Actul de condamnare a nazistului Eichmann a ajuns la Bonn

Două cutii obişnuite cu documente: în ebraică, respectiv în germană. Dar valorea lor este inensă. Sunt mărturii ale unui eveniment mediatic internaţional, fără precedent la vremea lui: procesul nazistului cu grad de Obersturmbannführer Adolf Eichmann. Procesul a început în aprilie 1961 şi s-a finalizat în noaptea de 31 mai spre 1 iunie 1962, cu condamnarea la moarte prin spânzurare a fostului lider nazist.

Un rol important l-a avut atunci Ruth Levy-Berlowitz, născută în 1925, la Dresda şi refugiată împreună cu părinţii în 1936. La rece şi foarte exact, ea îşi aminteşte cum a cântărit atunci oferta primită: "Am solicitat ceva timp de gândire şi i-am povestit soţului meu, care mi-a spus că ." Familia a fost împotriva ideii, dar ea a acceptat provocarea. Era doar translator de profesie. Şi, în plus, mai era curioasă din fire şi în căutarea "unui surplus de adrenalină", după cum recunoaşte acum.

Au respirat acelaşi aer

Ruth Levy-Berlowitz s-a decis să se auto-testeze. A primit documentele din timpul interogatoriului la care fusese supus Eichamnn şi s-a cazat la un hotel din Tel Aviv. "Trăiam, mâncam, beam Eichmann. M-am retras. Am încercat să aflu dacă toate acestea mă afectează, dacă mă urmăresc în somn, dacă am coşmaruri." Ceea ce nu s-a întâmplat. A decis să accepte să traducă din ebraică în germană pentru martorii acuzării şi avocatul apărării în procesul intentat nazistului Eichmann.

Luni la rând, opt ore pe zi, 20 de minute fără pauză, îi şoptea în căşti lui Eichmann: fără nici o implicare emoţională, profesionist, căutând cuvinte pentru ororile descrise. Doar în cele 20 de minute în care colegul ei prelua traducerea, îi rămânea timp pentru a realiza dimensiunile crimelor. Dar a rămas mereu obiectivă. Şi Eichmann, ce reacţii avea el?

"Nici una. Era pur şi simplu o figură împietrită, într-o cuşcă de sticlă, flancat de doi paznici muţi". Părea ireal, aproape suprarealist. "Faptul că ceea ce spuneam nu stârnea nici o reacţie din partea lui, m-a deranja deseori."

Importanţa istorică a condamnării lui Eichmann

Ruth Levy-Berlowitz s-a autoprotejat: când părăsea sala de judecată lăsa totul în urmă. "După ce procesul a luat sfârşit, mi-am jurat să nu mai am niciodată de-a face cu Eichmann." Au trecut ani buni până când a putut să revină la tema Holocaustului. "Eram convinsă că îmi făcusem datoria faţă de Shoa".

Pentru societatea post-belică germană, procesul era doar începutul: după 15 ani de ignorare, oamenii din republica Federală au fost confruntaţi cu trecutul. "Pentru prima oară crimele odioase împotriva umanităţii au devenit subiect de dezbatere publică", spune Hans Walter Hütter, Directorul Muzeului de Istorie a Republicii Federale din Bonn.

Astfel, condamnarea lui Eichmann capată o trivalenţă istorică: prezintă istoria Holocaustului şi modul în care a fost tratat acesta în Israel, respectiv în Germania. Când, la începutul acestui an, Hütter a aflat că acest document unic urmează să ajungă la muzeul din Bonn, a fost foarte emoţionat: "Colegul meu, Dr. Dietmar Preißler, a venit vizibil mişcat la mine în birou pentru a-mi comunica posibila preluarea a acestor documente." Am apelat la toate mijloacele pentru a nu rata această ocazie unică.

Actul va fi expus în curând la Muzeul de Istorie din Bonn, alături de interviul filmat cu translatoarea din timpul procesului Ruth Levy-Berlowitz. A întâlnit-o ea, în timpul procesului, pe Hannah Arendt? În 1961, filosoafa şi publicista de origine iudeo-germană, a comentat procesul pentru publicaţia The New Yorker şi, pe baza informaţiilor acumulate, a redactat ulterior volumul "Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalităţii răului".

"Aceasta a fost singura pană din întreg procesul", precizează Ruth Levy-Berlowitz. Cu o seară înainte de debutul procesului, translatoarea a făcut amigdalită şi nu a putut traduce. Cea care a înlocuit-o nu şi-a făcut treaba prea bine. Tocmai în această fază a audierilor a fost invitată şi Hannah Arendt. "Nu a auzit întreaga traducere, ceva a lipsit. Iar cartea se bazează tocmai pe ionformaţiile din această primă săptămână", dezvăluie acum Ruth Levy-Berlowitz.

Cum era Eichmann?

Cum i s-a părut acuzatul? Era banal? "Nu", spune Ruth Levy-Berlowitz, banal nu i se potriveşte. "Era un bărbat mic, cenuşiu". Dr. Dietmar Preißler este directorul colecţiilor de la Muzeul de Istorie a Republicii Federale. Eichmann nu a fost "naivul" pe care îl descrie Hannah Arendt. "În multe puncte o admir pe Hannah Arendt, dar aici nu sunt de acord. Mai există şi alţi istorici care sunt de aceiaşi părere ca mine." Eichmann a fost complet implicat în pregătirea Holocaustului. Procesul a dovedit că el a fost direct responsabil, nu era un simplu funcţionar. "În timpul procesului a încercat să se prezinte drept rotiţă într-o maşinărie infernală, ca executant al ordinelor. Dar din alte declaraţii a devenit evident că a acţionat din convingere."

S-a simţit răzbunată atunci când a anunţat condamnarea la moarte a lui Eichmann? "Mi-am făcut datoria", răspunde simplu Ruth Levy-Berlowitz. Rolul de translator obiectiv, distant i se potriveşte şi astăzi.