Aderarea României şi Bulgariei la UE

Cei doi demnitari creştin-democraţi au ţinut de ziua Europei o conferinţă de presă în cursul căreia au reliefat că, la urma urmei, cele două ţări pot fi tratate separat „decuplarea fiind posibilă atît în UE, întrucît Bucurteştiul şi Sofia au încheiat tratate separate, cît şi în procesul ratificării în Bundestag”, deşi Matthias Wissmann a precizat că forul legislativ german ar prefera să ratifice ambele aderări în bloc.

Cei doi parlamentari conservatori au explicat în conferinţa lor de presă cum s-a ajuns la actuala situaţie, reliefînd durerile de cap pe care le-a sicat europenilor în special Bulgaria, în speţă îngrijorarea pe care a generat-o lipsa de progrese în domeniul reformei justiţiei, carenţele în combaterea dură şi riguroasă a corupţiei şi crimei organizate de către autorităţile bulgare.

În urmă cu un an situaţia era diametral opusă, Bulgaria fiind înaintea României. Procedurile hotărîte atunci au devenit deci, între timp, caduce, întrucît pentru Bulgaria se ceruse unanimitate, iar pentru România vot majoritar în ipoteza necesităţii activării clauzei de salvgardare.

Brok şi Wissman au evocat ca atare probabilitatea amînării pe toamnă a unei decizii definitive a Comisiei Europene şi a Consiliului European privind data aderării, amînare, care, conform lor, nu înseamnă însă automat, excluderea cooptării la 1 ianuarie 2007. Potrivit celor doi demnitari toate acestea nu constituie oricum o discriminare a celor două ţări, ci, pur şi simplu, asumarea serioasă a prevederilor tratatelor. In privinţa Bulgariei, creştin-democraţii germania u deplîns nu doar numărul mare de delicte de crimă organizată ci şi numărul insignifiant de arestări şi condamnări în justiţie a celolr vinovaţi de faprte de crimă organizată.

In consecinţă experţii trimişi la Sofia, s-a mai reliefat la Berlin, recomandă insistent activarea clauzeid e salvgardare în cazul Bulgariei.

Fiindcă date fiind prevederile acordului de la Schengen, prosta funcţuionare a unui sistem intern ridică probleme restului Uniunii.

Pe de altă parte, Matthias Wissman a admis că

„Şi în România există deficienţe, dar, a adăugat el textual, „România a progresat în ultimele 6 luni, sau trei sferturi de an mai mult decît Bulgaria în combatarea corupţiei: gîndiţi-vă de pildă la procesul de corupţie intentat fostului premier Adrian Năstase”.

Brok a precizat că ambele ţări au realizat progrese legislative, marea problemă restantă fiind transpunerea în practică a acestor ameliorări legislative. Brok a subliniat în context pe de o parte că „nu e ţară în care să nu fie corupţie, marea întrebare fiind în ce măsură există şi structuri credibile în stare s-o combată, în ce măsură există justiţii independente, poliţii şi procuraturi încurajate s-o facă, în ce măsură există o crdedibilă masă critică necesară pentru această luptă.

In fine, cei doi domenitari conservatori au respins pledoaria clasică menită să evite activarea clauzei de salvgardare, în speţă pericolul instabilităţii. Dată fiind semnarea de către autorităţile naţionale a tratatelor conţinînd aceste prevederi şi ratificarea lor de către parlamentele celor două ţări, abia invocarea spectrului instabilităţii în urma amînării aderării cu un an ar putea impune această amînare, a reliefat Brok, recomandîndu-le oficialilor de la Bucureşti şi Sofia să renunţe la un asemenea tip de argumentare.

La rîndul său Matthias Wissmann a ţinut să precizeze că în joc rămîne miza extrem de importantă a menţinerea încrederii cetăţenilor europeni în procesul extinderii Uniunii.