Adevărata criză economică se consumă în lumea a treia

"Dacă bogatul are mai puţin de mâncare, atunci flămânzeşte săracul" a afirmat cândva scriitorul francez Alphonse Allais, şi această propoziţie ilustrează de minune efectele crizei actuale financiare şi economice din ţările industrializate asupra statelor în curs de dezvoltare. În statele industrializate, care rămân bogate în ciuda crizei, creşte numărul şomerilor, ceea ce este grav pentru cei afectaţi. Aceşti şomeri însă, capătă ajutor din partea unor sisteme de protecţie socială pe deplin funcţionale. Mult mai gravă este situaţia în ţările sărace, unde şomajul creşte într-un ritm mult mai alert iar protecţia socială lipseşte cu desăvârşire. FMI şi Banca Mondială au avertizat că alţi până la 90 de milioane de oameni vor ajunge la sapă de lemn. Numărul celor care flămânzesc ar putea ajunge la peste un miliard în întreaga lume. Lumea a treia este ameninţată de o catastrofă.

Ca urmare a crizei globale, în 94 din 116 ţări în curs de dezvoltare, economia s-a prăbuşit, parţial în mod dramatic. În context, media din statistici nici nu ar fi atât de scăzută, dar ea nu oglindeşte realitatea. După o creştere economică de 8,1 la sută în anii 2006 şi 2007, indicele de creştere este în acest an de 1,6 la sută, ceea ce ar fi acceptabil. Dar, această medie se datorează faptului că în statisticile privind lumea a treia figurează şi economiile gigantice ale Chinei şi Indiei. Şi chiar dacă şi în aceste două ţări, creşterea economică de peste 10 la sută pe an aparţine trecutului, ea continuă să se afle în ciuda crizei la un nivel la care occidentul nici nu îndrăzneşte să viseze. De partea cealaltă, dată fiind imensa populaţie din China şi India, o creştere economică de patru până la şase la sută, este insuficientă pentru a elibera din sărăcie absolută o cantitate semnificativă de oameni.

În multe alte state în curs de dezvoltare, mai ales din Africa subsahariană, nu este vorba de rate de creştere prea mici, ci de prăbuşirea economiei. Aceasta fiindcă lumea a treia se confruntă cu presiuni din mai multe părţi de-o dată, în urma crizei din ţările bogate. Iată câteva exemple: Pentru a-şi salva sistemul bancar şi pentru a-şi finanţa pachetele de stimulare economică, ţările industrializate iau de pe pieţele de capital sume exorbitante sub formă de credit. Aceasta diminuează mult posibilităţile de finanţare a programelor de dezvoltare din ţările sărace. Creditele care le mai rămân sunt extrem de scumpe. La aceasta se adaugă faptul că investitorii privaţi îşi retrag capitalurile din ţările sărace fiindcă nu mai au încredere în dezvoltarea de acolo şi fiindcă le trebuie aceste fonduri la ei acasă. Şi, parcă nu ar fi de ajuns, criza industrială din occident a produs o scădere dramatică a cererii pentru materii prime, furnizate de ţările sărace. În sfârşit, cei care au plecat la muncă în Occident, rămân tot mai des şomeri, ceea ce duce la diminuarea fondurilor trimise acasă ca ajutor pentru familiile lor.

Criza mondială a fost provocată de eşecul mecanismelor pieţei şi statului de a reglementa activităţile financiare din ţările industrializate. Cu o oarecare întârziere, undele de şoc au ajuns în lumea a treia. Sunt ameninţate de faliment nu numai o serie de ţări, ci, mai rău, milioane de oameni sunt ameninţaţi de foamete. Organizaţia Naţiunilor Unite nu-şi va putea atinge unul din ţelurile mileniului - acela de a înjumătăţi numărul celor care se confruntă cu sărăcia, până în anul 2015. Foametea, bolile, mortalitatea infantilă vor creşte în loc să scadă. Numai un efort susţinut al ţărilor industrializate ar putea preîntâmpina efectele unei crize dintre cele mai grave. Este nevoie de ajutor sporit pentru dezvoltare, dar şi mai important, este nevoie ca occidentul să-şi deschidă în sfârşit pieţele pentru mărfurile din ţările sărace. Aceasta ar fi cea mai bună cale pentru a împiedica o situaţie explozivă în lumea a treia.

Autor: Karl Zawadzky/ I.A.
Redactor: Medana Weident