1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Acţiune şi suspans

Rodica Binder2 ianuarie 2013

A izbutit America să ocolească temutul financial cliff? Se va adînci sau nu Europa în criza datoriilor? Tot Angela Merkel va conduce guvernul după alegerile din 2013?

https://p.dw.com/p/17COC
Themenbild Presseschau
Imagine: Fotolia

Depinde soarta Europei de cea a Americii? Întrebarea este mai mult decît retorică. Altminteri, ediţia din 2 ianuarie, prima din noul an, a ziarelor germane şi internaţionale nu ar fi consacrat un atît de amplu spaţiu editorial, deja pe prima pagină, modestei victorii a lui Obama sau, cu alte cuvinte, celei mai mari majorări de impozite din Statele Unite, după 1942, notează DIE WELT, insistînd asupra caracterului voit dramatic imprimat de politicienii americani, dezbaterilor care au dus în cele din urmă la o soluţie de compromis.

Modestă, victoria lui Obama este din mai multe motive. Republicanii, deşi au pierdut alegerile, au izbutit să-i cruţe totuşi pe mai mulţi oameni bogaţi decît se preconizase iniţial, de sporirea dărilor către stat, opinează FRANKFURTER RUNDSCHAU, amintind că la urma urmei, încă nu s-ar fi decis nimic. În faţă le stă acum americanilor un an împovărat de interminabile negocieri în jurul plafonului maxim al impozitelor şi un munte de chestiuni bugetare ce-şi aşteaptă rezolvarea.

Că America, este îndatorată pînă peste poate, că este pîndită şi pe mai departe de insolvabilitate, că la fel ca europenii şi americanii s-au întins mai mult decît le este plapuma, este pentru NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG crudul adevăr.

Deloc mai favorabilă devine impresia lăsată de nedemnul spectacol la care s-au dedat republicanii şi democraţii americani în ultimele luni, acţionînd ca nişte tineri fără minte, dopaţi cu testosteron, conform principiului cine frînează primul pierde cursa, deşi fiecare ştie prea bine că nici adversarul său nu vrea să–şi frîngă gîtul, scrie DER STANDARD.Şi atunci de ce totuşi, acest trist spectacol?

Fiindcă, în joc se află puterea şi interesele, intuieşte OFFENBURGER TAGEBLATT, schiţînd în acvaforte imaginea actuală a politicii: în Italia, politica de bunga-bunga a lui Berlusconi a dus ţara la sapă de lemn, despre Grecia, unde scamatoriile bugetare şi înşelăciunile la plata impozitelor au fost la ordinea zilei, ce să mai vorbim. Iar cu faptul în Germania interesele de partid şi vanităţile personale primează în detrimentul unei politici mai inteligente, se pare că ne-am cam obişnuit.Totuşi, ceea ce se petrece în America este nemaiîntîlnit, oferindu-ne motive de a ne îndoi de funcţionalitatea sistemelor democratice.

Astfel încît FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG pare îndreptăţit să se întrebe Quo vadis, America? Germania nu ridică din fericire atari semne de întrebare, ea lăsînd impresia unei insule a stabilităţii şi liniştii în anul care a trecut, consideră ziarul citat, tot pe prima pagină. Şansele ca situaţia să se schimbe radical sunt reduse chiar şi în acest an electoral,

cel puţin în ceea ce o priveşte pe Angela Merkel, steaua fixă a politicii germane. Ea a dovedit că poate sta fără efort şi în fruntea unei coaliţii cu social democraţii. Iar dacă cetăţenii vor decide, nu este exclus ca în septembrie să li se facă pînă şi verzilor, o ofertă de coaliţie.

Anul 2013 va modifica probabil geografia politică a Germaniei, presupune BADISCHEN NEUESTEN NACHRICHTEN, în a cărui optică trece drept sigur un lucru, încă din prima zi a anului: în 2013 nu ne vom plictisi. Aceasta deşi impresia cotidianului WESTDEUTSCHE ZEITUNG este că partidele politice se preocupă prea mult de propria lor soartă, în timp ce anul 2013 ridică suficiente semne de întrebare: cît îi va costa criza pe bieţii contribuabili? cine le va spune acestora, în fine, adevărul? cît de scumpă va fi „revoluţia energetică”? ce soluţii există spre a feri pensionarii de sărăcie?

Nedumeriri,scepticism, derută a stîrnit mesajul în care potentatul nord-coreean Kim Jong anunţă o modificare a cursului politic al Phenianului, intenţia de a restabili legăturile cu Coreea de Sud, dînd chiar un imbold ideii de reunificare, ceea ce pare a fi un sîmbure de speranţă, în viziunea cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.

Mai circumspect, AUGSBURGER ALLGEMEINE formulează următoarea sentinţă: nu vorbele ci faptele pot confirma reala cotitură a politicii nord-coreene.

Dar ca întotdeauna, la început de an, se rostesc cuvinte frumoase şi se articulează intenţii dintre cele mai bune şi nobile…