Acordul de la Harpsund privitor la români

Reuniunea de la Harpsund a fost deja amplu comentată. La începutul acestei săptămâni, Angela Merkel, David Cameron şi Mark Rutte au fost invitaţi de prim-ministrul Suediei, Fredrik Reinfeldt, la reşedinţa sa de vară pentru a discuta subiectul spinos al preşedinţiei Comisiei Europene.

Conform declaraţiilor ulterioare, cancelarul Germaniei a dejucat ”ambuscada” anti-federalistă, reafirmând mai ferm ca niciodată susţinerea sa pentru Jean-Claude Juncker: ”Am spus că Juncker este candidatul meu, că sper că va deveni preşedinte al Comisiei. Am spus acest lucru în Germania, îl repet şi aici.” În legătură cu ameninţările britanice legate de ieşirea din Uniunea Europeană, cancelarul a mai spus: ”Nu putem lăsa pe planul al doilea ceea ce reprezintă spiritul european. Or, ameninţările nu fac parte integrantă din acest spirit. Nu în felul acesta procedăm de obicei.”

Cu toate acestea, toţi observatorii sunt de acord că Angela Merkel va fi nevoită să facă la rândul ei concesii. Tocmai ”spiritul european” o obligă să ofere lui David Cameron o compensaţie. Nu ştim care a fost conţinutul discuţiilor, dar la aceeaşi conferinţă de presă comună, desfăşurată la Harpsund, premierul britanic a anunţat ceea ce i-ar reveni ca victorie în urma acestei reuniuni restrânse: ”Am convenit ca să lucrăm împreună pentru a combate excesele libertăţii de mişcare. Este adevărat că trebuie să fim liberi să călătorim în întreaga Europă în căutarea unui loc de muncă, dar este la fel de adevărat că nu trebuie să profităm nelegitim de sistemele de protecţie socială” . (AFP)

Punctul de vedere al lui David Cameron a fost susţinut şi de premierul Olandei, Mark Rutte: ”ca să putem menţine libertatea de mişcare avem nevoie de echitate pe piaţa muncii. Or, asta înseamnă să combatem abuzurile care o ameninţă”. Iar ca semn că reuniunea de la Harpsund a ajuns la un acord solid în această privinţă, cancelarul Angela Merkel a spus la rândul ei. ”Ne pronunţăm în favoarea liberei circulaţii, dar trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a curma abuzurile. Şi din acest punct de vedere Marea Britanie, Germania şi alte ţări merg în aceeaşi direcţie”.

Nu se ştie exact ce conţinut ar putea să aibă acest acord privind limitarea turismului pentru beneficii sociale. Dar este cert că măsurile care ar putea fi luate de statele naţionale ar putea fi atacate de Comisia Europeană, ceea ce pretinde ca viitorul preşedinte să fie el însuşi parte a acestei înţelegeri. Jean-Claude Juncker spunea nu demult că „nu va cădea în genunchi” în faţa nimănui, dar se pare că ar putea fi nevoit să renunţe la puritatea principiilor sale europene.

Dacă problema occidentului este cum să împace propriile principii cu realitatea practică, pentru români situaţia pare şi mai complicată. La Bucureşti nu se discută niciodată acest subiect cu sinceritate. Dacă premierul Victor Ponta a admis în presa occidentală (CNN si BBC) că există abuzuri pe care nu le aprobă, în ţară nu a discutat deloc această problemă. Aici, de la stânga la dreapta, s-a constituit un cor care vituperează „populismul”, „extremismul” şi celelalte plăgi care s-ar fi abătut asupra Occidentului. Nimeni nu pare să vadă că modul acesta de a încuraja migraţia lipsită de responsabilitate este o problemă naţională mai înainte de a fi una europeană. Dacă cei mai importanţi lideri din Europa se întrunesc pentru a lua măsuri împotriva migraţiei româneşti, politica românească decade total din demnitatea ei.

PSD a defilat în campania europeană cu un slogan interesant: „Mândri că suntem români”. În ciuda a ceea ce s-a spus mereu cu superficialitate, acest slogan a părut să fie un fel de a spune Europei că românii vor înfrunta oprobriul european şi vor continua această migraţie iresponsabilă. În realitate a spune că sunt „mândri” înseamnă doar a-şi face curaj. Nimeni nu pare să fi gândit măcar o clipă că mândria adevărată înseamnă sacrificiu personal, statornicie şi efort perseverent. În realitate, dacă e de criticat ceva la sloganul campaniei europene a PSD nu e naţionalismul (inexistent), ci sensul corupt al „mândriei”.

Din nefericire pentru politica românească „dreapta” nu a gândit nici ea la acest subiect şi s-a complăcut în tăceri complice, mulţumindu-se la rândul ei să condamne „populismul” vest-european. Ba mai mult „dreapta” a crezut mereu că poate trage beneficii electorale de pe urma migraţiei europene. Cu toţii au ales, de fapt, varianta cea mai facilă de a părea democraţi. Dar dacă stânga defilează cu un concept corupt al mândriei şi pare fără leac, dreapta ar mai putea încă să-i recupereze sensul ei autentic: iată un program politic într-un singur cuvânt.