Abia de o sută de ani, femeile au dreptul să voteze

Curajul şi disperarea trebuie s-o fi determinat pe Emily Davison să recurgă la un asemenea gest. În ziua de 4 iunie 1913, pe hipodromul Epsom Derby, ea a reuşit să treacă pe sub gardul de protecţie şi a alergat în faţa calului regelui George al V-lea. Calul aflat în plină viteză n-a putut-o evita şi în momentul coliziunii -  aveau să povestească martorii oculari - Emily Davison ar fi strigat cu voce tare "suffrage", în limba engleză dreptul la vot. Toate acestea s-au petrecut sub ochii miilor de spectatori din tribune, care asistau la cea mai renumită cursă de cai a vremii. Între aceştia regele şi regina, precum şi câţiva cameramani.

Patru zile mai târziu, gravul accident avea să curme viaţa femeii. Emily Davison a devenit o martiră în rândul femeilor care se vor numi de atunci "sufragete". Se consolidează astfel mişcarea femeilor din Marea Britanie pentru obţinerea dreptului la vot. Cortegiul funerar care străbate străzile Londrei ia forma unei adevărate demonstraţii. Nici până astăzi nu este perfect clar dacă Emily Davison a avut de gând să se sinucidă pentru a trage un semnal de alarmă sau nu a fost conştientă de posibilele urmări.

Sufragetele căutau pur şi simplu confruntarea cu establishment-ul. De pildă, "mergeau diminica la aceeaşi biserică la care veneau şi politicieni importanţi şi îşi spuneau păsul", explică pentru DW autoarea Diane Atkinson. Sau aflau unde joacă golf aceşti politicieni şi le stricau buna dispoziţie. Practic făceau ceea ce nu se cuvenea din partea unei femei respectabile, fiind ceva cu totul nou, mai aflăm de la scriitoarea britanică.

Fapte în loc de vorbe

Decenii la rând, femeile au luptat, fără rezultat, pentru dobândirea dreptului de a-şi exprima părerea prin vot - în Marea Britanie mai aprig decât altundeva. Deja în 1903,  Emmeline Pankhurst împreună cu fiicele ei, Christabel şi Sylvia, au înfiinţat Women's Social and Political Union (WSPU). "Erau femei foarte inteligente, care înţelegeau ce este aceea politică", subliniază Diane Atkinson, autoarea volumului pe cale de apariţie "Viaţa remarcabilă a sufragetelor". Dar şi mai important, adaugă ea, e că aceste femei "aveau un ţel precis", pe care-l urmau consecvent. Şi în plus "arătau bine, erau bine îmbrăcate, erau isteţe, dispuneau de un talent oratoric excepţional, erau carismatice. Multe femei tinere voiau să fie ca ele. Erau un fel de pop star-uri". 

De aceea Emmeline Pankhurst şi fiicele ei au reuşit să atragă de partea lor femei din toate păturile sociale şi de toate vârstele, pentru a se angaja în acelaşi scop, sub deviza: "Fapte în loc de vorbe". Cele mai radicale din această mişcare distrugeau vitrinele magazinelor, aruncau cutii poştale în aer sau dădeau foc la clădiri nelocuite. Autorităţile au luat măsuri dure împotriva acestor militante pentru drepturile femeilor, recurgând la violenţă, aruncându-le în închisori. Dacă, în detenţie, vreuna intra în greva foamei, era hrănită cu sila.

Cu toate acestea, mişcarea a continaut să ia amploare. În sfârşit, pe 6 februarie 1918, cinci ani după moartea lui Emily Davison, a fost adoptată o lege, în baza căreia femeile cu vârste peste 30 de ani şi dispunând de o anumită avere puteau merge la vot. Un succes parţial al eforturilor îndelungate.

Drumul avea să fie lung la nivel internaţional

"Germania n-a avut o Emmeline Pankhurst, care să arunce cu pietre şi să facă puşcărie", subliniază dr. Gilla Dölle, directoarea arhivei mişcării feministe din Kassel. Ceea ce nu înseamnă că o astfel de mişcare n-a existat şi în Germania. Deja în 1865 s-a format la Leipzig o asociaţie de femei, care avea să pună bazele mişcării feministe de mai târziu. La sfârşitul lui noiembrie 1918 a intrat în vigoare în Germania legea care permitea femeilor să voteze.

În alte ţări, femeile au fost nevoite să mai lupte câteva decenii pentru cucerirea acestui drept. În România, dreptul la vot pentru femei a fost câştigat abia prin Constituţia din 1938. În Elveţia, lupta s-a purtat până în anul 1971! Iar femeile saudite şi-au dobândit acest drept în 2015.

"Şi astăzi femeile ar trebui să procedeze la fel, pentru a-şi atinge ţelurile", conchide scriitoarea Diane Atkinson. Şi câteodată, spune ea, nici nu e nevoie de mult curaj şi disperare. Prin solidaritate şi prietenie numai, femeile pot pune multe în mişcare.

Peter Hille/maw