1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Acord G20 privind limitarea bonusurilor pentru bancheri

25 septembrie 2009

Liderii G20 au convenit conform unui draft al comunicatului final, difuzat la sfârşitul primei zile a summitului de la Pittsburgh, să elaboreze un plan comun de limitare a bonificaţiilor acordate în lumea finanţelor.

https://p.dw.com/p/JoZx
Secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, la summitul G20Imagine: AP

Declaraţia de intenţie vine după mai multe săptămâni în care şefii de stat şi de guvern aflaţi, acum, în Statele Unite, au dat semnale contradictorii cu privire la subiectul prime pentru şefii instituţiilor bancare.

O parte dintre observatorii prezenţi la summitul G20, reunind la Pittsburgh liderii celor mai puternic dezvoltate state ale lumii, nu se dau în lături de la cuvinte mari, vorbind despre un moment istoric.

Sigur, este vorba despre o sintagmă preluată, mai degrabă, din comunicarea către presă a Casei Albe, instituţie care ştie să îşi vândă bine gesturile politice.

Dincolo de discursuri, însă, rămâne ceea ce participanţi la summit au lăsat să transpire: draftul comunicatului final atinge acel subiect sensibil de care mulţi dintre liderii prezenţi la Pittsburgh s-au temut - anume, chestiunea premierilor la vârful instituţiilor financiar-bancare.

Bonificaţiile bancherilor, se arată în proiectul de comunicat final, trebuie armonizate cu succesele pe termen lung şi, în egală măsură, să fie proporţionale cu baza de capital a instituţiei din care provin premiaţii.

Panorama G20 Gipfel in Pittsburgh USA 2009
Forţe de ordine la locul summituluiImagine: AP

"Vrem să introducem standarde foarte precise pentru a elimina riscurile", a explicat şeful Trezoreriei americane, Timothy Geithner.

Reglementări noi se impun pentru că, a subliniat Fredrik Reinfeldt, premier al Suediei (ţară ce deţine Preşedinţia semestrială a Uniunii Europene), în absenţa lor, băncile înclină să revină la ceea ce, în mediile de afaceri se numeşte "business as usual", ceea ce, de fapt, cum a punctat ministrul australian de Finanţe, înseamnă un comportament extrem de riscant.

Punctul pe i l-a pus primul ministru al Australiei, Kevin Rudd: "o coordonare globală a cadrului legal se impune căci şi marile bănci operează la nivel global"; or, dacă ele vin cu un pachet funcţional într-o ţară cu legislaţie incompatibilă, lucrurile prind o turnură neplăcută.

Cu totul prudentă este, însă vocea ministrului francez al Economiei, Christine Lagarde. Potrivit ei, progresele tehnice sunt avansate dar un acord comun este departe de a fi deja convenit.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Petre Iancu