A început în forţă campania electorală

Anunţul preşedintelui a pus pe gânduri. Toate informaţiile publice din surse oficiale au descurajat categoric posibilitatea unui efort atât de mare şi care ar întrece isprava din toamna anului 2008, atunci când parlamentul a votat majorarea salariilor profesorilor cu 50%.

Aranjamentele publice cu FMI, ţintele anunţate de deficit şi stabilite prin legea bugetului, previziunile mai curând sumbre privind evoluţia economiei europene în a doua parte a acestui an şi pe care - fără să-şi dea seama de propria contradicţie - le-a evocat cu insitenţă chiar preşedintele la finalul discursului său, descurajează o asemenea iniţiativă. Preşedintele însuşi a descurajat-o în ianuarie în timpul manifestaţiilor de protest, iar primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu a exclus categoric asemenea acţiuni imprudente.

Toţi responsabilii politici aflaţi în funcţiuni relevante laolaltă cu creditorii externi (FMI, mai ales) au admis că este posibil să se îmbunătăţească puţin situaţia bugetarilor, cu condiţia ca evoluţia economiei în prima parte a anului să o permită. Opoziţia a replicat atunci că acest lucru nu ar mai fi posibil, căci ar fi interzis de legea responsabilităţii fiscale, anume gîndite să prevină asemenea derapaje. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, tratatul fiscal pe care preşedintele l-a semnat cu câteva zile în urmă ar impune României o conduită mai severă chiar decât cea de până acum. E adevărat că nu a intrat în vigoare, dar preşedintele tot astăzi şi în cursul aceleiaşi intervenţii a recomandat insistent adoptarea lui imediată şi cu toate prevederile sale.

Iată aşadar o mulţime de contradicţii dintre cele mai importante. Creşterea subită a tuturor salariilor bugetarilor, cu toate efectele asupra tuturor salariilor, ar duce logic la presupunerea că, până în prezent, toate datele macroeconomice ale României au fost subevaluate şi că, în realitate, veniturile la bugetului statului sunt mai mari decât cele declarate. O ipoteză extravagantă, care ar permite însă o asemenea evoluţie a lucrurilor, în afară poate de presupunerea mai realistă că, într-adevăr, aşa cum a susţinut mereu Opoziţia, cheltuielile guvernului cu clientela proprie au fost atât de mari până acum, încât odată ce vor fi stopate ar apărea fondurile necesare majorării salariilor. Sau, în fine, de ce nu, noul Guvern ar reuşi ceea ce nu a reuşit nici un guvern şi anume să majoreze spectaculos încasările la buget prin combaterea fraudei fiscale.

De fapt, majorarea salariilor este posibilă şi ţine exclusiv de o decizie politică, atâta doar că tot ce s-a întâmplat până acum în economia lumii ar fi de natură să nu recomande o asemenea decizie. Este adevărat totodată că preşedintele nu a spus nimic precis, lăsând lucrurile într-un vag sugestiv, ceea ce ar permite totuşi guvernului să decidă o anumită majorare, chiar dacă nu la nivel maximal.

Dacă din punct de vedere economic promisiunile de astăzi sunt destul de nebuloase, din punct de vedere politic se poate spune că preşedintele a aplicat Opoziţiei o lovitură lipsită cu total de fair play. După ce Opoziţia a făcut efortul remarcabil în ultimul an şi mai ales în timpul manifestaţiilor din ianuarie de a-şi struni apetitul pentru promisiuni generoase şi de a adopta un discurs solidar în esenţă cu îngrijorările administraţiei, preşedintele îşi lasă competitorii în offside, promiţând el primul majorări de salarii.

Întreaga opinie publică a fost manipulată de un discurs axat cu insistenţă pe ideea de prudenţă şi responsabilitate, pentru ca, puţin înainte de alegeri, preşedintele însuşi să anunţe deschiderea robinetului. La fel ca în toamna lui 2008 când, în ciuda tuturor recomandărilor, a promulgat legea de majorare a salariilor profesorilor. Ce a urmat după aceea se ştie.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu