1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

A fost sau n-a fost?

Cristian Ştefănescu27 iunie 2012

"Cine vrea să îşi optimizeze cheltuielile de concedii ar trebui să îşi facă vacanţa în România", notează portalul austriac de ştiri News.at.

https://p.dw.com/p/15M5q
Imagine: Reuters

În România, constată analiştii vienezi de la Bank Austria, poţi cumpăra de 100 de euro ceea ce, acasă, în Austria, ar costa 187 de euro. În Bulgaria, rata este puţin mai dezavantajoasă (100:165), în vreme ce printre destinaţiile clasice ale turiştilor germanofoni, Turcia rămâne cea mai rentabilă, un euro fiind cu 50% mai valoros.

Pistolul lui Năstase

Turcia cam ţine, de altfel, capul de afiş al presei occidentale - dar cui i-ar putea păsa de analizele şi comentariile despre intenţiile premierului de la Ankara, Recep Tayyp Erdogan, de a scăpa de liderul de la Damasc, Bashar al Assad, cât timp ziarele germanofone vuiesc despre dramoletele politice de la Bucureşti?

A fost sau n-a fost? Circulă suspiciunea că ex-premierul României, Adrian Năstase, şi-ar fi înscenat sinuciderea, notează cotidianul bulevardier Hamburger Abendblatt, relatând despre acţiunea declanşată de procuratură pentru a clarifica dacă tentativa de suicid, raportată în seara în care fostul prim-ministru trebuia să intre la închisoare, a fost sau nu o cacialma la care să fi luat parte, complici cu politicianul condamnat, medici şi poliţişti. Şi ziarul elveţian de mare tiraj Neue Zürcher Zeitung abordează episodul din aceeaşi perspectivă. "Procuratura din România nu mai crede în încercarea de sinucidere", scrie publicaţia care citează, ca şi sursa anterior citată, relatarea agenţiei germane dpa, la finalul căreia se face trimitere şi la medicul Şerban Brădişteanu şi la al său dosar de deturnare de fonduri administrat de procuratură. Şi Die Welt constată, în ediţia sa online, că România se ocupă de ghicitori.

Bakschisch, paradisul balcanic

Dincolo de aceste semne de întrebare stau certitudinile: "Fostul premier al României a fost dus la închisoare", titrează canalul tv de ştiri N24.de, în vreme ce Spiegel scrie în ediţia sa online că fostul premieri "stă la închisoare (...) după o lungă bătălie birocratică între medici, poliţişti, procuratură şi tribunalul bucureştean". Cauza: finanţarea ilegală a partidului, aminteşte Der Spiegel - un subiect, în paranteză fie spus, altfel deloc străin germanilor, după ce, nu cu mulţi ani în urmă, însuşi fostul lor cancelar Helmut Kohl a avut de dat socoteală pentru astfel de acuzaţii. Revenind la relatarea difuzată de N24, pe site-ul postului de televiziune, la secţiunea "Mai multe despre..." apare şi un link către un articol în care se povesteşte despre "bakschisch" şi despre "Paradisul balcanic al corupţiei". Povestea, publicată în august 2010 dar readusă în actualitate oprin sentinţa împotriva fostului premier al României, începe cu celebrul banc în care, la examen, pilosul este întrebat unde a căzut prima bombă atomică în vreme ce colegului fără relaţii al acestuia i se cere să enumere numele celor peste 200.000 de victime. N24 face o trecere în revistă a mai tuturor marilor cazuri de corupţie din regiune, amintind de Năstase şi a sa "mătuşă Tamara". Corupţia, în Balcani, te însoţeşte de la şpaga pe care o dau părinţii pentru tine în maternitate până la alegerea mormântului.

Subiectul Năstase se regăseşte şi pe portalul de informaţii al celei de-a patra Internaţionale Socialiste, WSWS.org, autorii, Diana Toma şi Markus Salzmann, observând "bătălia pentru putere şi bătaia cu noroi" dintre politicienii corupţi ai României. Analiza, destul de detaliată şi relativ bine documentată, se încheie cu observaţia că actualele structuri de tip mafiot din România s-au dezvoltat sub ochii Comisiei Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional.

Oskar Pastior, o perpetuă întrebare

Tot despre România s-a vorbit şi la Deutschlandradio Kultur, postul public de radio avându-l ca invitat pe scriitorul german de origine bănăţeană Ernst Wichner într-un dialog dedicat poetului Oskar Pastior şi a culpei acestuia în urma angajamentului semnat, în 1961, cu Securitatea. Wichner, care conduce "Berliner Literaturhaus" (promotorul de literatură al landului Berlin) şi este vicepreşedinte al fundaţiei Oskar Pastior, încearcă din nou să lămurească dificultatea de a vorbi despre vină într-o situaţie cum este cea a scriitorului, forţat să semneze un angajament pe care, de fapt, nu l-a respectat niciodată.

