A doua şansă

„Schimbarea!” – iată sloganul care a condus Partidul Democrat Albanez către victoria în alegerile parlamentare. Electoratul a dat curs acestui apel, destituindu-i de la guvernare pe socialiştii conduşi de premierul Fatos Nano şi preferând să acorde o a doua şansă lui Sali Berisha, politicianul care, acum opt ani, a fost constrâns să demisioneze din funcţia de preşedinte, în urma unor ample demonstraţii de protest.

Alegătorii l-au iertat pe Berisha. L-au iertat că guvernul său, primul executiv post-comunist, nu a fost capabil să creeze instituţii stabile şi democratice. L-au iertat şi că democraţia nu a putut prinde rădăcini în perioada mandatului său. În cele din urmă, i-au iertat şi faptul că s-a folosit fără scrupule de sistemul juridic post-comunist împotriva adversarilor săi politici.

Dar, s-ar părea că şi Berisha s-a maturizat în ultimii ani, la unison cu democraţia albaneză. Spre deosebire de rivalul său socialist, Fatos Nano, Berisha a reuşit, de data aceasta, să-şi bazeze campania electorală pe conţinuturi, pe idei şi programe concrete. A promis, de pildă, să combată corupţia, să scadă impozitele, să atragă investitori străini şi să creeze astfel locuri de muncă. În timp ce concurentul său, socialistul Nano Fatos, a mizat exclusiv pe o campanie persuasivă negativă, acuzându-şi rivalul de neseriozitate, imprevizibilitate şi iresponsabilitate politică.

Acest din urmă aspect pare însă a nu-i fi descurajat pe alegători, care, în prezent, preferă aparent schimbarea siguranţei. Deşi Nano a reuşit cu succes să repună ţara pe picioare, iniţiind – pe hârtie – o serie de reforme, Albania suferă, în continuare, de pe urma corupţiei şi a reţelelor clienteliste – piedici majore în calea aplicării reformelor. De aceea, populaţia este nemulţumită de progresele prea lente în cadrul procesului de europenizare a justiţiei, de stagnarea economiei şi de cota ridicată a şomajului.

În urma acestor alegeri, Albania va avea, pentru prima oară, un parlament de coaliţie. Partidul Democrat Albanez va trebui să se alieze cu micul Partid Republican, iar Berisha va fi astfel constrâns să negocieze în mod democratic compromisuri politice. Prin urmare, el nu va mai putea guverna în mod autocrat, aşa cum a procedat în anii ´90.

Albania nu se confruntă, aşadar, doar cu un schimb de regim, ci şi cu o schimbare a raportului de forţe al partidelor, micile partide reuşind să spargă monopolul celor mari. În acest sens, schimbarea de regim ar putea avea drept urmare şi o schimbare a culturii democratice albaneze.