mulţi actori dau glas mărturiilor culese de la cei care au trăit ororile intervenţiei turceşti în Armenia de acum 95 de ani. Ei au devenit vocea celor 1,5 milioane de victime ale genocidului.

"În Erevan există un deal căruia i se mai spune şi castelul rândunelelor. În 1965, guvernul armean a decis să înalţe un monument în memoria victimelor genocidului pe acest deal", spune Lavrenti Barseghian, profesor de istorie şi fost director al Muzeului Genocidului.

"24 aprilie 1915 este ziua în care a început masacrul. În fiecare an, mii de oameni vin aici la muzeu. Indiferent că sunt vizitatori sau angajaţi, simt acelaşi lucru ca şi mine. Tristeţe.", adaugă Barseghian.

Recunoaştere şi uitare

Die ewige Flamme auf dem Zizernakabert
Monumentul din ErevanImagine: DW

"Îmi aduc aminte că mama mea vitregă era însărcinată... I-au înfipt un paloş în burtă, i-au smuls copilul din pântece şi au început să râdă pentru că era un băieţel", afirmă în documentarul ARD un martor ocular.

În catacombele muzeului, cenuşiul perioadei 1915-1916 este ilustrat prin intermediul unor fotografii uriaşe. Mulţi vizitatori, printre care şi scriitorul Vahe Arsen, nu înţeleg de ce unii se feresc şi acum să spună lucrurilor pe nume:

"Mai ales când masacrul a fost săvârşit asupra propriului tău popor. E o povară pe care o purtăm în sânge. Nu e important dacă este recunoscut ca fiind genocid sau nu. Este un fapt care ne urmăreşte ca o umbră. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-i urâm pe turci sau să-i atacăm."

Printre sutele de mii de armeni care, an de an, pun o floare la Monumentul Genocidului pe 24 aprilie se numără şi renumitul autor Hovhannes Grigorian. Nici el nu crede că va apuca ziua în care turcii îşi vor asuma răspunderea pentru evenimentele tragice de acum 95 de ani:

"Nu vreau ca o astfel de tragedie să ne furnizeze energia pentru viitor. Germanii au făcut un pas important atunci când au recunoscut că au săvârşit Holocaustul. Dacă şi Turcia admite că a comis crime în masă, atunci vom putea uita şi noi genocidul."

Autori: Mirko Schwanitz, Claudia Ştefan
Redactor: Petre M. Iancu