A fost sau n-a fost plagiat

Campania contra Laurei Codurţa Kövesi a continuat cu acuze la persoană contra ziariştilor care acceptă verdictul CNATDCU.

Întru potolirea talazului cu pricina şi edificarea perplecşilor, să încercăm să revizităm acest caz, înarmaţi cu oarece bun simţ, cu logică, experienţă şi cu imaginaţia necesară abordării unei chestiuni complexe.

Dincoace de un dosar politic

Să începem prin a lăsa la o parte evidentele implicaţii politice ale dosarului deschis împotriva şefei DNA. Căci, datorită muncii ei ultrasensibile, ea a ajuns în colimatorul penalilor ca ţintă de compromat, fiind vizată atât din raţiuni de putere şi de vindictă, cât şi din invidie, naţionalism şi misoginism. Ca atare nu e tratată, adesea, ca şi cum ar fi un om obişnuit, deopotrivă cu oricine  altcineva (mai mic, mai urât, mai puţin puternic, mai puţin la „ordinele UE” sau ale „ocultei internaţionale”) în faţa legii egale pentru toţi.

Acestea fiind zise, propun să stabilim şi să cădem de acord, mai întâi, că nu orice delict se produce intenţionat. Nu e totuna dacă s-a comis o crimă premeditată, ori dacă, bronzându-te pe un acoperiş, ai proasta inspiraţie de a te întinde şi cotul îţi loveşte un ghiveci astfel încât se prăbuşeşte pe stradă, nimereşte capul unui pieton şi îi sparge ţeasta. Se întâmplă? Din păcate nu este exclus.

Cum se tranşează dilema neglijenţă versus furt premeditat 

Să mai admitem că, pentru experţi versaţi nu în ultimul rând în  psihologie, din circumstanţele deposedării cuiva de-un ou, căci de un bou în teza doamnei Kövesi nici nu e vorba, se poate deduce dacă trecerea sa dintr-o mână în alta s-a petrecut intenţionat, ori, poate, a fost spart din indolenţă. Ne putem pune la încercare fantezia, astfel încât să ne imaginăm cum anume se pot omite nişte ghilimele fără intenţie? Să presupunem că îţi redactezi lucrarea, iar cafeaua dă în clocot. Te repezi la aragaz spre a stinge focul. Estimp sună telefonul. Un coleg te întreabă dacă, având în vedere indiciile de mituire date, poate fi arestat un suspect cu relaţii. Încerci să-l ajuţi, reevaluând cu el soliditatea probelor existente. Timpul trece. Uiţi de citatul la care tocmai lucrai. Când te reapuci, uiţi să-l marchezi. Ai furat, ca Ponta, gros? Păi dacă erai hoaţă de idei te potoleai cu doar 4%? Cu nişte rânduri nemarcate?

Nu se întindea oare hoţia? Nu ţipa ea cum sar în ochi silicoanele unor tinere dudui, transformate din nepoate în parlamentare? Nu se remarca ruşinea furtului, precum mirosul vântului unui adolescent speriat, umplând încăperea închisă a unei clase de şcoală? Dar dacă n-ai furat, ce-ai făcut? Ai împins fără să vrei ghiveciul în stradă. Atâta doar că răstimpul necesar căderii n-a durat câteva secunde, ci nişte ani. În acest interval ai ajuns, în ciuda tinereţii tale chiar şefa DNA, o funcţie înzestrată cu independenţă şi putere, într-o fază în care ţara e doldora de populism şi mari corupţi recluşi, dar cu averi intacte şi cu televiziuni de-o influenţă extraordinară.

Sunt inşi care abia aşteaptă să ţi-o tragă cât mai consistent la gioale, cu orice le vine la îndemână, orice ţi s-ar găsi c-ai fi comis vreodată. Dar eşti inocentă? Albă ca neaua? Nu tocmai. Nu întru totul. Porţi vina indolenţei. Iar lucrarea ta nu este, poate, calitativ ireproşabilă. Ba poate că e chiar proastă.

