1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

A scăzut şomajul în Germania

30 octombrie 2009

Şomajul a scăzut uşor în Germania faţă de lunile trecute, a anunţat Agenţia Federală a Muncii. Noul ministru al Muncii, Franz Josef Jung, a declarat că efectele crizei au fost mai puţin grave decât s-ar fi aşteptat.

https://p.dw.com/p/KJP7
Evoluţia şomajului în GermaniaImagine: DW-TV

Germania are cu 118.000 mai multi salariati decat in septembrie. Peste 3,2 milioane de persoane nu au un loc de munca in Republica Federala, insa somajul a scazut cu 0,3% fata de septembrie 2009, atingand in prezent nivelul de 7.7%.

Desi procentul persoanelor care primesc ajutor de somaj e cu 0.5% mai mare decat cu un an in urma, noul ministru federal al Muncii, Franz Josef Jung, a declarat la Berlin ca "cifrele recente sunt incurajatoare".

Nu se ştie dacă trend-ul rămâne pozitiv

"Ma bucur ca somajul a scazut semnificativ in octombrie, in ciuda tuturor asteptarilor", a declarat ministrul Jung. In prima jumatate a lui 2009, calculele Agentiei Federale de Intermediere a Fortei de Munca prezentau o perspectiva sumbra pe piata muncii, cu sute de mii de concedieri, pana in 2010. Recent, prognozele cele mai optimiste anuntasera pentru sfarsitul anului o scadere a somajului in Germania cu numai aproximativ 50.000 de persoane.

Ministrul Federal al Muncii a subliniat insa ca, in ciuda semnalelor pozitive in comparatie cu evolutiile din alte tari europene, nu se stie care va fi trend-ul pe piata muncii in lunile urmatoare. Jung a recomandat, in context, mai multa flexibilitate din partea angajatorilor.

Statisticile Agentiei Federale de Intermediere a Fortei de Munca arata ca in Berlin somajul a scazut chiar mai mult decat media la nivel national. In prezent, peste 228.000 de persoane traiesc in capitala germana din ajutor de somaj, insa 8.000 de berlinezi si-au gasit un loc de munca din septembrie pana la sfarsitul lui octombrie. Somajul a atins in Berlin nivelul de 13.6%, cu 0.4% mai putin decat cu o luna in urma.

Desi in noile landuri cota somajului este aproape de doua ori mai ridicata decat in restul tarii, procentul persoanelor fara loc de munca a ramas constant in est, din 2008, cu o medie de 11.8%.

Autor: Lavinia Piţu
Redactor: Ovidiu Suciu