Abuzul în serviciu e un abuz de putere

Curtea Constituțională va judeca un caz cu implicații mari asupra investigațiilor judiciare aflate în desfășurare. Președintele CCR, Augustin Zegrean, a dat un interviu la televiziune (Digi24) făcând tot soiul de comentarii ambigue și neliniștitoare, iar peste două zile șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, apărea și ea, la același post, sugerând că se teme de verdictul Curții, care ar putea elibera peste 800 de inculpați, blocând totodată o întreagă arie de investigații.

Dar Augustin Zegrean greșește că dă interviuri despre sesizări aflate în examinare și că sugerează uneori care va fi verdictul Curții. Aparițiile sale publice, aerul său hâtru și echivoc nu fac niciun serviciu instituției, care nu va deveni mai credibilă prin această ”popularizare”, ci, dimpotrivă, își va irosi și încrederea care i se mai acordă.

Eroarea cea mai gravă este asimilarea unei dezbateri a Curții Constituționale cu o dezbatere parlamentară, care pretinde transparență și feedback-ul cetățenilor. Or, tocmai că aceste decizii ultime, fără drept de apel, trebuie ținute departe de gusturile și opțiunile de moment ale publicului. Nu mai spunem că impresia că s-ar da o luptă între DNA și CCR, că judecătorii Curții ar avea ceva de împărțit cu procurorii sau cu SRI-ul este extrem de dăunătoare.

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut greșeala să numească la Curte pe fostul șef al DNA, pe Daniel Morar, care dă și el impresia că vrea să dovedească ceva. În lumea aceasta mică în care vechiul șef al DNA pare că, din noua poziție, o pune la punct pe noua șefă a DNA în aplauzele unui fost președinte frustrat de pierderea puterii și de anchetele la care este supus de chiar DNA, nu te prea poți aștepta la o dezbatere obiectivă.

Problema pusă în discuție se referă la articolul 297 din Codul penal care definește abuzul în serviciu: ”Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi, prin aceasta, cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Una dintre inculpate a ridicat o excepție, pretinzând că acest articol ar reprezenta o încălcare a drepturilor funcționarului vizat. Așa cum am spus, Laura Codruța Kovesi a intrat în alertă, deși, teroretic, ar trebui să stea liniștită și să aibă încredere: „Dacă infracţiunea de abuz în serviciu dispare, funcţionarii îşi vor îndeplini atribuţiile după ureche şi nu după lege. (…) În ziua de astăzi, noi avem în lucru 865 de dosare care au ca obiect fraude în achiziţii publice. În general, în aceste dosare sunt reţinute infracţiuni de abuz în serviciu” (Digi24)

Sunt două lucruri de spus. În primul rând că ar fi ciudat ca fie și un singur judecător să pretindă că acest articol nu ar fi conform Constituției. Funcționarul se află în serviciu public și chiar dacă nu răspunde direct în fața cetățeanului, el, ca exponent al statului, este răspunzător de gradul în care drepturile constituționale ale cetățenilor sunt respectate. În practică, așa cum știm, funcționarul poate abuza de poziția lui, nesocotind drepturile legitime ale celor din fața sa. Prin urmare abuzul în serviciu este o formă particulară a abuzului de putere. În România, cel puțin, funcționarul public a fost de prea multe ori tentat să profite de poziția sa dominantă, iar instituția menită să-l protejeze pe cetățean de abuzul administrației (Avocatul Poporului) a fost ineficientă. A pretinde, prin urmare, că incriminarea abuzului în serviciu este un exces neconstituțional este o răsturnare a situației cu capul în jos. Abia pedepsirea funcționarului care abuzează poate fi o minimă garanție că drepturile cetățenilor sunt respectate.

În al doilea rând, putem accepta că nu orice greșeală a unui funcționar este abuz în serviciu, dar asta ține de aprecierea judecătorului care are și el putința să interpreteze legea. Judecătorul nu e obligat să aplice legea mecanic, căci, de-ar fi așa, judecata ar putea fi atribuită unui calculator.

În sfârșit credem că ar fi de dorit ca disputele constituționale să nu se mai desfășoare la televiziune. Și nu pentru că ele nu ar interesa opinia publică, ci pentru că riscă să se simplifice, să se reducă la judecăți sumare, devenind simple anexe ale unei lupte politice.