Absurditatea cipriotă într-o lume răsturnată

Pentru ca orice urmă de îndoială să dispară, grecii din sudul Ciprului au spus un NU cum nu se poate mai limpede reunificării insulei: aproximativ 75% dintre ei au contestat la urne planul de pace avansat de Naţiunile Unite. Aşadar, în Europa unită va intra un Cipru divizat. Eşecul referendumului a fost interpretat ca un eşec al Organizaţiei Naţiunilor Unite. În contextul politic internaţional în care a survenit (cu doar o săptămînă înainte de extinderea UE), poate fi privit şi ca un semnal de alarmă pentru viitorul Europei.

Nu numai admiterea Ciprului în Uniunea Europeană a căzut în umbra referndumului de sîmbăta trecută, aşa cum aprecia comisarul european pentru Extindere, Günter Verheugen. Chiar politica externă a Uniunii are de suferit. În fapt, a recunoscut-o însuşi Verheugen, negociatorii integrării Ciprului au cam încercat să cumpere reunificarea insulei, facilitîndu-le grecilor accesul la tot felul de beneficii în schimbul unui succes al referendumului. Aparent, fără rost: grecii fuseseră cei care, decenii la rînd, militaseră pentru reunificare iar problemele veneau dinspre turci. Iar acum (”lume răstrunată”, comentează Verheugen), 65% dintre turcii ciprioţi au spus da, 75% dintre greci în schimb au votat contra. Aceştia din urmă au găsit că turcilor li s-au oferit prea multe avantaje prin planul Naţiunilor Unite. Ceea ce, însă, nu au înţeles unii dintre greci este faptul că insula mediteraneană este o combinaţie etnică şi că minoritatea turcă are – în Cipru – un cuvînt greu de spus, de care trebuie ţinut cont.

Absurditatea momentului este evidentă. Şi, iată, în ciuda blocadei, grecii ciprioţi (acuzaţi dinspre Bruxelles de ”înşelăciune” şi ”cenzură”) sunt recompensaţi şi – de la 1 mai – devin membri ai Uniunii Europene. Turcii, mai maleabili, astăzi, decît au fost vreodată, cooperativi cu instituţiile comunitare şi dispuşi la compromis, rămîn pe dinafară.

În fapt, referendumul cirpiot este un dezastru al politicii externe a Uniunii Europene. Iar Bruxelles-ul s-a lăsat presat de Atena – care a tot avertizat că se va opune întregii extinderi spre Răsărit în cazul în care Cirpul nu va deveni simultan cu ceilalţi nouă candidaţi membru al Uniunii. Şi ce avem acum? O Europă importînd un conflict interetnic nesoluţionat şi o ţară divizată printr-un gard de sîrmă ghimpată.

Ceea ce contează de-acum – cînd totul e bătut deja în cuie – este ca cei ce s-au pronunţat pentru reunificare să nu fie pedepsiţi pentru această opţiune a lor. Cu alte cuvinte, Turcia şi comunitatea turcă cipriotă – care, în ciuda opoziţiei interne, au ştiut să joace un rol constructiv în ultima perioadă. Iar Uniunea Europeană va trebui să ţină cont de spiritul acestor demersuri atunci cînd, la iarnă, va decide dacă e sau nu cazul demarării negocierilor cu Ankara. Şi nici turcii din Cipru nu trebuie lăsaţi de izbelişte.

Nu se pune problema recunoaşterii existenţei unui stat turc în nordul insulei cipriote. În primul rînd, un astfel de demers nu ar fi tehnic posibil – la Consiliul de Securitate al ONU, Rusia va boicota cu siguranţa o astfel de iniţiativă. Însă embargoul comercial şi izolarea internaţională trebuie suspendate. Pentru că aşa e corect dar, pragmatic, şi pentru că altfel discrepanţele vor creşte şi, implicit, şansele reintegrării sectorului nordic în ansamblul insular vor scădea. Soluţia cipriotă este de acum problema Uniunii Europene.