1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

A eşuat proiectul UE?

19 aprilie 2011

Întrebarea e lansată de Westdeutsche Zeitung în contextul succesului la urne obţinut de formaţiunea anti-europeană Adevăraţii Finlandezi.

https://p.dw.com/p/RIwh
Timo Soini, preşedintele "Adevăraţilor Finlandezi"Imagine: AP/Lehtikuva

Ziarul din Düsseldorf îşi exprimă speranţa că nu este aşa şi aminteşte de avantajele pe care le-a oferit membrilor ei Uniunea Europeană. "Obiectivele propuse în perioada postbelică, de a asigura pacea şi bunăstarea pe continent prin cooperare, rămân valabile", mai citim în Westdeutsche Zeitung, care conchide că "în prezent avem nevoie nu de o mai slabă cooperare, aşa cum susţin forţele populiste, ci de intensificarea acesteia".

Şi Stuttgarter Zeitung avertizează faţă de sporirea euroscepticismului şi faţă de consecinţele acestui fenomen - "năruirea, în cele din urmă, a visului european".

La Stampa

califică rezultatele scrutinului parlamentar din Finlanda drept "lovitură care fisurează şi mai mult edificiul european". "S-ar putea spune, scrie în continuare cotidianul italian, că pentru Europa de astăzi, divizată, pe cale de a se autodistruge, a sosit momentul adevărului, trebuind să se decidă dacă vrea să meargă înainte sau să distrugă puţinul pe care l-a realizat până acum. Cel mai grav ar fi dacă toţi europenii ar urma exemplul Adevăraţilor Finlandezi".

Ziarul breton Ouest-France apreciază că actuala tendinţă a devenit vizibilă în ultimii doi ani: "Fenomenul populist traversează Europa în ritmul crizei. După Olanda, Ungaria, Suedia, Danemarca şi Elveţia, a cuprins acum şi Finlanda. (...) Aceast fenomen are cel puţin doi duşmani: Europa şi străinii, iar Europa este în opinia acestor populişti, răspunzătoare pentru invazia străinilor. În vremuri de criză economică, astfel de mecanisme nu sunt însă tocmai surprinzătoare."

Frankfurter Rundschau

, ca delatfel şi numeroase alte ziare germane şi europene, priveşte cu ochi critici spre Budapesta, după ce parlamentul ungar a adoptat noua constituţie. " Multe ţări au reacţioant cu indignare faţă de noua lege a presei din Ungaria, Constituţia lui Orban însă, scrie Frankfurter Rundschau, este şi mai scandaloasă."

Cotidianul elveţian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung avertizează că adoptarea noii legi fundamentale "cimentează puterea partidului de guvernământ Fidesz şi pe cea a premiului Victor Orban".

Acelaşi cotidian din Frankfurt atrage atenţia că, departe de a se fi rezolvat, criza economică şi finaciară europeană "trăieşte" şi titrează "Grecia contaminează Spania."

Frankfurter Allgemeine Zeitung

îşi opreşte atenţia asupra evoluţiilor din Lumea Arabă, considerând că acestea pot reprezenta şi o şansă de democratizare. Statele europene însă par a nu recunoaşte această şansă, e de părere ziarul, comparând situaţia cu transformările din Europa de Est a anului 1989.

Autor: Medana Weident
Redactor: Rodica Binder