1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

A fost ucis liderul spiritual al Hamasului

Peter Philipp / Ioachim Alexandru22 martie 2004

In preambulul retragerii din Fasia Gaza, armata israeliana anihileaza conducerea organizatiei radicale palestiniene, starnind proteste in intreaga lume

https://p.dw.com/p/B1ia
Imagine: AP

Întemeietorul mişcării radicale islamiste Hamas, şeicul Ahmed Yassin, a fost ucis în urma unui atac comis în oraşul Gaza de elicoptere ale armatei israeliene. Potrivit martorilor oculari, trei rachete au explodat în clipa în care Yassin, imobilizat în cărucior din pricina unei paraplegii căpătate în copilărie, părăsea moscheea în care se ruga în fiecare dimineaţă, pregătindu-se să se urce într-o maşină, ajutat de câteva gărzi de corp. În urma atacului şi-au pierdut viaţa şi alte cel puţin şapte persoane. Un comunicat al guvernului israelian specifică faptul că premierul Ariel Sharon a ordonat personal uciderea lui Yassin, date fiind numeroasele atentate teroriste comise de Hamas. La rândul ei, organizaţia radicală palestiniană a anunţat că va răzbuna moartea lui Yassin, prin uciderea a sute de evrei.

Potrivit aparenţelor, guvernul lui Ariel Sharon este convins că poate obţine mai mult decât de obicei în acest an, date fiind alegerile prezindenţiale din SUA. Nu se poate explica altfel cum de a decis executivul israelian, oficial, lichidarea conducerii Hamas, culminând cu uciderea liderului spiritual al mişcării, şeicul Ahmed Yassin. Surse guvernamentale de la Ierusalim au explicat că Yassin a fost un Ben Laden al Israelului, făcând astfel conştient o legătură între situaţia din Orientul Apropiat şi campania antiteroristă iniţiată de Washington. Rămâne însă de văzut dacă Israelul va reuşi să creeze impresia că se află într-o situaţie similară cu America, fiindcă evoluţiile nu-i sunt neapărat favorabile. Chiar dacă preşedintele George W Bush s-a numărat până în prezent printre susţinătorii cei mai devotaţi ai premierului Sharon, date fiind alegerile, dar şi evoluţiile din Irak, s-ar putea ca datele problemei să se schimbe.

De fapt, administraţia americană ar fi trebuit de mult să nu-i mai acorde protecţie lui Sharon. Şi asta nu fiindcă şeicul Yassin ar fi fost un om respectabil. El a fost şeful unei organizaţii teroriste care vorbea despre rezistenţă împotriva ocupaţiei. Când spunea asta, el nu se referea la ocupaţia instaurată în 1967, ci contesta dreptul la existenţă al statului evreu. Şi chiar dacă, probabil, nu a fost Yassin cel care a trimis personal atentatori sinucigaşi în autobuzele israeliene, el a fost omul care a permis aceste atrocităţi, chiar le-a glorificat, opunându-se, în plus, constant, oricărui plan de pace.

Pe de altă parte însă, Yassin a devenit de mult o personalitate simbol şi pentru palestinienii care nu făceau parte din Hamas. Iar uciderea unei astfel de personalităţi nu va face altceva decât să sporească violenţa şi să producă noi şi noi victime. Reacţia fostului ministru israelian de justiţie, Yossi Beilin, la aflarea veştii uciderii lui Yassin este ilustrativă în acest sens. El a întrebat: ”oare câţi israelieni vor trebui să plătească cu viaţa acest asasinat?”

În timpul aşa-numitei "intifade a brigăzilor al-axa", şi-au pierdut deja viaţa peste 400 de israelieni. Şi oricât de dureros ar fi acest adevăr, Israelul nu a răspuns niciodată violenţelor decât tot prin violenţă. Care la rândul ei reclamă violenţă. Din nefericire, lucrurile nu vor lua altă turnură nici acum. În acest context dureros, ar fi fost poate mai bine ca Israelul să reacţioneze la violenţă cu iniţiative conciliante şi să manifeste disponibilitate pentru compromis. Numai într-o atfel de atitudine rezidă şansa - ce-i drept infimă - de izolare a extremiştilor din tabăra adversă.

Israelul, dimpotrivă, s-a decis să continue cu consecvenţă uciderea premeditată a liderilor palestinieni. Această metodă, deşi o fi având poate origini biblice, nu este deloc conformă cu dreptul internaţional contemporan. Izolarea şi condamnarea Israelului vor spori în urma atacului de astăzi, iar şansele pentru soluţionarea paşnică a conflictului din Orientul Apropiat se vor diminua în continuare. Chiar şi retragerea unilaterală a armatei israeliene din fâşia Gaza, anunţată de Ariel Sharon, nu mai este sigură. Uciderea lui Yassin făcea parte din planul de retragere, statul evreu voind să demonstreze că părăseşte fâşia Gaza neînvins, din proprie iniţiativă, şi nu constrâns de Hamas. Dar, dacă violenţele provocate de asasinat se vor amplifica, atunci soldaţii israelieni nu vor putea sub nici o formă să părăsească Gaza.