Precedente germane: cazul ministrului federal al apărării, Ursula von der Leyen

Dar, vai, nu suntem genii, toţi. Dacă n-a fost suficient de bună, vina acceptării ei şi a decernării titlului aparţine ex aequo coordonatorului tezei, comisiei şi universităţii, mai mult decât a autorului lucrării. Pe de altă parte, calitatea tezei n-ar trebui să intre în discuţie aici. Căci în cauză nu e excelenţa ştiinţifică. În cauză e doar moralitatea, legea şi încălcarea lor, precum şi, prin urmare, îndrituirea autoarei să rămână în funcţie, dacă se dovedeşte că nu le-a violat intenţionat.

Există precedente? Desigur. Cazul inadvertenţelor mult mai grave decât cele din teza Laurei C. Kövesi, comise de Ursula von der Leyen, actualul ministru german al apărării, în teza ei de doctorat. Altfel decât colega ei de cabinet, Anette Schavan, sau predecesorul ei la cârma ministerului german al apărării, von Guttenberg, Ursula von der Leyen a fost exonerată. Facultatea de medicină din Hanovra a îndrituit-o să-şi păstreze titlul de doctor, în ciuda rigorii ştiinţifice a universitarilor germani.

De ce? Simplu. Pentru că nu i s-a putut dovedi intenţia de a fura. Pentru că a livrat o teză calificată de comisia de specialişti cu majoritate de voturi drept "în mare măsură originală", deşi greşelile însumate de lucrarea semnată de von der Leyen afectează 20% din total, de cinci ori mai mult decât a Laurei Codruţa Kövesi.

Meseria grea a gazetăriei independente

Acestea fiind spuse, rămâne întreagă problema generală a reflectării în presă a unor astfel de cazuri, precum şi cea, particulară, a comentării lor la Deutsche Welle. E clar că o chestiune prea puţin palpabilă precum intenţia e greu să nu genereze opinii diverse. Care, până la un punct, pot fi legitime, în diversitatea lor. Nelegitime sunt, în orice caz, calomnia, iacobinismul, extremismul, procesul de intenţie, manipularea prin acuza de manipulare sau de lipsă de independenţă, injuria şi atacul la persoană contra celor care, pe bază de argument şi din motive justificate, precum cele reliefate mai sus, aleg să împărtăşească verdictul competent al CNATDCU.  

Apoi, e simplu să loveşti de la distanţă, cu sete, dar fără vreun risc, în deţinătorul unei funcţii mari, luat la refec din te miri ce motive, de o tabără mediatic net mai puternică decât victima, pentru ca apoi, zdrobind-o, să te lăfăi în lumina reputaţiei de mare luptător pentru libertate. Mai greu mi se pare să aperi chiar şi dreptatea celui aparent puternic, când e sau ar putea fi nedreptăţit.

Până acum, prea puţini par să fi înţeles că Deutsche Welle este un post independent, cu jurnalişti independenţi, îndreptăţiţi, fireşte, să aibă opinii diferite. A-i arunca în aceeaşi oală, a încerca asmuţirea unora în contra altora, ori a generaliza abuziv una din opinii, ca şi cum părerea că LCK ar fi plagiat ar „aparţine Deutsche Welle”, reprezintă falsificări şi demersuri rău intenționate. Scopul lor e discreditarea unui segment din puţinul jurnalism profesionist cu adevărat independent care se mai face în limba română.

Îi asigur pe detractori că Deutsche Welle nu dă înapoi în faţa noilor tentative de a-i macula ziariştii postului şi nu-şi va slăbi nici pe viitor fermitatea cu care luptă pentru claritate morală, pentru valori ca libertatea, respectarea drepturilor omului, pentru democraţie, justiţie independentă şi, în genere, pentru statul de drept.   

Autor: Petre M. Iancu