Adevărul crud

Cineva spunea recent că ”dacă electoratul înţelege că lupta se dă între Ponta şi Băsescu, e posibil să nu existe turul doi al prezidenţialelor”. (Daniel Constantin de la PC). În realitate nu este deloc aşa. Preşedintele Traian Băsescu are un rol important în această campanie, dar nu cel care i se atribuie. Şi nu pentru că nu ar candida personal, ci pentru că lupta principală nu se dă între Ponta şi Băsescu, ci între PSD şi o configuraţie politică nouă despre care avem toate motivele să credem că nu este dependentă în vreun fel sau altul de Traian Băsescu. Cu siguranţă că strategii primului-minstru au motive să inducă ideea acestei apropieri, căci nimeni nu poate produce astăzi mai multe voturi negative decât Traian Băsescu. E o strategie eficace şi nu e deloc originală, ea fiind aplicată de multe ori, inclusiv de preşedintele Băsescu în 2009. Campania sa a fost axată pe identitatea dintre Geoană şi Iliescu, cu toate că fostul preşedinte nu juca pe atunci niciun rol. Dar, aşa cum ştim, adevărul contează prea puţin în campania electorală. Traian Băsescu a câştigat în 2009, deşi Mircea Geoană nu era un avatar al lui Ion Iliescu şi nici nu complota la Moscova împotriva SUA. Se poate spune că minciuna electorală e scuzabilă, căci rostul ei nu ar fi să mistifice realitatea, cât să ne arate ce mai rămâne dintr-un candidat după ce a fost distrus cu totul. Şi dacă nu mai rămâne nimic, înseamnă că nu merită.

În această lumină, ar trebui să îngăduim orice, căci minciuna electorală ar avea rostul să scoată la iveală un adevăr mai profund. În plus, atacurile violente şi lipsite de onoare spun ceva mai degrabă despre cel care le iniţiază decât despre cel atacat. Un exemplu bun este afirmaţia nedemnă pe care Traian Băsescu o făcea la adresa relaţiei dintre Crin Antonescu şi fosta sa soţie şi despre care putem bănui că a lăsat cea mai proastă impresie, deşi pe moment nu a contat prea mult (dezbaterea electorală de la Cluj, înainatea primului tur de scrutin). Aşadar libertatea neîngrădită de exprimare ar putea produce, paradoxal, rezultate mai bune decât campaniile încorsetate de reguli.

Este posibil să fie aşa într-un mediu public în care există o dominantă etică şi în care majoritatea alegătorilor sunt oameni educaţi şi cu autonomie de judecată. Dar dacă politicul evoluează pe un fond labil şi nebulos, rezultatele ar putea să fie foarte proaste. De exemplu, presa românească care trăieşte din vânzări – care se supune aşadar liberei judecăţi a publicului şi nu are restricţii de niciun fel – a involuat constant în ultimul deceniu şi nu există semne de revigorare. Dacă în materie de cartofi, piaţa liberă şi concurenţa promovează cele mai convenabile produse, nu la fel se petrec lucrurile cu produsele simbolice din care face parte şi politica.

Poate ar fi bine, de aceea, să limităm întinderea minciunilor electorale. În realitate, Traian Băsescu are un rol foarte mare, dar nu ca sponsor ocult al Lui Klaus Iohannis, ci ca susţinător declarat al Elenei Udrea. De data aceasta lucrurile sunt exact aşa cum par că sunt. Obişnuiţi să căutăm mereu dedesubturi nu mai vedem bine ceea ce ni se oferă pe tavă. Mai mult decât atât, există o complicitate între campaniile lui Victor Ponta şi Elena Udrea în sensul că se susţin, implicit, reciproc. Observatori politici de toate culorile au remarcat deja acest lucru şi l-au detaliat cu multe exemple extrase din mesajele televizate sau de pe internet. Elena Udrea şi Victor Ponta mizează deocamdată solidar pe discreditarea mediatică a lui Klaus Iohannis.

Dar de ce tolerează ea mesajele care îl asociază pe Klaus Iohannis cu Traian Băsescu? Pentru că dreapta prezidenţială (câtă mai este) nu are nicio îndoială cu privire la adevăratele filiaţii, în timp ce marea masă a nehotărâţilor s-ar putea lăsa cucerită de primarul Sibiului. Elena Udrea speră ca Iohannis să obţină în primul tur cât mai puţine voturi, în aşa fel încât, odată intrat în turul al doilea, să aibă nevoie de voturile ei. Traian Băsescu speră la rândul lui să obţină o platformă care să-i îngăduie să rămână în politică. E un calcul egoist şi cinic care ar putea însemna dezastrul dreptei, dar acesta pare a fi adevărul crud.