Erdogan pe sârmă

Lumea, însă, continuă să se învârtă şi dincolo de graniţele României, ameţitor, câteodată. În vreme ce miniştrii europeni de externe se tem să-şi asume o intervenţie mai dură împotriva Siriei, de la Ankara, premierul Turciei ameninţă că va recurge la forţă: "Orice element militar care se apropie de graniţa Turciei şi se constituie într-un risc de securitate va fi ca atare combătut", a declarat primul ministru Erdogan, într-o întâlnire cu parlamentarii din propriul partid pe care televiziunile din Turcia dar şi unele posturi străine de televiziune au transmis-o în direct. Cotidianul vienez Die Presse aminteşte că NATO şi-a anunţat solidaritatea cu aliatul turc, deşi "încearcă să liniştească apele", după cum notează Berliner Zeitung, în vreme ce Der Spiegel observă că Erdogan "se joacă cu focul". Interesantă este, în acest context, întrebarea pe care şi-o pune, la Budapesta, Magyar Nemzet: pregătesc generalii pro-occidentali, "garanţii secularităţii turce", un puci militar împotriva moderat-islamistului Erdogan?

Curaj, Europo!

Apropierea summitului Uniunii Europene amplifică suprafeţele redacţionale arondate subiectului. Nimeni, dintre editorialiştii ociidentali, nu pare interesat dacă preşedintele va reprezenta România sau premierul (sau, eventual, Curtea Constituţională, chemată să îi împace). Subiectul cedării de autoritate dinspre capitalele Uniunii către Bruxelles face să curgă numeroase păreri, cum ar fi cea exprimată în Tages-Anzeiger, la Zürich: "Salvatorilor euro care se întâlnesc la Bruxelles nu le poţi ura decât să aibă curajul de a genera acest transfer de putere şi plusul de integrare care să confere UE o nouă legitimitate şi o nouă arhitectură care să garanteze un control democratic la scară comunitară".

Despre legitimitate scrie şi De Standaard, olandezii precizând că fără o credinţă în Europa, demersul nu îşi are sens. Or, adaugă ziarul citat, deocamdată lipseşte o identificare pan-europeană. De aceeaşi părere este şi Frankfurter Rundschau: "Europa are deficite, în special de legitimitate. Ar trebui ca Parlamentului European să îi fie oferite mai multe drepturi de control", cu riscul asumat de a restrânge din atribuţiile parlamentelor naţionale. Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie că documentul propus celor 27 de lideri europeni aşteptaţi în capitala belgiană nu include nimic neprevăzut dar nici nu face referire la uniunea politică solicitată de Berlin; în schimb, toate ţările din zona euro cer solidaritate ceea ce, constată cotidianul german, înseamnă că toţi "vor ca Germania să garanteze pentru ei, fără a ceda nici un strop din suveranitate". Nu poate fi departe momentul în care Germania se va revolta împotriva acestei uniuni a datoriilor, conchide FAZ.

Dinspre Paris, Le Monde vorbeşte despre un război cu mănuşi de mătase al tuturor contra Angelei Merkel - pe care încearcă să o împingă spre compromisuri fără a şi-o porni împotrivă. Un lucru este clar: că e vorba despre o consolidare a Uniunii sau o fractură, lumea aşteaptă un semnal clar pe care bărbaţii şi femeile de stat din Europa sunt obligaţi să îl transmită acum.

Voturi şi naţionalisme de larg consum

Dificilă misiune, cât timp sacrificiile de suveranitate sunt respinse categoric de majoritatea naţiunilor comunitare. Europenii, de fapt, merg încă pe mâna naţionalismului. Un naţionalism care escaladează tot mai agresiv zona divertismentului şi a culturii de larg consum, constată, la Berlin, Tageszeitung. Chiar şi europenele de fotbal pot fi un argument în favoarea ideii susţinute de cotidianul berlinez. Şi, a propos de fotbal: Wiener Zeitung se întreabă în ce măsură s-au schimbat lucrurile în Ucraina, de vreme ce Angela Merkel, care a anunţat cu puţine săptămâni în urmă că nu vrea să stea alături de preşedintele de la Kiev Viktor Ianukovici, a decis să se ducă la finală, în cazul în care Germania se califică în ultimul act al Campionatului European. "Imaginile cu mascota de lux jubilând în tribună sunt mai valoroase decât cea mai bine pusă la punct campanie electorală", încheie ziarul austriac.