1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Absenteismul masiv din turul al doilea

Horaţiu Pepine15 octombrie 2014

Potrivit unui sondaj de opinie realizat în luna octombrie, peste o treime din cei care votează în turul întâi ar putea sta acasă în turul al doilea. Pe seama cui am putea pune această situaţie?

https://p.dw.com/p/1DVrW
Imagine: picture-alliance/dpa/Frank May

Cel mai interesant lucru care s-a petrecut în ultimele luni este creşterea constantă a numărului acelora care doresc să participe la vot. În iulie, numai 48% dintre alegători intenţionau să meargă la urne, prevestind un apogeu al absenteismului. Dar apoi viaţa politică s-a relansat: în septembrie, numărul votanţilor crescuse la 55,7%, pentru ca, în prima parte a lunii octombrie, să ajungă la 59%. Dacă lucrurile ar fi rămas nemişcate, opoziţia ar fi putut să plece de pe acum acasă şi să pregătească alegerile din 2016. Dar creşterea numărului de alegători potenţiali îi mai întreţine speranţa.

Se pare că există o corelaţie între creşterea numărului acelora care intenţionează să vină la urne şi intenţiile de vot în favoarea lui Klaus Iohannis. În ultimele luni, Victor Ponta a rămas constant în jurul pragului de 40%, în timp ce candidatul ACL a crescut puţin câte puţin. Astfel, dacă în sondajele anterioare primarul Sibiului se plasa între 23% şi 28%, acum figurează cu 30,1%. Sociologii susţin că există un efect psihologic al acestor praguri numerice şi că ar fi important pentru şansele opoziţiei ca Ponta să nu obţină 40%, ci eventual abia 39,9%, iar Iohannis să treacă de 30%.

Şansele lui Klaus Iohannis stau, într-adevăr, în capacitatea acestuia de a atrage un număr cât mai mare de votanţi din rândul celor blazaţi şi nehotărâţi, căci PSD are un bazin electoral constant, fără posibilitatea să crească, dar care, până în acest moment, pare suficient de larg ca să-i aducă premierului victoria. Toate sondajele, fără excepţie, îl dau pe Victor Ponta câştigător în turul al doilea. În aceste circumstanţe, putem presupune că numai o mare emoţie i-ar mai putea aduce la vot pe cei care nu pariază pe alegerile libere.

În orice caz, discursul moralizator şi campaniile ”civice” nu dau rezultate. Toate îndemnurile didactice, multiplicate pe diferite canale, sunt antipatice şi contraproductive. Este ciudat să vezi oameni inteligenţi care apar cu figuri grave, îndemnându-i pe concetăţenii lor să meargă la urne, ca şi cum ei ar putea întrupa principiul autorităţii. Ei nu-şi dau seama că e contradictoriu să ceri oamenilor de pe poziţiile autorităţii să refuze autoritatea instituită (venind la urne să voteze ”împotrivă”).

În schimb, scandalurile politice sunt, în principiu, mai productive şi chiar dezirabile. De pildă, subiectul ofiţerului acoperit ar fi putut să ofere un avantaj lui Iohannis, dar felul în care se conduce Traian Băsescu pare mai curând să strice decât să ajute. Victor Ponta avea dreptate să spună că preşedintele se poartă ca un terorist kamikaze, care detonează încărcătura legată în jurul pieptului. Premierul o spunea cu satisfacţie maliţioasă, dar susţinătorii de până acum ai preşedintelui ar avea motive să plângă. Traian Băsescu a pierdut lupta politică, în ciuda faptului că nu a fost demis, şi pare acum animat de dorinţa ca întreaga lume să piară odată cu el. Preşedintele a anunţat că nu va merge la vot în turul al doilea dacă nu se va califica Elena Udrea. Or, îndemnul acesta la boicot, fie el şi indirect, lucrează împotriva opoziţiei. Mihai Răzvan Ungureanu a sesizat bine pericolul, spunând că ”a-i îndemna pe români sa nu se prezinte la vot în turul doi este, de fapt, cea mai gravă declaraţie din spectacolul dat de dl. Basescu”.

Pericolul boicotului vine însă şi din partea Monicăi Macovei. Mesajele sale exprimă tot mai mult opţiuni ireductibile. Cine admite că deputata europeană are integral dreptate nu are cum să meargă să voteze în turul doi pentru Klaus Iohannis. E o contradicţie în termeni. Iar cine se îndoieşte, fie şi puţin, de Macovei votează de la bun început cu Iohannis.

De altfel, sondajul INSCOP confirmă perfect raţionamentul de mai sus. Una din întrebări a fost formulată după cum urmează: ” În cazul în care candidatul dvs. preferat nu reuşeşte să intre în turul 2 al alegerilor, intenţionaţi să vă prezentaţi la vot în turul 2 al alegerilor prezidenţiale?”

Răspunsurile sunt elocvente şi catastrofale pentru opoziţie. Peste o treime din cei care votează în turul întâi ar putea sta acasă în turul al doilea E vorba, mai exact, de 34,2%, dintre care 16% exprimă voinţa fermă de a sta acasă. Or, în zona electoratului de opoziţie, acest absenteism de tur doi nu poate fi pus decât pe seama lui Traian Băsescu şi a Monicăi Macovei, aceşti doi combatanţi radicali şi exclusivişti. Acesta este, în cele din urmă, tabloul societăţii româneşti, care nici măcar la vârfurile sale nu pare aptă de reflecţie politică.